Joi, 30 iulie 2009 – Mansarda „Casei Baiulescu”

Evocare George-Emil Baiulescu

Mă bucur ori de câte ori constat că cineva este dispus să acorde o atenţie oricât de mică înaintaşilor. Gestul mi se pare cu atât mai important azi, când – în tembelismul nostru generalizat – intelectuali cu pretenţii îşi etalează erudiţia de denigratori ai valorilor istoriceşte recunoscute. Nu este necesar să spun de ce o fac, fiindcă este uşor de intuit. Este, de aceea, cu atât mai notabilă iniţiativa opusă, de recunoaştere a acestor valori.

În acest caz, este vorba despre familia Baiulescu. Pentru braşoveni, ea înseamnă în primul rând istorie, iar pentru cei mai puţin preocupaţi de acest domeniu al cunoaşterii, măcar existenţa numelui în toponimia locală (străzi, clădiri, etc.) poate stârni întrebări ce solicită răspunsuri. Este, de aceea, lăudabil evenimentul la a cărui realizare au ostenit Daniel şi Ruxandra Nazare, de la Biblioteca Judeţeană Braşov, fără a mai vorbi despre Anca-Iulia Stoica, colaboratoare apropiată a unuia dintre urmaşii celebrei familii: George-Emil Baiulescu, profesor universitar, părinte al Facultăţii de Chimie Analitică a Universităţii din Bucureşti, decedat de curând.

La manifestare, pe lângă prieteni, colegi şi colaboratori români, a venit din Italia profesorul Marco Mascini, o autoritate recunoscută mondial în chimia analitică modernă, aducând astfel omagiul comunităţii ştiinţifice mondiale cercetătorului român.

Despre istoria familiei Baiulescu a vorbit Daniel Nazare. Ea începe cu Bartolomeiu Baiulescu (1831-1909). Acesta s-a născut în Zărneşti, unde a fost preot şi învăţător la şcoala primară în limba română, care a funcţionat în propria lui casă. În 1857 vine în Braşov ca preot şi profesor de religie la Şcoala Reală. Aici a fost avansat protopop. A editat revista Meseriaşul Român, importantă acţiune de formare şi şcolarizare a meseriaşilor români, în perioada în care la Braşov majoritatea meseriaşilor erau saşi. În anul 1896, la împlinirea vârstei de 65 de ani, îşi vede realizarea unei importante dorinţe: terminarea lucrărilor de construcţie a catedralei ortodoxe române a Sfintei Adormiri, din Cetatea Braşovului. A avut 5 copii: Elena (1852-1920), Ioan (1854-1911) inginer inspector general, Gheorghe (1855-1935) medic, Maria (1860-1941) şi Romulus (1863-1941) tot inginer inspector general. Mai cunoscuţi sunt Gheorghe şi Maria. Atât el, cât şi toţi cei cinci copii ai săi, se odihnesc în cimitirul Groaveri al Braşovului.
- Dr. med. Gheorghe (George) Baiulescu (1855-1935) a fost elev al Şcolii româneşti din Braşov, la care, după terminarea studiilor de medicină urmate la Viena, se întoarce ca profesor de igienă şi medic. Editează la Braşov, începând din 1908, revista bilunară Sănătatea. A scris şi o carte: Idroterapia. În 1916, este primul primar român al Braşovului. După Unire, în 1919, devine primul prefect român al judeţului şi apoi inspector general administrativ.
- Dr. în drept Emil Baiulescu (1886-1967) al doilea fiu al lui Gheorghe Baiulescu, a fost elev al Şcolii româneşti din oraş şi apoi a studiat dreptul. În anul 1935, fiind judecător la Tribunalul Braşov, este numit prin decret regal, membru al Ordinului Coroana României, în grad de cavaler. În 1938 este avansat consilier la Curtea de Apel din Braşov, unde judecă până în 1946, când este pensionat. Între anii 1942-44 este membru al Comitetului de conducere a "Societăţii de Patronaj" din Braşov. A avut doi copii. O fată Florica (1926 - 1997) şi un fiu George-Emil.
- Dr. chim. George-Emil Baiulescu (1930-2009) fiul lui Emil Baiulescu. s-a născut în Braşov şi este absolvent al promoţiei 1949 a liceului Andrei Şaguna. A urmat cursurile facultăţii de chimie şi după absolvire s-a dedicat carierei didactice. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti, departamentul de Chimie Analitică.

Ruxandra Nazare a evocat-o pe Maria Baiulescu (1860-1941) sora medicului Dr. Gheorghe Baiulescu. Poetă, scriitoare şi militantă pe tărâm naţional şi cultural. A studiat la gimnaziul român şi cel german din Braşov. A publicat cartea „Note şi impresii”, tipărită la Craiova în 1896, apoi mai multe piese de teatru. A tradus din Goethe. A colaborat, între 1898 şi 1904, la elaborarea Enciclopediei Române a lui Corneliu Diaconovici. A fost preşedinta „Reuniunii femeilor române” din Braşov. Militând pentru drepturile femeii, a ţinut conferinţe în ţară şi străinătate: Franţa, Belgia, Elveţia, Suedia.

Memoria profesorului George-Emil Baiulescu a fost evocată cu multă emoţie de către Anca-Iulia Stoica.

Manifestarea a avut loc în mansarda „Casei Baiulescu”, fostă proprietate a familiei Baiulescu şi donată statului român. Astăzi, ea aparţine Bibliotecii judeţene şi adăposteşte mai multe secţii ale bibliotecii, precum şi Biblioteca Engleză, Centrul Cultural Francez etc.

Încă odată, felicitări organizatorilor pentru acest autentic act de cultură.

Un Brâncuşi la poalele Tâmpei

Pe aleea de sub Tâmpa, într-unul din turnurile fostului zid de apărare a Braşovului, l-am cunoscut pe Ioan Croitor – Brădescu. Nu, nu-şi propune să-l imite pe Brâncuşi; poate doar ca aspect exterior, prin barba-i mare şi albă.

A venit în Braşov în 1998 şi se ocupă cu sculptura în lemn. La o etichetare superficială, dar uzitată în unele cercuri, este un artist amator, sau diletant, într-o versiune mai ironică. În realitate, prin ceea ce face, el este profesionistul autentic. De ce? Vine din Lunca Bradului, a cunoscut pădurile din Munţii Călimanului, unde a fost – printre altele – tehnician de vânătoare şi este îndrăgostit de lemn, ale cărui posibilităţi ştie să le pună în valoare artistică.

Termenul autodidact i se potriveşte din toate punctele de vedere. El indică doar faptul că şi-a însuşit cunoştinţele pe căi personale, fără să fie (de)format prin şcoli de specialitate. Termenul nu precizează cât de departe a ajuns cu învăţătura, dar – spre deosebire de cei ce fac icoane pe sticlă, spre exemplu, fără să aibă vreo afinitate pentru sticlă, vopsea sau credinţă (de artă nu poate fi vorba) - Ioan Croitor Brădescu sculptează din vocaţie. O face din suflet şi cu talent. Rămâne ataşat valorilor tradiţionale, pe care nu numai că le cunoaşte, dar le şi simte. În consecinţă, se poate spune despre el că este un artist autentic, iar sculpturile sale în lemn au simţire.

Interviu

Corina Ungureanu-Kiss a realizat un interviu cu Carmen-Daniela Gililov – pianistă, compozitoare şi pedagog român, trăitoare în Germania.
S-a născut la Făgăraş, în Judeţul Braşov, mama medic şi tatăl doctor în ştiinţe economice. Nici unul din părinţi nu aveau legături speciale cu muzica. La scurt timp se mută la Sibiu. „În casa unde locuiam, pe strada Constituţiei nr.5 era un pian cu coadă, care îi aparţinea gazdei. La vârsta de doi ani aceasta era jucăria mea preferată! În afără de acest pian nu aveam decât un căţeluş de plastic care ţiuia şi sticluţe de penicilină de la mama mea. Afară mai aveam o capră, pe care o numisem Ciucurel.”
La vârsta de trei ani ia primele lecţii de pian, unde nu învaţă decât câteva cântecele pentru copii ca: Hänchen klein, Cucu-cucu, Vulpe tu mi-ai furat gâsca, etc. După doi ani se mută din nou, de data aceasta la Călimăneşti, unde mama ei este detaşată ca medic balnear.
Există oameni, în cultura universală, care s-au manifestat spontan, uneori spectaculos deja din copilărie, cu noi opţiuni. Ceea ce a singularizat personalitatea artistei Carmen Daniela Gililov (Chiciu) a fost că la vârsta de 5 ani a fost descoperită ca un „copil minune” la Călimăneşti de compozitorul Marţian Negrea (pacient fiind) şi mai apoi la Bucureşti de Alfred Mendelsohn, iar la numai 16 ani părăseşte România în urma obţinerii unei burse de studiu, pian şi compoziţie la Viena. Din 1975 devine studentă, mai întâi la Conservatorul din Viena, iar cu doi ani mai târziu şi la Berlin. Absolvă cele două conservatoare cum lauda devenind profesoară de pian universitară la Köln şi Düsseldorf.
Carmen-Daniela Gililov nu se opreşte numai la cariera concertistică ci se dezvoltă în ansambluri camerale alături de artişti renumiţi ca: Viktor Tretjakov, Ramon Jaffe, Veronica Kraneis. Din 1981 face cursuri de măiestrie în întregă Europă şi Coreea.
Talentul şi pasiunea pentru muzică au constituit trăsăturile predominante ale structurii sufleteşti şi temperamentale ale artistei. Aşa se explică dezinvoltura şi generozitatea sentimentelor exprimate în interpretare, compoziţie şi pedagogie, elocvenţa şi profunzimea, densitatea discursurilor pedagogice, chiar şi atunci când forma desfăşurării uimeşte prin simplitate.
Interviul se găseşte la rubrica „Cronica”. Pentru acces imediat, puteţi efectua un clic aici.)

