Lansare de carte

Se numeşte "Branul şi rolul său istoric în secolele XIII-XVI". Autori sunt profesorul Gheorghe Benga şi fosta sa elevă Ana Maria Corca, în prezent studentă. Au prezentat în ordine: Gabriela Daraban, directorul Editurii Pastel, realizatoarea cărţii, Ioan Popa, inspector de specialitate la Inspectoratul şcolar Judeţean Braşov şi Doru Munteanu, preşedintele filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor. În continuare, autorii au mulţumit publicului pentru prezenţă şi celor ce i-au sprijinit în realizarea cărţii.

Reproducem câteva fragmente din Introducere, menite să explice punctul de vedere al autorilor faţă de subiectul tratat şi modul de abordare.

". . . Lucrarea de faţă este rodul unor modeste studii şi cercetări asupra istoriei câmpului brănean, încercări întreprinse de un fiu al acestor meleaguri, în colaborare cu o prietenă a acestor plaiuri. Este rodul unei colaborări fructuoase dintre cei doi autori, dintre care unul se îndreaptă spre apusul vieţii sale, în timp ce celălalt se află la răsăritul vieţii."

"O tratare exhaustivă a temei pusă în discuţie în lucrarea de faţă nu este posibilă, datorită unui material documentar enorm, existent în diferite arhive din ţară şi din străinătate şi care face subiectul inepuizabil. Abia când pătrunzi în arhivele diferitelor instituţii, când mergi pe urmele diferitelor trimiteri din lucrările de specialitate, când începi să compari documentele între ele, când începi să pui la îndoială anumite afirmaţii, să analizezi fapte şi even07_2, când încerci să le dai un înţeles mai profund sau nou, când încerci să emiţi anumite ipoteze, abia atunci îţi dai seama de imensitatea materialului existent şi de dificultăţile inerente oricărei cercetări riguros ştiinţifice."

"Decis să plece pe drumul atrăgător, dar adeseori spinos al cercetării, profesorul de istorie, precum şi studentul în domeniu (termenul de "istoric" ni se pare prea pretenţios pentru noi), trebuie să fie însufleţiţi de la început de dorinţa fierbinte de a aduce, în câmpul istoric, o contribuţie ştiinţifică proprie, originală, pe plan informativ şi interpretativ, întemeiată pe o investigaţie personală."

"Rândurile ce vor urma vor face referiri sintetice asupra istoriei Branului în secolele al XIII-lea - al XVI-lea, perioadă cercetată dar controversată a istoriei noastre în general şi a Branului în special, perioadă în care apar şi primele menţiuni documentare despre Bran. De aici şi scopul principal al lucrării, anume acela de a elabora un studiu analitico-sintetic asupra istoricului Branului şi al Cetăţii Bran de care se leagă evoluţia vieţii în această perioadă, date despre domeniul regal al Branului şi situaţia iobagilor de pe acest domeniu, despre comerţul ce se practica prin largul pas al Branului, precum şi despre vama şi castelanii de la Bran."

2 mai 2007 - Casa memorială "Ştefan Baciu"

Serata de Joi

Caius Dobrescu, ajutat de Adrian Lăcătuş, şi-a prezentat cartea "Teza de doctorat", în curs de apariţie la Editura Polirom. Nu este o teză de doctorat, şi nici măcar o lucrare ştiinţifică, ci pur şi simplu un roman. După prezentarea autorului de către Adrian Lăcătuş, autorul a citit două fragmente din viitorul volum. Textul, scris cu umor, sugerează cititorului imagini de o autenticitate menită să creeze o stare de meditatie mai profundă.

În partea a doua, Bartha Arpad, în prezent director al Muzeului de Artă Braşov, a vorbit despre preocupările sale de grafician. Expunerea a fost ilustrată prin câteva lucrări realizate în "ac rece", tehnică deosebit de pretenţioasă, datorită acurateţei cu care trebuie executată.

2 mai 2007 - Casa memorială "Ştefan Baciu"

Colocviul "Scriitori români şi activităţi culturale româneşti în spaţiul american"

Dna Carmen Andrei o prezintă pe invitata "Casei Baciu", dna Mihaela Albu. Dna Albu este doctor în filologie încă din 1983 şi este de asemenea membră a Academiei Române şi a Academiei Americane. A participat la foarte multe congrese internaţionale în SUA, Anglia, Franţa, Italia, Germania, Malta, Republica Moldova.