Festivalul EUROFEST 2009 – Montreal, Canada

Din Canada, de la doamna Ioana Gherman, aflăm, că la Montreal, pe 25 şi 26 iulie, va avea loc festivalul EUROFEST 2009, care îşi propune să pună în valoare cultura ţărilor est-europene. În acest festival un bariton va canta, acompaniat de un pianist, piese de Iacob Mureşianu. Doamna Ioana Gherman, descendentă din familia Mureşenilor, va face o prezentare a compozitorului. Reproducem mai jos programul festivalului, în redactarea organizatorilor.

EUROFEST 2009
ROMANIA SI CULTURILE EUROPEENE LA MONTREAL

25 iulie, Parcul Jean-Drapeau, aria pic-nic:
De la ora 11h00 dimineata pana la ora 13h00, la scena mare - program de muzica si dansuri pentru copii, animatie cu personaje din lumea copilariei, corale si solisti, program in care se vor intalni micuti si mai mari din mai multe comunitati, dar romanii vor avea cel mai intins repertoriu.

Intre 13.30 si 15.30, vernisajul expozitiei INTERFERENCES, unde vor fi icoane bizantine, obiecte traditionale, pictura, un altelier de arta iconografica prezentat de VALUARDA, lansarea volumelor de poezie NENUMITE si INSULA IUBIRII ale poetei invitate din Romania, MARIA CALCIU, urmata de recitalul de poezie, regizat de DANIEL BUCUR si sustinut de tanara actrita ANA CALCIU (colaboratoare la Teatrul National Bucuresti, Teatrul Bulandra, Teatrul Act din Bucuresti), de asemenea invitata din Romania. Poeziile in limba franceza vor fi recitate de tanarul quebecois, deja un prieten foarte aprooiat al comunitatii romanesti, violonistul LUDOVIC MOULIN, de asemenea prezentatorul festivalului, impreuna cu deja cunoscuta muziciana romanca, MIHAELA COMAN. Vernisajul si lansarea vor aduna laolalta membri ai comunitatiii romanesti, dar si ai altor comunitati est-europene din Montreal, localnici si numeroase personalitati montrealeze, inclusiv un deputat din Parlamentul Romaniei, care si-a manifestat dorinta de a partcipa la acest eveniment.
muzica: VIRTUOZII DIN MONTREAL, condusi de Nicolae Margineanu si avandu-l solist pe cu adevarat virtuozul acordeonist Sergiu Popa, VALURI DE MATASE (Mircea Trifan si Terry Ellen Christophersen) de la Quebec, ANUCA DRAGAN.
dansuri: ansamblul HORA, condus de FLORIN SALAGEAN, care va oferi si cateva obiecte traditionale transilvanene, pentru expozitie.
teatru: cu tanara actrita ALIONA MUNTREANU, cunscuta mai ales din cinema (filmul SCHIMB VALUTAR, in regia lui Nicolae Margineanu).
De la ora 15.30, programul se va dezlantui pana spre miezul noptii, mai exact pana la orele 23, pe site-ul aire pique-nique al Insulei Ste. Helene, cu muzica pentru mai tineri si maturi, cu cantece de petrecere, dar si o corala bisericeasca, VOX ANIMA, cu muzica de opera si opereta, solist CATALIN STOLERU, cu multe nume de artisti din comunitatea noastra, dar si excelenti artisti armeni, basarabeni, bulgari, rusi, ucraineni, precum grupurile CARPATHIA format din cantareata si pianistul MARINA si JAN KREJKAR, dansurile ANNIA, conduse de DIANA GUSEVA, grupul PRYVIT condus de muzicianul MARK BEDNARCZYK, cu totii ucrainieni, pianistul armean PIERRE KEYORK, dar si tinerii MIHAELA COMAN, JOHNATHAN MOSCOVICI si multi, multi altii, pe parcursul celor 12 ore de program maraton.
Fireste ca nu vor lipsi bucatele traditionale romanesti, charcuterie BALKANI si restaurant MAISON RUSTIK fiind "sur place", cu toate bunatatile culinare pe care le stim, insa din care nu vor lipsi nici macar ciorba de burta, mititeii si mamaliguta cu branza si smantana, "ca la mama acasa".
Publicul va avea ocazia sa guste si din alte bucatarii traditionale la acest amplu eveniment, organizat de Association ROCADE, pentru a doua oara in cadrul EUROfEST: ROMANIA SI CULTURILE EUROPENE, proiect realizat in parteneriat cu Ville de Montreal si Societe du parc Jeam-Drapeau, sub egida celei de-a 5-a editii a WEEK-ENDS DU MONDE.

Duminica, 26 iulie, de la ora 14.30, la Biserica ortodoxa romana INALTAREA DOMNULUI, poeta MARIA CALCIU si actrita ANA CALCIU vor prezenta recitalul de poezie in limba romana, INSULA IUBIRII, evenimentul avand ca scop si sustinerea donatiilor de fonduri pentru construirea noului lacas ortodox romanesc.

Restitutio Tudor Ciortea

Joi, 9 iulie 2009 – Muzeul de Artă Braşov

Vernisaj „Peisajele depărtării în culorile pictorilor români”

Titlul expoziţiei şi-a propus să sugereze tema ei: peisaje pictate de artişti români în străinătate. Se mai cuvine o precizare: este vorba de pictori din prima jumătate a secolului XX. Sunt peisaje din Franţa, Italia, Spania, Ţările de Jos, Africa, dar şi Balcic, deşi pe timpul acela aparţinea României. Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu în colaborare cu Muzeul de Artă Braşov şi reuneşte lucrări inedite sau rar valorificate expoziţional, din depozitele celor două instituţii muzeale. În continuare, redăm câteva pasaje din speech-ul doamnei dr. Iulia Mesea, curator la Muzeul Brukenthal.

„Prima jumătate a secolului al XX-lea a însemnat o adevărată explozie a picturii de peisaj în cele mai diverse, deseori insolite interpretări. De la un artist la altul, de la o etapă de creaţie la alta, de la o geografie la alta, întâlnirea cu peisajele lumii, dezvăluie o minunată diversitate de atitudini şi trăiri, de sensibilitate şi emoţie, de opţiuni pentru o anume expresie şi înţelegere a motivului. Nicolae Dărăscu, Samuel Mützner, Elena Popea, Ştefan Popescu, Theodor Pallady, Henri H. Catargi, Ion Ţuculescu, Hans Eder, Lucia Dem. Bălăcescu ş.a. ne poartă peste geografii reale şi spirituale, mărturisind despre acuitatea receptivă cu care artiştii au redat în compoziţii sofisticate sau în doar câteva linii şi acorduri cromatice, locuri de pe toate meridianele, dezvăluind în acelaşi timp, preferinţa pentru imortalizarea unor spaţii de o frumuseţe, spiritualitate şi expresivitate aparte.”

„Se impun prin strălucire, eleganţă şi culoare tablourile ce surprind magia Veneţiei, voluptatea ei tulburătoare, generozitatea copleşitoare, a desfăşurării arhitecturii „lacustre”, a soarelui şi apei, rafinamentul senzual şi graţia formelor şi culorilor „plutitoare”. Captarea în pastă şi imagine a luminii şi atmosferei sale unice, a freamătului mării, a mirosului de sare, parfumuri, mirodenii, a izului de igrasie, a întâlnirii dintre măreţie şi decădere a reprezentat o provocare pentru generaţii întregi de pictori. Nicolae Dărăscu, Adam Bălţatu, Conrad Veleanu, Jean Al. Steriadi, A. Bordenache reuşesc să evoce prin lucrările lor atmosfera fascinantului oraş italian cu lumină inconfundabilă ce dă strălucire pereţilor albi, mozaicurilor multicolore, cupolelor aurii sau arămii, albastrului din piatra de lapis lazuli, albastrul mării şi al cerului.”

„Atracţia luminii, a jocului de ton şi nuanţă al culorilor, pot fi descoperite şi în pânzele lui Samuel Mützner, care şi-a definit stilul în cei doi ani petrecuţi la Giverny, alături de Claude Monet, aşa cum răzbate din Peisajul din Spania, aflat în expoziţia noastră. Elevă a lui André Lhote la Paris, Elena Popea, călătorind aproape frenetic, se provoacă mereu pe sine în faţa locurilor noi, într-o căutare a caracterizării perfecte a fiecărui nou tărâm: Peisaj din Bretania, Pod în Spania, Case din Olanda. Din atmosfera peisajelor Greciei, se revendică atât imaginile expresiv-dramatice sau ludice ale lui Ion Ţuculescu (Insula Volo, Port în Grecia), cât şi rigoarea compoziţională şi viziunea extrem de concisă, sintetizatoare, uneori laconică a lui Henri H. Catargi (Ruine la Palatin, Stradă în Grecia).”

„Parisul, exuberanta capitală artistică a Europei, aflat constant pe traseele artiştilor români, se regăseşte în expoziţie filtrat prin sensibilitatea Ceciliei Cuţescu Storck, a lui Alexandru Phoebus, a Michaelei Eleutheriade şi prin rafinamentul lui Theodor Pallady. Nu este efervescentul Paris al artiştilor, ci acela al străduţelor triste, al podurilor singuratice, al locurilor din vecinătatea Senei, al intimităţii evocate de poezie, mister, tandreţe şi spiritualitate, imortalizat în “reflexe tomnatice şi cenuşiuri argintii”...”

„Un capitol aparte este rezervat în economia expoziţiei, pictorilor Balcicului. La "Şcoala de artă de la Marea Neagră" – cum inspirat a numit-o Henri Focillon, accentuându-i importanţa avută în definirea stilului pictorilor români ai perioadei interbelice – şi-au împlinit experienţele post-impresioniste Jean Alexandru Steriadi şi Lucian Grigorescu, Theodor Pallady, Tonitza, Iser, I. Theodorescu Sion, Petraşcu, Ştefan Dimitrescu, Dărăscu, Francisc Şirato, Vasile Popescu, Cecilia Cuţescu-Storck, chiar şi transilvăneni ca Hans Eder şi Heinrich Schunn – prezenţi cu lucrări în cadrul expoziţiei – şi reuşind să redea în pânzele lor identitatea aparte încărcată de exotism a acestui loc.”

„Lucrările aflate pe simeza expoziţiei ne poartă şi prin insulele Mediteranei, sau aridele coaste africane, mărturisind despre sensurile şi emoţiilor „peisajelor depărtării”. Structurată pe două coordonate definitorii ale genului peisager, bucuria călătoriei şi melancolia plecării, expoziţia Peisajele depărtării în culorile pictorilor români se încarcă cu dinamica afectivităţii artistice, cu nostalgia amintirilor şi drumurilor a naturii, oamenilor şi locurilor, pentru a o transmite spectatorului / vizitatorului.”

Iulia Mesea (curator)

Marţi, 7 iulie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor”

Matineu Muzical „La Mureşeni”

Muzicologul Petruţa Măniuţ şi soprana Claudia Pop continuă seria matineelor dedicate unor personalităţi muzicale. De data aceasta a fost Felix Mendelssohn-Bartholdy, cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naştere.

Cu însufleţirea şi dăruirea care o caracterizează, Petruţa Măniuţ a evocat viaţa şi opera ilustrului compozitor. Muzica romantică a acestuia a fost interpretată de soprana Claudia Pop, acompaniată la pian de Raluca Ciucă. Pentru ultima piesă a spectacolului, „Hymne für Sopranstimme mit Chor”, bazat pe Psalmul 55, celor două li s-a alăturat grupul vocal condus de Ciprian Ţuţu, format din: Orsolya Vari, Mădălina Lucaciu, Krisztina Chripkó, Tania Ţuţu. Ciprian Cucu, Lucian Tămăşanu, David Frâncu şi Ciprian Ţuţu.

A fost mai mult decât frumos; a fost magnific. Deşi spaţiul restrâns nu permite accesul unui mare număr de spectatori, aceştia – câţi sunt – adevăraţi pasionaţi ai muzicii, au posibilitatea să aprecieze preocuparea conducerii muzeului de a reconstitui, fie şi parţial, atmosfera creată de familia Mureşenilor, pentru care muzica era o componentă importantă a vieţii lor spirituale.

În încheiere, doamna Lucia Bunaciu, descendent al celebrei familii şi director onorific al Muzeului, a evocat interesul Mureşenilor pentru Felix Mendelssohn-Bartholdy.

De altfel, în 1882, Iacob Mureşianu a obţinut două premii de compoziţie „Mendelssohn-Bartholdy” la Conservatorul din Leipzig, care purta deja numele lui Mehdelssohn. Sunt primele premii muzicale româneşti primite în străinătate. Informaţia am primit-o de la domnul Mihail Gorbonov, principalul organizator al manifestărilor muzicale ale Muzeului.

Luni, 6 iulie 2009 – Librăria „Okian”

Expoziţie de sculptură

Cornel Rusu, expozantul, s-a născut la Mediaş în 1945 şi este inginer mecanic, stabilit din 1991 în Germania. Primii paşi în artă i-a făcut sub îndrumarea tatălui, ceramist şi sculptor. A avut expoziţii în Germania şi România. Profesiunea sa nu trebuie să ne deruteze; majoritatea marilor artişti au venit din alte profesiuni. Mai edificatoare sunt aprecierile unor cunoscători. Iată două, extrase din prezentarea expoziţiei:

Dr. Maria Olimpia Tudoran – critic şi istoric de artă de la Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu:
„În luna august a acestui an (2005), am fost invitată de domnul Cornel Rusu la Mediaş, spre a-i vedea lucrările. . . Mărturisesc că am acceptat cu emoţie invitaţia, necunoscându-i activitatea (care de ani buni se desfăşoară în Germania. Surpriza a fost de proporţii, căci am pătruns în universul de creaţie a unui sculptor matur, sigur pe mijloacele sale artistice, cu un univers tematic clar exprimat, într-o concepţie, am putea spune bipolară.
O primă coordonată structurală este aceea a opţiunii pentru forme plastice pure. . .
Cea de a doua coordonată reflectă apetenţa artistului pentru compoziţii realiste, ansambluri arhetipale ce evocă antice temple. . .
Se cuvine să evidenţiem la aceste ansambluri prestanţa, eleganţa formelor şlefuite cu rafinament, ca şi monumentalitatea lor. . .
Dacă bipolaritatea creaţiei lui Cornel Rusu relevă două tendinţe tematice, acestea dispar atunci când analizăm meşteşugul artistului, inovaţiile procedurale, aspiraţia sa spre esenţializare a formelor netede, perfect şlefuite, subsumată lirismului intim al artistului, dialogului său intim esenţial.”

Eugen Cojocaru – critic de artă, scriitor Stuttgart:
„Poezia şi matematica sunt două paralele ce se întâlnesc undeva la infinit, ne-a lăsat să bănuim matematicianul şi bardul „Jocurilor secunde”, Ion Barbu.
Cornel Rusu a reuşit sa descopere locul acestei nobile nuntiri spirituale în sculptură. Lirismul, eleganţa şi precizia formelor sale sculpturale se potenţează reciproc şi se hrănesc, ca şi la marele părinte al sculpturii moderne, Constantin Brancuşi, dintr-o armonioasă simbioză între estetismul pur şi profunzimea simbolurilor.”

Vineri, 3 iulie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor ”

Lansare de carte

Autor: Ioana Gherman
Titilul: Angoasa existenţială

Prin tatăl său, Ioana Gherman este descendent al familiei Mureşenilor, ceea ce explică alegerea locaţiei lansării şi multe dintre referirile vorbitorilor. În prezent, ea locuieşte în Canada şi este psiholog.
A prezentat editorul Adrian Munteanu.
Au vorbit: Lucia Bunaciu, director onorific al Muzeului „Casa Mureşenilor”, Doru Munteanu, preşedintele filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor, Stelian Răducanu şi Gabriel Stan. A recitat Ioan Suciu.

In partea a doua a programului, a cântat soprana Paula Duca, acompaniată la pian de Elena Braga. Amintim că Paula Duca, împreună cu Ioana Gherman, violonista Andra Giugariu şi Elena Braga, au organizat la Montreal, în noiembrie anul trecut, o serată muzicală Iacob Mureşianu. Ea este absolventă a Facultăţii de Muzică din Braşov, cu un masterat în Canada la profesorul Gail Desmarais şi altul în România, la binecunoscuta Mariana Nicolesco. Elena Braga, profesoară de pian, este mama Ioanei Gherman.

Vineri, 3 iulie 2009 – Galeria „Kron-Art”

Lansare de carte

La aniversarea a 56 de ani, scriitorul braşovean Mircea Brenciu şi-a făcut cadou o carte, lansând propriul său volum de poezie „Pe strada mea din Şchei”, la editura Kron-Art.