Din 2000 este redactor-şef la "Lumină Lină"/Gracious Light (New York), redactor-şef la "Lumea Românească" (Michigan) şi editor la "Romanian Herald" (New York). A publicat pe lângă colume cu caracter didactic şi eseuri, critică şi istorie literară dar şi poezii. Dna Carmen aminteşte câteva volume, printre care se numără şi "Catharsis" (apărut în Canada), "Ca o dragoste târzie" (poezii), "Ioan Biberi" (volum monografic, singurul despre Ioan Biberi), "Suferinţă şi cunoaştere" (1995), "Iscusită zăbavă" (volum de eseuri şi cronici literare), "între două porţi" (poezii).

Dna Mihaela Albu ia cuvântul vorbind despre literatura exilului, şi începe prin a face diferenţa dintre exil şi diasporă. Pentru cei care au fugit înainte de 1989 exilul ar fi tremenul care i-ar reprezenta cel mai bine, iar dna Albu se referă la exilul cuprins între anii 1945-1947 şi 1972-1989. Majoritarea celor plecaţi după 1945 au rămas în Europa, puţini trecând Oceanul, consideră dna Albu.

în 1999 dna Mihaela Albu câştigă un post de profesor universitar la Universtatea Columbia din New York, fapt care îi dă posibilitatea de a-i cunoaşte pe scriitorii/poeţii români care trăiau/trăiesc în America. Aici i-a descoperit pe Mircea Săndulescu, Constantin Virgil Negoiţă şi mulţi alţii. Despre aceştia dar şi despre alţii dna Albu va scrie într-un volum de critică literară despre literatura română din America. Printre aceştia îi amintim pe poeta Aurora Cornu, cunoscută în primul rând ca prima soţie a lui Marin Preda, dar care scria poezii încă de pe vremea când l-a cunoscut pe Preda. De asemenea Aurora Cornu este şi actriţă, jucând în rolul principal în filmul "Genunchiul Clarei", peliculă a unui faimos regizor francez. Capitolul despre Aurora Cornu mai poartă numele de "Poezia ca libertate", pentru că spune Aurora Cornu că ea a îmbrăţişat cea mai liberă meserie din lume, pentru care îi sunt suficiente o coală de hârtie şi un pix.

Teodor Damian este un alt poet amintit de dna Albu, poet care trăieşte şi creează în America. Poezia sa este "drumul cuvântului către taină şi lumină" şi asta pentru că dl Damian este doctor în teologie (la Bucureşti) şi filosofie (în America), predând etica şi filosofia la Universitatea Metropolitan.

Liviu Georgescu sau "Culoarea şi muzica poeziei". Dl Georgescu este doctor, pictor, poet şi interpret la vioară şi pian.

Gabriel Stănescu sau "Exerciţii de memorie în singurătate", pentru că poezia sa este de o tristeţe extraordinară, insistând pe durerea sa de exilat. Stănescu este un poet format în ţară plecat după 1989. înfiinţează în Atlanta, Georgia o revistă de literatură numită "Origini"/Romanian Roots. Această revistă face legătura între cultura americană şi cea românească.

Constantin Eretescu sau "În căutarea timpului trecut" este un prozator care locuieşte în America şi care are un roman "Pensiunea Dina" - jurnal de emigraţie, unde povesteşte cum odată ajunşi în Italia emigranţii erau cazaţi la pensiunea Dina unde erau triaţi înainte de a primi viza pentru America.

Sanda Golopenţia sau "despre scrisul ca formă de afirmare a culturii române" este o prozatoare cu o carieră didactică de excepţie funcţionând ca profesoară universitară de literatură franceză. Este de asemenea soţia lui Constantin Eretescu.

Aurelia Roman tot o prozatoare predă de asemenea literatura franceză americanilor având diplomă de profesor emerit pe Statele Unite. Ion Manta are un roman interesant numit "Blocul turn", unde acţiunea se petrece într-un bloc. Scriitorul pune totul pe verticală iar etajul ultim al blocului este de fapt atingerea morţii.