Despre carte şi autor au vorbit: Doru Munteanu, Nicolae Stoe, Virgil Borcan, Mircea Doreanu şi Aurel Brumaru.

Despre el însuşi şi familia sa a vorbit autorul.

A recitat Ecaterina Pavel.

Joi, 2 iulie 2009 – Galeria „Europe”

Vernisaj

Expune Stela Cârţână.
A prezentat Nicolae Daicu, preşedintele filialei Braşov a Uniunii Artiştilor Plastici.
A vorbit Veronica Bodea-Tatulea şi Ligia Fulga, director al Muzeului de Etnografie din Braşov.
Deşi s-a intitulat expoziţie de artă decorativă, este una de vestimentaţie, fiindcă Stela Cârţână asta face: design vestimentar.

Veronica Bodea-Tatulea a încercat să evidenţieze valenţele artistice ale exponatelor, în timp ce Ligia Fulga inspiraţia de sorginte folclorică.

Cu adevărat remarcabilă este preocuparea autoarei de a rămâne consecventă unui stil, cu atât mai lăudabil cu cât el cultivă valorile creaţiei populare.

În încheiere, expozanta – vizibil emoţionată – a rostit câteva cuvinte de mulţumire.

Simpozion Internaţional

Am primit cu întârziere programul Simpozionului Internaţional „SFÂRŞITUL REGIMURILOR COMUNISTE - CAUZE, DESFĂŞURARE ŞI CONSECINŢE”, ediţia a IV-a, ce s-a desfăşurat între 25 şi 28 Iunie 2009, la Făgăraş - Sâmbăta de Sus. Avem, în schimb, rezumatul lucrărilor prezentate. Ele pot fi citite la rubrica „Restitutio”, sau direct prin clic aici.

Joi, 25 iunie 2009 – Centrul Cultural „Reduta”

Lansare de carte

La lansarea cărţii lui Ilie Dumitraşcu „Emil Cioran coerenţa unui antisistem” îmi exprimam nedumerirea cu privire la asocierea oximoronică a termenilor din titlu, dar şi dorinţa de a citi cartea, împotriva neîncrederii mele în profesionismul filozofilor români contemporani, nu din alt motiv decât faptul că şcoala românească de filozofie de după război a propovăduit doar o anumită doctrină, iar proliferarea universităţilor fără profesori din ultimii ani este de-a dreptul descurajantă.

Ilie Dumitraşcu, însă, nu este un oarecare. Nu ştiu dacă a cunoscut sfatul lui Schopenhauer, potrivit căruia "cine vrea să facă filozofie serioasă e bine să adâncească măcar o ştiinţă exactă"; fapt este că s-a conformat. El este înainte de toate licenţiat în muzică la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, iar, în prezent, profesor universitar la Facultatea de Muzică din Braşov. Facultatea de Istorie-Filozofie a Universităţii Bucureşti a urmat-o ulterior. Cât despre muzică, în opinia mea, contrar aparenţelor, ea este o ştiinţă exactă. Nu pentru că trebuie să ştii exact unde să pui degetul dacă vrei să cânţi la vioară, spre exemplu, ci pentru că are metodă de învăţare, are chiar şi un limbaj propriu, cel al notelor, şi care nu este tocmai uşor, dar - mai ales - are o mulţime de teorii. Un lucru este cert: Ilie Dumitraşcu este un filozof adevărat, iar apropierea sa de Cioran nu este întâmplătoare: la fel ca Cioran, adoptă faţă de filozofie o atitudine sinceră şi nu una formală, menită să-i impresioneze pe neofiţi.

Că l-a înţeles pe Cioran, că şi-a explicat motivaţiile sale, o dovedeşte în prima parte a cărţii, unde tratează evoluţia gândirii scriitorului, pornind de la biografia sa. Nu este primul care o face, dar o face bine: argumentat şi convingător.

Cu sau fără intenţie, Ilie Dumitraşcu reuşeşte şi o analiză a evoluţiei întregii „Generaţii '27”, aşa cum a definit-o Mircea Eliade, obsedat de teama că generaţia lor, „singura generaţie liberă <<disponibilă >>, din istoria neamului românesc, nu va avea timp să-şi împlinească <<misiunea>>, că ne vom trezi într-o zi <<mobilizaţi<<, aşa cum au fost părinţii, moşii şi strămoşii noştri, şi atunci va fi prea târziu ca să mai putem crea liber”. Cătă intuiţie . . . Să ne amintim că a spus-o după Primul Război Mondial şi înainte de Al Doilea. Poate că nu a fost tocmai singura generaţie, dar momentul era unic. Patriotismul lor înflăcărat ne pare acum pe deplin justificat.

În continuarea cărţii sale, Ilie Dumitraşcu face o trecere în revistă a filozofilor ce, asemenea lui Emil Cioran, nu au acceptat filozofia ca sistem, dorinţa unora de a răspunde la întrebări fără răspuns şi - mai ales - fără utilitate, şi de a aborda mai curând filozofia vieţii, pentru care singura soluţie este fragmentarea ei.

Aşa după cum era de aşteptat, trebuia să ajungem şi la coerenţă. Ea apare din unitatea modului de abordare a fragmentelor, din consecvenţă şi din eventuala constituire într-un tot unitar al fragmentelor.

Da, este o carte bună. Mi-a plăcut.

Cristache Gheorghiu

Vineri, 19 iunie 2009 – Centrul Cultural „Reduta”

Vernisaj cu lansare de carte

Poate că manifestarea ar fi trebuit să se numească „Târgu Mureş la Braşov”, deoarece a venit o echipă reprezentativă a acestui oraş. Cineva chiar a spus „Târgu Mureş a spart „Reduta”, cu sensul că s-a spart gheaţa şi, poate că, în viitor, asemenea schimburi culturale se vor repeta.

Primul a fost pictorul Vasile Mureşan. La vernisajul expoziţiei sale au vorbit Ilarie Opriş, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, Nicolae Băciuţ, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş şi Ana Cânpean, istoric de artă la Centrul Cultural „Reduta”.

Despre tablourile lui Vasile Mureşan vom vorbi altă dată, pentru că merită; sunt cu adevărat frumoase. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andrescu” din Cluj, el este atât membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, cât şi al Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş.



Cu adânc regret pentru Braşov şi bucurie pentru Mureş, am constatat că, într-adevăr, omul sfinţeşte locul. Asociaţii ale Artiştilor Plastici s-au înfiinţat în toată ţara la sfârşitul anilor ’70. Între timp, cea din Braşov a dispărut. În schimb, cea din Târgu Mureş s-a dezvoltat, are colaboratori şi din alte judeţe, iar numărul şi valoarea manifestărilor artistice sunt impresionante. Am putut constata acest lucru dintr-un foarte frumos album, care – el însuşi – este impresionant prin calitate, bun gust şi – deloc neglijabil – cost. Numai o asociaţie puternică şi ambiţioasă şi-l putea permite. Sincere felicitări!





A urmat o lansare de carte, aparţinând lui Nicolae Băciuţ. Se numeşte „La răsărit de apus”. Numărul cărţilor sale este prea mare pentru a fi enumerate şi personalitatea sa prea bine cunoscută. Au vorbit Bianca Osnaga, colegă de facultate cu autorul şi Eugeniu Axinte.

Vineri, 19 iunie 2009 – Casa „Baiulescu”

Lansare de carte

Atila Socaciu „recidivează” pentru a patra oară, cu încă un volum, intitulat „Hapuri Ardelene”. Dacă mai adăugăm „Alertă la Buciumeni” (2008) şi „Din lumea celor care au cuvântat” (2007), constatăm că fostul ziarist de la fostul ziar „Drum Nou”, astăzi în vârstă de 83 de ani, se află la a şasea carte, toate editate după 2004.

Dacă în primele volume a extras articole publicate în trecut, pamfletele din acest volum sunt de strictă actualitate, fapt sugerat şi de titlurile unora dintre ele: „Suflă briză de criză”, „Tele-neobrăzatele” sau „Capra la televizor” etc.

La lansare, au participat numeroşi colegi de breaslă şi prieteni. Au vorbit Sorin Basangeac, Virgil Borcan, Florea Dudiţă, Gabriel Stan, Ioan Popa, George Puşcariu şi, bineînţeles, autorul.

Din declaraţia sa, am aflat că aceasta este prima sa carte ne-sponsorizată. Promiţător început!

Joi, 18 iunie 2009 – Galeria „Europe”

Vernisaj Elena Oana Agapie

Şi-a intitulat expoziţia „Copacul”. Asta pentru că unele lucrări reprezintă copaci. Expune grafică şi acuarele. Elena Oana Agapie s-a născut la Călăraşi, a absolvit Şcoala de Arte Frumoase la Bucureşti (1990) şi a obţinut masteratul în pictura pe sticlă. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România filiala Bucureşti.

A avut numeroase expoziţii personale, în diferite localităţi. În prezent, este artist liber profesionist în Braşov. La Galeria „Europe” expune pentru a treia oară.

Are o grafică delicată şi foarte precisă, probabil ca efect al specializării în pictura pe sticlă, unde prima fază este desenarea subiectului.

Joi, 18 iunie 2009 – Filarmonica Braşov

Concert simfonic.

Stagiunea se apropie de sfârşit. Se va întâmpla săptămâna viitoare, cu Simfonia a III-a de A. Bruckner, ce va avea loc la Biserica Neagră. Până atunci, ne-am delectat cu un concert obişnuit şi extraordinar în acelaşi timp, dacă antinomia celor doi termeni nu deranjează. Obişnuit, pentru că este hebdomadar. De ce extraordinar? Pentru că, de data aceasta, i-a adus laolaltă pe Horia Andreescu la pupitrul dirijoral şi pe Mihaela Ursuleasa la pian. Au cântat Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1 op. 23 în si bemol minor de P I. Ceaikovski. Vivace şi profesionistă, ca de obicei, Mihaela Ursuleasa ne-a oferit o interpretare modernă, dinamică, a lucrării ce i-a adus celebritatea compozitorului.

Concertul s-a încheiat cu Suita simfonică „Tablouri dintr-o expoziţie” de Musorgski-Ravel. Partea finală, cu excedent de suflători, în special alămuri, a plăcut mult unei părţi din public, ce a aplaudat călduros.

Concertul, în aparenţă rusesc, datorită originii celor doi compozitori, este în realitate occidental, deoarece Ceaikovski avea şcoală italiană, motiv pentru care nu a acceptat aderarea la „Grupul celor cinci”, iar „Tablouri dintr-o expoziţie” este compusă de Musorgsky, dar orchestrată de Ravel. (Oricum, mai bine decât invers!)

Până la toamnă . . . numai bine! Vacanţa începe cu cea de a XXXVII-a ediţie a Festivalului Muzicii de Cameră, între 28 iunie şi 3 iulie.

Miercuri, 17 iunie 2009 – Galeria „KronArt”

Vernisaj şi prezentare de carte

Vernisajul a fost unul de fotografie, cu semnătura Martin S. Martin.

A prezentat Liviu Butnariu.

Autorul, Martin Szipal, s-a născut în Ungaria, într-o familie de fotografi. În 1956 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde s-a făcut cunoscut în special prin portretele realizate marilor vedete de la Hollywood. Fotografiile sale sunt într-adevăr bune: portrete ce îşi propun, nu numai să reprezinte personajul, ci să redea stările sufleteşti pe care acesta le trăieşte. Unele sunt instantanee, dar majoritatea sunt compoziţii îndelung studiate, înainte de declanşare. Deşi autorul nu are nici o legătură cu Braşovul, prezentarea sa la Galeria „KronArt” este un act de cultură lăudabil.



A urmat o prezentare de carte cu Octavian Soviany. Faţă de data trecută, acum, mi s-a părut ceva mai resemnat şi, totuşi, încă departe de lumea reală. Arogant, expune cu preţiozitate ceva ce i se par a fi idei, printre care şi auto-caracterizarea proprilor sale creaţii ca fiind „apocaliptice”, în viziunea sa ceva dincolo de post-modernism, superior acestuia. În schimb, este incapabil să răspundă la întrebări simple, legate de unele cuvintele pe care le foloseşte, dar se pare că nu le înţelege. Dacă textele marilor scriitori sunt, pentru el, pline de sensuri şi semnificaţii, la înţelegerea cărora îşi dă seama că ar trebui să mai lucreze, crede că şi textele sale ar putea avea asemenea atribute, de care nici el nu este conştient. Nu realizează că orice autor autentic se străduieşte să comunice celorlalţi gândurile sale cât mai convingător cu putinţă, direct sau metaforic, prin claritatea expunerii sau prin mijloace artistice, iar talentul său constă tocmai în măsura în care reuşeşte s-o facă. Numai un cabotin, neavând ceva de spus, înşiră cuvinte fără rost, în speranţa că altcineva le va descoperi un sens abscons. Octavian Soviany, uneori, are ceva de spus. Ar fi bine să se concentreze pe acel ceva, fiindcă filozofarea sa „apocaliptică” dincolo de dimensiunile plăpumii, poate dăuna grav sănătăţii sale literare, mai ales dacă este judecată la rece.

Un subiect pus în discuţie de către poetul George Puşcariu a fost inexistenţa unor curente ca cele formate din şapte-zecişti, opt-zecişti, sau chiar modernişti. Asemenea categorisiri temporale sunt avansate de către coterii de autori preocupaţi să-şi susţină reciproc interesele.

Apărându-şi preţiozitatea, Octavian Soviany a părăsit sala.

Jpo, 11 iunie 2009 – Librăria „Okian”

Lansare de carte

Lansarea s-a desfăşurat în cadrul „Dialogurile Credinţei”, eveniment ce are loc în fiecare joi, la iniţiativa şi sub patronajul preotului Cristian Muntean, iar cartea se numeşte „Dumnezeu la Bruxeless”. Ciudăţenia titlului dispare în clipa în care realizăm ca autorul, Radu Carp, prodecan la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, şi-a notat în curriculum vitæ, publicat pe Internet, următoarele domenii de interes: regimul politic al Uniunii Europene; spaţiul public european; relaţia stat-biserică în statele membre UE; teorii ale secularizării; drept constituţional comparat. Lucrările publicate, distincţiile şi titlurile obţinute, experienţa profesională, etc., ar forma o listă prea lungă pentru a fi afişată aici. În plus, ea ar fi inutilă pentru cei care îl cunosc deja. Pentru ceilalţi, o simplă căutare pe Internet cu numele său va fi, cu siguranţă, edificatoare. Cu o asemenea carte de vizită, este limpede că opinia sa atrage curiozitatea oricui.

Prezentările, atât din partea editurii EIKON, prin domnul Valentin Ajder, cât şi a autorului însuşi, au fost scurte. Întrebările şi răspunsurile ce au urmat au răpit mai mult timp şi au fost mai interesante.

Din câte am putut constata, atmosfera din spaţiul public românesc este asemănătoare cu cea de la Bruxelles, bineînţeles, pe o altă treaptă. Bisericile active aici, sunt active şi acolo. Cele mai puţin active aici, sunt aproape invizibile şi acolo. Mă refer la activitatea din spaţiul public. Ceea ce le animă este, evident, interesul; pentru unele mai mare, pentru altele mai mic, în funcţie de cât de confortabil se simt slujitorii lor, acolo unde se află, şi de stimulentele ce le primesc din exterior.

Am remarcat că, deşi Uniunea Europeană îşi doreşte să fie un partener de discuţii global şi nu doar pan-european, în Parlamentul European participă doar bisericile creştine. Şi asta nu pentru că nu s-ar dori participarea celorlalte, ci pentru că li se cere şi acestora să se organizeze într-o manieră asemănătoare cu bisericile creştine. Pretenţia este aberantă; ea denotă nu numai lipsa de înţelegere faţă de celelalte credinţe, dar şi ignorarea propriei noastre evoluţii. Organizarea bisericilor într-o structură ierarhică şi asocierea ei la politică sunt proprii bisericilor creştine, în special a celei catolice, şi este principala greşeală, făcută cu secole în urmă, motiv pentru care biserica şi-a pierdut credincioşii adevăraţi, sau nu i-a câştigat niciodată, decât în mod formal. Bisericile asiatice, spre exemplu, nu sunt organizate precum cele creştine; credinţa lor se confundă, într-o oarecare măsură, cu filozofia. Este motivul pentru care Mao, spre deosebire de Stalin, nu şi-a propus să desfiinţeze biserica, pentru că dorea să înlocuiască religia cu marxism-leninismul. Mao nu avea ce să desfiinţeze. Ideea ca toţi credincioşii să se organizeze precum creştinii, fiindcă numai astfel ar putea exista un dialog, arată că cei ce au astfel de pretenţii nu cred în nimic şi folosesc religia doar ca argument în disputele politice.

Nou la CRONICA

Din Germania, de la doamna Corina Ungureanu-Kiss, am primit un material despre compozitorul Luc Brewaeys, din Belgia, deşi astăzi asemenea personalităţi sunt ce puţin europene, dacă nu mondiale. Detalii se pot citi la rubrica CRONICA, sau direct, prin clic aici.

Miercuri, 10 iunie 2009 – Librăria „Şt. O. Iosif”

Lansare de carte

De fapt, lansare de cărţi, fiindcă au fost două: „Emil Cioran – coerenţa unui antisistem” şi „Fenomenologia discursului muzical”. Autorul, în schimb, este unul singur: Ilie Dumitraşcu.

Au vorbit Doru Munteanu şi A. I. Brumaru. Pe afiş scria că va vorbi şi Florin Andreescu, din partea editurii „LUX LIBRIS”, din Braşov, ceea ce nu s-a întâmplat.