Dumitru Radu Popa este un scriitor care stă sub semnul intertextualităţii. Dna Albu consideră că Radu Popa are ceva din "vâna lui Caragiale", prin atitudinea sa persiflantă, prin stilul său comico-ironico-satiric.

Mirela Roznoveanu sau "despre scrisul ca mod de a exista" este o altă prozatoare apreciată în America aşa cum de altfel Mircea Săndulescu a fost comparat cu Faulkner.

Jacques Săndulescu sau "despre realitatea care întrece orice imaginaţie". Jac Săndulescu are o poveste incredibilă: elev fiind la liceul Honterus din Braşov este arestat ca prizonier de război şi dus la muncă în minele din Donbas. în urma acestei experienţe s-a născut romanul "Donbas", un roman extrem de bine cotat în America. După frig, foamete, boală reuşeşte să evadeze şi ajunge în Germania. Din Germania emigrează în Canada iar din 1955 trăieşte în America. Azi este scriitor, actor karatist, boxer.

Norman Manea este prozatorul care insistă pe faptul că este un scriitor român, scriind numai în limba română.

în afară de aceşti poeţi şi scriitori mai avem o altă latură a culturii româneşti în America: apariţia unor asociaţii, ziare şi reviste în limba română. Pe lângă cunoscutul exemplu al lui Ştefan Baciu cu Mele şi înşir-te mărgărite (în Hawaii) mai avem şi exemplul unor oameni ca Bartolomeu Valeriu Anania - Mitropolitul Ardealului - care pe lângă activitatea misionară de preot desfăşurată în America a înfiinţat de asemenea şi revista Noi (din care au apărut 9 numere).

Apoi avem primul şi singurul ziar săptămânal de limba română din New York "Lumea liberă", care şi-a schimbat apoi numele în "Lumea liberă românească/Romanian Herald". Ziarul apare din 1988 şi până după ultimele alegeri din 2004. Acesta era cel mai puternic ziar anticomunist din America, iar la acest ziar au colaborat pe lângă dna Mihaela Albu şi nume precum Regele Mihai, Octavian Paler, Ştefan Baciu etc. O altă revistă românească ce apare la New York este "Lumină lină"/Gracious Light, care apare din 1996. Aceasta este un alt gen de revistă îmbinând spiritualitatea ortodoxă cu literatura.

în final cei prezenţi trag o concluzie şi anume că scriitori plecaţi în alte ţări chiar dacă nu mai scriu în limba română aparţin totuşi literaturii române prin conţinutul cărţilor lor, care este român, prin experienţa şi cultura românească ce se desprinde din aceste cărţi. Ei au o tristeţe anume pentru că deşi trăiesc într-o lume mai bună ei sunt nişte neadaptaţi, nişte desţăraţi.

Mioara Drăguşin

27 aprilie 2007 - Casa memorială "Ştefan Baciu"

Obişnuita "Serata de joi"

i-a adus în faţa publicului pe Romulus Bucur şi Gabriel Stan. Primul a fost prezentat de către Caius Dobrescu. De la acesta am aflat că poetul s-a născut la 11 mai 1956, la Arad. A fost coleg cu Mircea Cărtărescu, şi şi-a terminat studiile universitare în 1980. Este membru fondator al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu.

Pentru Gabriel Stan, prezentarea a fost făcută de către A.I. Brumaru, în dialog cu pictorul, despre care am aflat cu această ocazie că, la pubertate, ar fi vrut sa devină actor. A devenit pictor, este editor şi, evident, scriitor.

25 aprilie 2007 - Muzeul de Artă Braşov

Expoziţia retrospectivă Mişu Popp - reprezentant al academismului românesc - 180 de ani de la naştere

în 19 martie 2007 s-au împlinit 180 de ani de la naşterea pictorului Mişu Popp, iar în 6 martie 2007 s-au împlinit 115 ani de când la Braşov artistul, în vârstă de 65 ani, se stingea din viaţă.

Expoziţia, organizată cu acest prilej la Muzeul Naţional Brukenthal şi itinerată apoi la Muzeul de Artă Braşov, este un omagiu adus talentatului pictor transilvănean.