Remarcabil a fost speech-ul lui Doru Munteanu. După pasiunea cu care a vorbit, s-a văzut că îi place Emil Cioran. Poate că şi cartea lui Ilie Dumitraşcu, asta nu ştiu şi nici n-am apucat s-o citesc, fiindcă abia am primit-o şi, oricum, mai am încă două cărţi de terminat. O voi citi cu siguranţă, deşi titlul nu-mi place; dorinţa de a şoca prin asocierea a două cuvinte ce nu au sens împreună – coerenţă şi antisistem - este prea evidentă.

Cât despre termenul „antisistem”, mă irită preocuparea unora de a-i împărţi pe filozofi în cei ce „au un sistem” şi cei ce „nu au sistem”, asta pentru a arăta că au şi ei opinii în filozofie, deşi cei mai mulţi dintre ei nu ştiu de fapt despre ce vorbesc. Dacă e să-l credem pe Nae Ionescu, nu există decât filozofi, adică oameni care filozofează şi o istorie a gândirii lor, nicidecum o filozofie, ca ştiinţă, deci nici vorbă de sistem, în sensul serios al cuvântului. Cioran a fost şi el unul dintre adversarii ideii de sistem în filozofie, termenul „antisistem” desemnând nu poziţia lui împotriva unui sistem anume, ci împotriva unei astfel de idei, în general. O asemenea poziţie nu poate fi coerentă sau incoerentă, ci doar consecventă.

Cartea a doua, „Fenomenologia discursului muzical”, s-a presupus a fi o carte de specialitate. Ilie Dumitraşcu este licenţiat în muzică la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, în prezent profesor universitar la Facultatea de Muzică din Braşov. Aşa cum era de aşteptat, comentariile în jurul acestui volum au fost mai reduse.

Pentru a elucida o eventuală întrebare a cititorului în legătură cu interesul unui muzician pentru concepţiile filozofice ale lui Cioran, trebuie să menţionez că Ilie Dumitraşcu a urmat şi cursurile Facultăţii de Istorie-Filozofie a Universităţii Bucureşti. Ce-i drept, asta s-a întâmplat în perioada 1975-1980, când ştim bine ce fel de „filozofie” se învăţa. Oricum, preocuparea pentru filozofie contează mai mult decât o doctrină sau alta.

Chiar sunt curios să citesc cartea. Cea despre Cioran, dar – de ce nu - şi cea despre discursul muzical. Pe asta aş trece-o la teoria comunicării, fiindcă orice discurs, muzical sau nu, are un emiţător, un receptor şi un mediu de comunicare. Dacă oricare dintre cele trei are defecte de funcţionare, atunci comunicarea nu există, deci nici unul din cei trei nu există ca atare, ci doar ca elemente materiale independente sau, eventual în compunerea altor reţele, de altă natură.

Joi, 4 iunie 2009, Muzeul „Casa Mureşenilor”

Grafica lui Otto Dix la Braşov

Evenimentul este datorat Centrului Cultural German Braşov, în colaborare cu „Institut für Auslandsbeziehungen” (ifa). Expoziţia cuprinde 86 de gravuri şi litografii ale lui Otto Dix, unul dintre cei mai importanţi artişti ai primei jumătăţi a secolului XX, cuprinzând atât seria de gravuri „Războiul” cât şi numeroase alte gravuri care au fost realizate între anii 1920 -1924.

Wiebke Trunk, artistă liber-profesionistă şi mediatoarea de artă, a făcut o scurtă iniţiere în opera lui Otto Dix. De asemenea, ea va susţine în un atelier, care se adresează persoanelor mediatoare de artă, angajaţilor muzeelor, precum şi pedagogilor, personalului didactic din domeniul artei, al istoriei, al politicii, dar şi studenţilor de la astfel de facultăţi.

În cadrul expoziţiei se prezintă şi un film, „Otto Dix - Das Auge der Welt”, în regia lui Reiner E. Filmul prezintă patru teme centrale din opera lui Otto Dix. O temă este războiul şi urmările sale. (Dix a participat ca voluntar la Primul Război Mondial.) O a doua temă este reprezentată de portrete şi autoportrete. „Erotică şi Moarte”, „Spiritualitate şi Religie” sunt celelalte motive. În perioada conducerii naziste, Otto Dix a fost etichetat ca „reprezentant al artei degenerate”. După război, el se dedică preponderent temelor religioase. „Pictorul este ochiul lumii. Pictorul ne învaţă să privim oamenii, să căutam esenţialul, chiar şi ceea ce se află în spatele lucrurilor”.

Români din diaspora, cu care ne mândrim

Mirela Ungureanu-Biser

S-a născut în Braşov, unde şi-a început studiile muzicale, dar s-a perfecţionat în Statele Unite ale Americii, unde a cântat pe scene din West-Virginia, Florida, California, New York, etc., astăzi fiind prezentă în mod frecvent pe scena Operei din Memphis, cu un repertoriu vast, de la operetă şi până la opere ca: Turandot, Macbeth, etc.

Despre performanţele sale am aflat de la dr. Corina Kiss. Articolul complet poate fi citit la rubrica „Cronica”, sau prin clic aici >.

Luni, 24 mai 2009 – o nouă zi lungă

Ora 14 - Librăria „Şt. O. Iosif”- lansare de carte

Se numeşte „Emilia, încotro?” şi este scrisă de Smaranda Jelescu. Emilia nu este alta decât celebra actriţă Emilia Popescu.

Au prezentat: Ana Oniţă, director al librăriei, Ştefan Dulu, directorul Editurii „Semne”, Smaranda Jelescu, autoarea cărţii, Emilia Popescu, eroina şi Florin Piersic, actualul partener de scenă al eroinei.

Deşi acordarea autografelor a durat mai mult chiar decât speech-ul lui Florin Piersic (de necrezut), nimeni nu a regretat.

Ora 19 – Centrul Cultural „Reduta” – seară de teatru: „Străini în noapte”

„Teatrul e iarăşi rege”. Nu am spus-o eu, ci Silvia Kerim. Nu ştiu nici dacă este chiar un rege şi nici dacă a fost vreodată. Ceea ce este sigur însă este constatarea că teatrul este pe cale să-şi revină, după o jalnică perioadă de încercări fals-moderniste, de fapt, mai mult maimuţăreli occidentale, preluate fără discernământ, în care striptease-ul actriţelor părea să fie singura idee, dacă asta poate fi numită idee.

„Străini în noapte” este o piesă bulevardieră, ce începe ca o comedie şi se sfârşeşte în ton grav, fără a fi însă dramatic, cu multe replici ce pot fi reţinute ca aforisme, jucată în manieră clasică cât se poate de agreabilă.

Autor este dramaturgul francez Eric Assous, născut în Tunisia, în 1956. Radu Beligan i-a văzut piesa la Paris şi, entuziasmat fiind, a tradus-o în limba română şi i-a înmânat-o lui Florin Piersic. Este deci şi o revenire a celebrului actor, lăsat pe margine o bună bucată de vreme.

Când am spus că teatrul dă semne de revenire nu m-am referit la gustul meu, ci la faptul că piesa face săli pline, deşi biletele de intrare nu sunt deloc ieftine.

Radu Beligan, Florin Piersic şi Emilia Popescu sunt trei actori din trei generaţii diferite, ce continuă tradiţia teatrală românească a înaintaşilor. Ar fi o mare dovadă de ignoranţă s-o ignorăm, în credinţa naivă că trecutul cu contează, iar viitorul începe azi, prin imitarea unui occident înţeles parţial şi superficial. Nu, nu, viitorul are rădăcini adânci în trecut şi depinde de educaţia noastră, rod al moştenirii culturale ce o purtăm, dacă el va fi mai mult sau mai puţin eficient.

Joi, 21 mai 2009 – Librăria Okian”

Prof. Doru Munteanu, preşedintele filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România, a susţinut o conferinţă cu tema „Tradiţie şi multi-culturalitate”. A fost, de fapt, o pledoarie pentru păstrarea bunelor tradiţii, susţinută cu multe exemple interesante din zonele rurale ale ţării noastre. Fără doar şi poate, pledoaria a fost atrăgătoare şi convingătoare. Rămân deschise întrebările cu privire la promovarea bunelor tradiţii, ceea ce presupune o prealabilă separare de cele rele. În acest scop, ar trebui ca, prin educaţie, tineretului să i se ofere şi criteriile necesare pentru a putea discerne între bine şi rău.

Localităţi care îşi stimează personalităţile

Am în faţă două publicaţii emise în judeţul Alba, de către Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, ambele susţinute financiar de către Consiliul Local şi Primăria municipiului Sebeş, precum şi revista periodică „ACASĂ”, editată la Bucureşti sub auspicii celebre, dintre care este suficient să-l menţionăm pe Eugen Simion, dar sprijinită financiar de către Consiliul Judeţean Alba. Subiectul principal este, bineînţeles, Lucian Blaga. Revista „ACASĂ” îi dedică un sfert din cele aproape 200 de pagini, excelent tipărite, pe format A4 extins şi cu fotografii color. Cele locale, intitulate „Paşii Profetului” şi „Sebeşul”, sunt realizate cu ocazia Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia XXIX.