Portretul este genul în care influenţele asimilate de pictor sunt cele mai vizibile, aici putând fi decelate ecouri ale stilurilor europene: Clasicism, Romantism şi Biedermeier, acestea împletite cu stilul său preferat şi deplin însuşit la Viena: Academismul.

Fără a fi deosebit de original, Mişu Popp a fost un pictor complex, abordând nu numai fresca şi pictura religioasă, ci practic toate genurile picturii de şevalet, portretul (cu predilecţie), dar şi natura statică, peisajul, pictura alegorică şi mitologică, scena istorică. Calităţile intrinseci ale operei sale, îl înscriu pe Mişu Popp între pictorii importanţi ai celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Locul său ar trebui să fie alături de Gh. Tattarescu şi în proximitatea lui Th. Aman.

Dr. Elena Popescu

Muzeul Naţional Brukenthal

Curator al expoziţiei

13 aprilie 2007 - Galeria Kron-Art

Lansare de carte: George Puşcariu, "Haiku prin anotimpuri"

O carte frumoasă ca formă şi conţinut. Bineînţeles că, dintre cele două, conţinutul este mai important, dar de data aceasta nu putem să nu remarcăm şi forma, cu adevărat remarcabilă. Meritul aparţine editurii Kron-Art. Tipărită pe hârtie preimprimată în patru culori discrete, corespunzând celor patru anotimpuri, în format îngust, adecvat unui volum de poezii, este o plăcere s-o ţii în mână. Poeziile sunt însoţite de grafica lui Gabriel Stan. în privinţa conţinutului, A.I. Brumaru i-a făcut prezentarea cu ocazia lansării, precum şi prefaţa în carte. De ce haiku în limba română? De ce nu ?!!! Se scriu poezii în acest stil şi în alte limbi, nu numai în japoneza care l-a inventat. Se spune că ar exista milioane de poeţi ce au adoptat acest gen literar. E drept că limba japoneză, fiind una silabică, originalul este inimitabil. Rămân regulile: 17 silabe repartizate pe 3 versuri formate din 5, 7, 5 silabe. De asemenea, haiku-ul trebuie să conţină o imagine sau cel puţin un cuvânt care să se refere la un anotimp, natura fiind tema implicită a acestui gen de poezie. Una dintre caracteristicile noastre, ale europenilor, este lipsa rigurozităţii japoneze, aş zice chiar instinctul de a nu respecta reguli. Reţinem deci din haiku ideea exprimării unei idei - dar mai ales a unei stări sufleteşti - prin foarte puţine cuvinte. Dacă reuşim s-o facem în exact 17 silabe, cu atât mai bine. Nu vom face însă o tragedie pentru câteva în plus sau în minus. Forma este o categorie estetică. Fondul este în conţinut. Prin forma ni se stârneşte interesul, ni se deschide o uşa, prin care - dacă intrăm - aflăm conţinutul, adică ceea ce contează. Ceea ce contează ne spune George Puşcariu şi o face frumos. Felicitări!!!

Clic aici pentru mai multe fotografii.

Petre Bucinschi şi-a prezentat şi el cartea "Şarpele de cauciuc". Cu umorul ce-l caracterizează, a etichetat-o "un produs al atelierului său de vulcanizare literară pentru cuvinte răsuflate". Nu ştiu dacă se referă la propriile sale cuvinte, sau la ale altora şi nici dacă e bine că le-a vulcanizat. Cuvintele sunt dependente de respiraţie (răsuflare) şi ar fi greu de izolat. îmbunătăţirea calităţii respiraţiei cred că ar fi o soluţie mai bună, cel puţin din punct de vedere sanitar.

12 aprilie 2007 - Casa memorială "Ştefan Baciu"

Obişnuita "Serata de joi"

I-a avut de data aceasta ca protagonişti pe Claudiu Mitan şi Aurelia Stoie Marginean. Sub moto-ul "Poeţi braşoveni în dialog", Andrei Bodiu l-a prezentat pe Claudiu Mitan, iar Bianca Zurovski a recitat din versurile sale. în loc de alta prezentare, am extras de pe coperta a patra a cărţii "ştiinţa şi bucuria secretă" textul regretatului Gheorghe Crăciun, intitulat "Un poet pentru tăcerea lucrurilor".

"Există în poezia lui Claudiu Mitan nu doar o metafizică a cotidianului şi a anotimpurilor, a cuvintelor şi a sintaxei, ci şi o muzică insidioasă, melancolică şi de o seninătate împăcată, subliminală aproape, cu efecte irezistibile. Din ce în ce mai singur, izolat de generaţia sa (de care I-a legat poate un singur lucru, prietenia cu Virgil Mazilescu), apropiat poeţilor tineri şi mai puţin tineri ai şcolii de la Braşov, Claudiu Mitan e înainte de toate o natură poetică autentică, pentru care poezia e o forma de ieşire din propria singurătate pentru o reapropiere - publică de data aceasta - de muţenia trupului vorbitor. El scrie, cum singur o spune într-un poem: "pe faţa nevăzută a lucrurilor" şi încearcă să vorbească o limbă ieşită din chiar miezul acestor lucruri. Tăcerea lucrurilor (sau a lacrimilor, a gesturilor etc.) e poezia - cum spunea undeva Valery - şi Claudiu Mitan a înţeles de mult acest adevăr."

Aurelia Stoie Mărginean şi-a intitulat speech-ul "lecţia de privit", probabil inspirată după emisiunea tv a lui George Radu Serafim. Cum în sală nu prea existau elevi, rezultatul a fost o cu mult mai reuşită expunere a propriei evoluţii artistice, ilustrată prin trei tablouri. Spre deosebire de alţi artişti plastici, preocupaţi doar de aspectul decorativ, oarecum superficial al artei, Aurelia Stoie Mărginean s-a străduit în permanenţă să exprime ceva. Independent de puterea de convingere sau de sugestie a tablourilor sale, oricât de mare sau mai mică ar fi ea, este evidentă dorinţa artistei de a ne transmite modul în care priveşte ea lumea, preocupările ei, etc. Este o atitudine cu atât mai lăudabilă cu cât este mai rară printre pictori.

12 aprilie 2007 - Galeria Kron-Art

Lansare de carte

Iarăşi au fost mai multe cărţi. Nu zic că a fost rău; ba - dimpotrivă - a fost chiar foarte bine.

Prima a fost chiar un debut. Cartea se numeşte "Înotătorul în vid", iar autor este o tânără doctoriţă, pe nume Oxana Anca DeLazero. La pagina a doua a cărţii aflăm că s-a născut la Ploieşti în 1980 şi a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Braşov, în 2006. Din pagina a patra, aflăm că redactor de carte, precorectură, culegere-tehnoredactare computerizată, supracorectură, coperta şi grafica aparţin lui Mihai Arsene. Tot la această pagină, editorul (Kron-Art) se simte obligat să ne informeze / scuze că - pentru această "primă ediţie în limba română" - el, editorul, "s-a subordonat voinţei autorului în ceea ce priveşte prezentarea grafică, tehnoredactarea, etc.". Nu ştim dacă la "etc." intră şi conţinutul. De asemenea, nu ştim nici de ce - dacă se ştie că urmează şi alte ediţii - nu au fost tipărite toate odată şi nici dacă versiunile în alte limbi există deja sau sunt doar în faza de intenţii, având în vedere imensul succes preconizat să vină după lansare. Fără să exclud această posibilitate, deocamdată remarc un autor ce încă nu ştie dacă muza sa este poet sau prozator şi, în consecinţă, ne furnizează un text ambiguu. Asemenea multor tinere din generaţia sa, încearcă să compenseze lipsa mesajului printr-o doză de morbiditate exagerat de mare pentru un cititor adult. Lansator, adică cel care a descoperit-o şi încurajat, a fost acelaşi Mihai Arsene.