Toate aceste publicaţii mi-au parvenit prin bunăvoinţa domnului doctor Nicolae Florin Tudorescu, din Braşov, participant la Festival şi autor al unui articol publicat în „Paşii Profetului”, intitulat „Lucian Blaga – între chinul suferinţei şi efervescenţa creaţiei”. Articolul tratează cu precădere „paşii” lui Blaga petrecuţi la Braşov, dar şi unele date biografice extra-braşovene. Evident, toate acestea au cerut o serioasă documentare. Aflăm, printre altele, că trei din cele opt clase absolvite la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov au fost la fără frecvenţă, din cauza sănătăţii precare. În schimb, aflăm mai multe informaţii despre dr. Iosif Blaga, unchiul său, cu care Braşovul are motive să se mândrească, dar n-o face. Acesta era o personalitate importantă, cu contribuţii majore în cultura românească, pe când Lucian era doar un copil. A absolvit Facultatea de Teologie din Sibiu şi Facultatea de Filosofie de la Budapesta şi s-a specializat în psihologie, logică, limbile română, latină, ungară şi geografie. După terminarea studiilor, şi-a început cariera didactică ca profesor şi apoi ca director la „Gimnaziul Mare Public” din Braşov. În timpul primului război mondial, a fost cooptat de Tache Ionescu în „Consiliul Naţional Român” de la Paris. A fost apreciat ca unul dintre merituoşii conducători de şcoală. A fost inspector al „Eforiei şcolilor” din Braşov, iar între anii 1901-1912 a fost secretarul „Comitetului Societăţii pentru Fondul de Teatru Român”. A întocmit manuale şcolare, a efectuat studii de specialitate în psihologie, dramaturgie şi a elaborat anuare care merita menţionate.

Revenind la revistele menţionate, nu pot să nu remarc interesul oficialităţilor din Sebeş şi Alba pentru personalităţile menite să ridice prestigiul localităţilor şi dezinteresul celor din Braşov.

O săptămână aglomerată la Braşov!

Pe lângă manifestările hebdomadare obişnuite, cum sunt vernisaje şi lansări de carte, concertul Filarmonicii, „Recitalul de la ora cinci” de la Muzeul „Casa Mureşenilor”, teatru, operă, etc., am beneficiat şi de „Noaptea Muzeelor”, „Festivalul Filmului European” şi multe altele, astfel că a fost imposibil să participăm la toate. Vom spicui doar câteva.

Noaptea Muzeelor este un eveniment de anvergură europeană iniţiat în 2005 de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, la care participă anual mii de muzee din numeroase ţări europene. La noi, peste douăzeci de muzee din toată ţara au sărbătorit în acest an „Noaptea muzeelor”, propunând publicului expoziţii diversificate, spectacole, proiecţii şi evenimente speciale interactive.

La Braşov, pe 16 mai, Muzeul de Artă şi Muzeul „Casa Mureşenilor” au fost gazde primitoare, oferind programe diversificate, astfel:

Muzeul „Casa Mureşenilor”
- Recital instrumental susţinut de studenţi ai Universităţii “Transilvania”, Facultatea de Muzică
- Recital vocal susţinut de artişti ai Operei Braşov;
- Spectacol de pantomimă cu Teatrul Strada;
- Recital vocal instrumental;
- Recital vocal susţinut de studenţi ai Universităţii “Transilvania” Braşov, Facultatea de Muzică.

Muzeul de Artă
- Recital instrumental susţinut de elevii Liceului de Muzică “Tudor Ciortea” Braşov;
- Trupa de teatru „GMG Esperom”, cu „Se caută un mincinos" de Dmitri Psathos;
- Recital vocal susţinut de artişti ai Operei Braşov;
- Recital susţinut de cvintetul de suflători "CANTABILE" al Filarmonicii Braşov;
- Recital de pian susţinut de studenţi de la Facultatea de Muzică Braşov.

Festivalul Filmului European
Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaştilor din România, Muzeul Ţăranului Român, ambasadele şi centrele culturale ale ţărilor europene, cu sprijinul Independenţa Film şi New Films.

Nu ştiu dacă în cadrul aceluiaşi festival, sau independent de el, la Centrul Cultural „Reduta” a avut loc decernarea premiilor Festivalului Filmului pentru Tineret. Dezamăgitor în ansamblu, cu unele excepţii, ne-a arătat un tineret preocupat să fie original înainte de a avea ceva de spus.



Din fericire, ziua a fost salvată de trupa de teatru „EMG Esperom” cu piesa „Patru cepe degerate”, de Mihai Ignat, laureat al premiului UNITER 2008. Spectacol savuros, excelent interpretat de către cei patru actori din rolurile principale. Nu este pentru prima oară când, în România, amatorii primesc note mai bune decât unii „profesionişti” formaţi în şcoli cu profesori fără vocaţie.





La Muzeul „Casa Mureşenilor”, săptămâna a fost, de asemenea, plină:
- Marţi, 12 mai 2009 Recital de vioară şi pian: Iuliana Ghiduc şi Anca Parlea, de la Universitatea "Transilvania" Braşov si Lioara Popa, de la Universitatea de Arte Iaşi;
- Miercuri, 13 mai 2009, obişnuitul Recital de la ora cinci, cu un Medalion Lucian Blaga. Au participat: Anda Pop, Asineta Raducan, Sena Ducariu şi George Custura;
- Joi, 14 mai 2009, Recital de canto susţinut de elevi de la Liceul de Muzică "Tudor Ciortea" Braşov, clasa prof. Mihaela Suciu;
- Vineri, 15 mai, Recital de pian Lilia Semionov, de la Universitatea "Transilvania" Braşov - Facultatea de Muzica.

Vineri, 15 mai, 2009 – Librăria „Okian”

OKIANSOPHIA

Tema: Filosofie? Ce-i aia?
Participanţi: Alex, Roxana şi Roland
Cei trei sunt elevi la Liceul „Şaguna”. N-au venit singuri, ci cu profesorul lor, Adrian Sandu, cel care a avut iniţiativa mai mult decât lăudabilă, de a organiza un seminar pe teme de filozofie.

După ce sistemul comunist a intoxicat lumea cu „filosofia marxist-leninistă”, motiv pentru care a înlăturat din învăţământul românesc adevărata filosofie, readucerea ei în actualitate întâmpină, în mod firesc, uriaşe obstacole. Eram, de aceea, extrem de curios să aflu care este stadiul actual, deşi nu mă aşteptam la o schimbare radicală, mai ales în condiţiile în care filosofia, ca sistem, şi-a pierdut din credibilitate chiar şi pe plan internaţional. Rămâne, totuşi, filosofia ca istorie a gândirii umane şi, mai ales, filosofia ca dragoste (filo) pentru înţelepciune (sophos).

Întrebarea, pentru învăţământul şcolar, este dacă înţelepciunea se poate învăţa. Răspunsul este, evident, NU. Înţelepciunea nu se învaţă la şcoală; ea se dobândeşte în timpul vieţii. Dragostea pentru ea, însă, DA! Copilul poate fi educat în acest sens. Iată un motiv în plus să apreciez iniţiativa profesorului Adrian Sandu.

Încă înainte de a începe (cu o întârziere de peste o jumătate de oră, ceea ce nu este admisibil într-o societate civilizată, fie ea şi lipsită de filosofi), am observat că majoritatea participanţilor era formată din fete şi mă întrebam ce le aduce aici: sunt fetele mai dornice de înţelepciune, sau cred că filosofia este o profesiune mai uşoară? (Evident, pentru a fi predată altora, nu ca profesionist autentic.) Indiferent de răspuns, prezenţa lor confirmă efectul iniţiativei, pe care, iarăşi, trebuie s-o apreciez. Da, simpla idee a existenţei unui cerc de filosofie atrage atenţia şi, chiar dacă acum se pot face numeroase observaţii, avem toate motivele să fim optimişti pentru viitor.

Joi, 14 mai, 2009 – Librăria „Okian”

DIALOGURILE CREDINŢEI

Tema: COMERT SI CARACTER
Invitat: istoric dr. RUXANDRA NAZARE
Interesant! Conferenţiara a încercat o reabilitare a profesiunii de negustor, profund deteriorată în România, în ultima jumătate de secol. Aşa după cum era de aşteptat din partea unui istoric, dizertaţia s-a bazat pe documente, menite să dovedească onestitatea şi profesionalismul vechilor negustori. A fost o conferinţă frumoasă şi utilă în actuala conjunctură, când România îşi propune să intre în Europa nu numai oficial, dar şi membru al civilizaţiei europene. Mentalităţile deformante „implementate” de către sistemul comunist trebuie cumva corijate, iar acest lucru se face cel mai firesc pe căi intelectuale.