A doua carte aparţine chiar lui Mihai Arsene. Se numeşte "Actriţa şi taurul". în mod similar, o notă ne informează la pagina a doua că operaţiile de precorectură, culegere, tehnoredactare computerizată, corectură, copertele 1-4 şi îngrijire colecţie, aparţin autorului. Tot el este şi redactorul de carte. în mod voit, cartea este tipărită pe hârtie de ambalaj, cu filele netăiate, în scopul de a-i oferi un aer vetust. Dezavantajul este că se citeşte greu. Greşelile gramaticale şi de ortografie, chiar dacă au fost intenţionate, n-o avantajează, ca şi folosirea excesivă a perfectului simplu. Ar fi prea simplu să credem că această modalitate este suficientă - sau măcar necesară - pentru definirea unui stil. în privinţa conţinutului nu mă pot pronunţa, deoarece nu am citit decât primele pagini.

Manifestarea n-ar fi fost completă dacă nu ar fi existat şi o a treia carte, despre Mihai Arsene. Ea există şi aparţine lui A. I. Brumaru. Faptul că filozoful nostru s-a ocupat de aşa ceva, ne sugerează ideea că - totuşi - "s-ar putea sa fie ceva acolo!".

6 aprilie 2007 - Muzeul de Artă

Vernisaj Petre Abrudan - 100 de ani de la naştere

      Petre Abrudan (1907 - 1979) este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii transilvănene. Se formează ca artist în perioada interbelică urmând  cursurile Şcolii de Arte Frumoase de la Cluj pe care o frecventează între anii 1926-1928 şi în 1931. Studiază cu profesorii Catul Bogdan, Alexandru Pop, Pericle Capidan, Aurel Ciupe, Anastase Demian. Hotărâtoare pentru devenirea sa a fost perioada petrecută la Baia-Mare, în intervalul 1933-1947, când devine una din  figurile importante ale vieţii artistice locale. Se integrează şcolii de pictură din Baia-Mare, resimţind influenţa pictorului maghiar Ziffer Şándor. După o scurtă perioadă petrecută la Oradea, din 1950, se stabileşte definitiv  la Cluj ocupând până în 1974 un post de conferenţiar la Institutul de Arte Plastice "Ion Andreescu".

     Autor al unei creaţii complexe şi diverse, aflată într-o permanentă evoluţie, Petre Abrudan a aşezat spaţiul transilvan în centrul creaţiei sale plastice. S-a oprit deseori asupra satului tradiţional, văzut ca întruchipare esenţializată a specificului intracarpatic. Integrând teme, motive şi simboluri folclorice, lucrările sale reflectă un pronunţat modernism. Printre sursele sale de inspiraţie se află şi frescele bizantine, de la care preia atitudinea hieratică a personajelor. în peisagistică evoluează treptat de la o concepţie postimpresionistă spre un limbaj plastic simplificat şi esenţializat.

     în cadrul expoziţiei figurează 88 de lucrări, pictură şi grafică, care reflectă toate fazele stilistice ale creaţiei sale. Preponderente sunt lucrările datate în intervalul 1960-1979, perioada deplinei sale maturităţii artistice, când limbajul său artistic se purifică şi se fixează într-o formulă de o mare putere sugestivă. Expoziţia este o premieră, fiind prima dată când lucrările lui Petre Abrudan sunt expuse la Braşov în cadrul unei ample retrospective.

Radu Popica

Muzeul de Artă Braşov

5 aprilie 2007 - Galeria EUROPE

Vernisaj Vasile Diviza

Născut la 19 decembrie 1960 în Republica Moldova, absolvent al Facultăţii de Arte din Chişinău, fost redactor artistic la Editura "Lumina" din acelaşi oraş, vine în Braşov ca liber profesionist în 1992 şi devine astfel unul dintre foarte puţinii artişti plastici profesionişti adevăraţi, în sensul că îşi câşitigă existenţa pe această cale, fără alte "stipendii".

în această expoziţie etalează aproape exclusiv doar grafică, deşi este mai cunoscut prin pictura figurativă. Interesantă este propria sa declaraţie, făcută la vernisaj, prin care recunoaşte că în tinereţe a fost un adversar al figurativului, dar a constatat cu ocazia unor expoziţii în străinătate că persoane dintre cele mai avizate - după elogii privind lucrările sale abstracte - achiziţionau tablouri cu subiecte figurative, cu scuza că asemenea lucrări le sunt "mai aproape de suflet".

Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2007

Clic aici pentru evenimentele din august-decembrie 2006

evenimentele lunii iulie 2006

Clic aici pentru evenimente mai vechi