Joi, 14 mai 2009 – Galeria „KronArt”

Lansare de carte

De fapt, n-a fost doar o lansare de carte. Gabriel Stan, managerul aceste galerii, şi-a dovedit şi de data aceasta talentul organizatoric, reuşind să cupleze mai multe evenimente culturale. La exponatele lui Csaba Kovacs, despre care am scris cu câteva zile în urmă, au fost adăugate picturile lui Condrea Toma, soţul Cameliei Toma, cea care expune fotografii la librăria „Okian”. Ca şi soţia sa, este absolvent al Institutului de Teologie din Bucureşti – Şcoala Patriarhală de Pictură Bisericească. Aici însă expune pictură laică. Putem vedea un portret în maniera lui Rembrandt, dar şi o pictură abstractă modernă. Asta printre altele!

Cartea lansată se intitulează „Prescuria 5” şi aparţine lui Nicolae Radu Frunteş. Este al cincilea volum de mici poezii pe teme religioase.

Manifestarea a fost completată de Laurențiu Cazan, care a interpretat câteva dintre cântecele sale.

Joi, 14 mai 2009 – Filarmonica Braşov

Concert simfonic

Dirijor: Horia Andreescu
Solist: Anton Niculescu
În program:
- D. Dediu – Uvertura pe teme săseşti
- F.J. Haydn – Concertul pentru violoncel şi orchestră în Do major
- L. Van Beethoven – Simfonia a VI-a op. 68 în Fa major, „Pastorala”
A prezentat Petruţa Măniuţ.

În bună tradiţie românească, lucrarea lui Dan Dediu, rector al Universităţii Naţionale de Muzică, a fost elogiată, ca şi compozitorul însuşi. La audiţie însă, mă gândeam dacă nu cumva, dintr-o greşeală de tipar, partitura a fost imprimată invers şi este citită de la coadă la cap. Doar în partea finală, după câteva acorduri din Simfonia a IX-a de Beethoven, un pasaj ce sugera o fugă – nu în sensul lui Bach, ci în sensul de goana din faţa unui pericol – mi-a amintit de saşii din titlul uverturii şi de exodul lor către Vest. Maestrul Horia Andreescu a etichetat lucrarea drept un „cocteil simpatic”, cu influenţe din Richard Strauss. Aş fi de acord cu termenul „cocteil” dar nu şi cu adjectivul „simpatic”, pe care l-aş înlocui cu „zgomotos”. Cât despre influenţa lui Richard Strauss, ea este valabilă tot în ceea ce priveşte zgomotul, nu şi a calităţilor celebrului compozitor. De apreciat a fost doar efortul orchestrei şi al dirijorului, ca şi grija de a nu-şi strica instrumentele.

Concertul pentru violoncel al lui Haydn a venit ca o mângâiere. Deşi este o piesă de virtuozitate, Anton Niculescu şi-a dovedit şi de data aceasta măiestria.

Cu forţele refăcute şi într-o bună dispoziţie remarcabilă, Horia Andreescu a dirijat cu multă vervă simfonia beethoveniană. Cu fiecare acord devenea parcă tot mai entuziast, astfel că întreg concertul s-a terminat într-o notă de bună dispoziţie şi satisfacţie. Aşa a fost cel puţin la repetiţia generală cu public, la care am participat şi sper să se fi repetat şi la concertul propriu-zis.

Marţi, 12 mai 2009 – Librăria „Okian”

Expoziţie de fotografie „Repere ale Ortodoxiei”

Expozanţi: Camelia Toma, cu secţiunea „Ţara Sfântă” şi Vasile Aldea, cu secţiunea „Muntele Athos”.

Fotografiile au fost prilejuite de participarea celor doi la un pelerinaj, organizat în luna mai 2008.

Camelia Toma este pictor bisericesc, absolventă a Institutului de Teologie din Bucureşti – Şcoala Patriarhală de Pictură Bisericească.

Vasile Aldea este inginer, absolvent al Institutului de Construcţii din Bucureşti.

Fotografiile lor, cu o certă valoare documentară, au şi unele valenţe artistice, în special în cazul Cameliei Toma. Întreg ansamblul reuşeşte să sugereze atmosfera locurilor vizitate, iar organizarea expoziţiei între Paşti şi Înălţare îi dă o semnificaţie aparte.

Au vorbit preotul Cristian Muntean şi fotograful Mircea Bârsan.

Vineri, 8 mai 2009 – Muzeul de Artă Braşov

Vernisaj Hans Mattis-Teutsch

Lume multă, pe bună dreptate, după o lungă aşteptare, generată de penibilul „expoziţiei” anterioare, utilă doar specialiştilor în analiza psihiatrice. De data aceasta, prezenţa a fost dominată de amatorii de artă dornici să privească realizările unui artist autentic.

Odată cu acest vernisaj, a fost lansat şi un foarte frumos album.

Despre Hans Mattis Teutsch şi această expoziţie au vorbit Anca Maria Zamfir şi Radu Popica, care ne-au oferit şi textul intitulat „Argument”, pe care îl reproducem mai jos.

Argument

Împlinirea a 125 de ani de la naşterea artistului braşovean Hans Mattis Teutsch oferă Muzeului de Artă Braşov pretextul de a prezenta într-o expoziţie, nu pentru prima oară, o parte din opera acestuia. La prima vedere, demersul poate părea uşor lipsit de imaginaţie sau chiar inutil – iar Mattis Teutsch? De fapt, timpul a demonstrat că un artist trăieşte veşnic prin opera sa şi, totuşi, nu este niciodată inutil să ne aducem aminte de el, să îi contemplăm lucrările şi să încercăm să îi percepem mesajul. Pentru asta, opera trebuie văzută. Şansa contactului direct cu lucrările lui Hans Mattis Teutsch sau ale oricărui artist nu trebuie ratată. Comuniunea reală cu opera de artă, emoţia şi înţelegerea au loc atunci când întâlnirea dintre privitor şi tablou este nemijlocită, iar aceasta nu va putea fi niciodată înlocuită de contemplarea fotografiilor din albumul de artă.

Cunoscut mai ales de istoricii de artă şi de colecţionari, mai mult din surse livreşti (puţine în spaţiul românesc), Hans Mattis Teutsch este un artist care trebuie adus periodic în atenţia publicului. Artist al timpului său, prezenţă activă în miezul avangardei artistice europene, receptiv la mesajele artei occidentale, el a abordat soluţii noi şi a avut coloana vertebrală să nu renunţe la ele, chiar dacă nu a fost întotdeauna înţeles, apreciat şi acceptat in mediul românesc al timpului.

Expoziţia oferă prilejul de a vedea, împreună şi în dialog, lucrări aflate în mai multe muzee din ţară. Încadrate cronologic între al doilea deceniu al secolului XX şi 1930, perioadă novatoare, de continuă căutare, ele reflectă creaţia unui artist complex, care şi-a exprimat crezul artistic atât în prin intermediul picturii, cât şi prin cel al graficii şi al sculpturii. Linogravurile prezente în expoziţie, realizate în al doilea deceniu al secolului, sunt marcate de influenţa Secession şi de cea expresionistă, de colaborarea cu avangarda budapestană şi de mişcarea berlineză „Der Sturm”. Ele demonstrează rapiditatea cu care Mattis Teutsch, „copil al secolului XX”, abordează experienţele artei timpului pentru a-şi urma calea. Poate, mai mult decât în cazul linogravurilor, acest lucru este evident în cazul picturilor. Pornind de la accentele simboliste asupra naturii, cu peisaje unduitoare, trecând prin experienţa expresionistă a Florilor sufleteşti şi prin cea constructivistă a proiectelor de decoraţii murale, Mattis Teutsch se dovedeşte un artist sensibil la tendinţele dominante ale artei europene, dar nu sclavul lor, interpretându-le în manieră proprie. Sculptura prezentată în expoziţie completează imaginea artistului. De la primele sculpturi în lemn colorate la nudurile din metal ale anilor 30, dincolo de varietatea formală a experienţelor stilistice rămâne constanta căutărilor artistului: expresia „pură şi de sine stătătoare”.

Această expoziţie nu şi-a propus o prezentare amplă şi exhaustivă a operei lui Hans Mattis Teutsch, ci punctarea unor momente importante din creaţia unui artist complex, a cărui contribuţie la istoria artei româneşti, acceptată teoretic, trebuie conştientizată şi asimilată prin prezenţa operei. (AMZ)



Încă de la primele prezenţe în expoziţii, lucrările lui Mattis-Teutsch au provocat numeroase încercări de exegeză, ce şi-au propus să clarifice semnificaţia unei opere ce, fără îndoială, le-a apărut contemporanilor săi stranie şi radical nouă în raport cu tradiţia artistică proprie spaţiului central-european la începutul secolului XX. Generând deopotrivă respingeri vehemente şi adeziuni entuziaste, efortul interpretativ a fost curmat brusc la sfârşitul anilor `30, prin retragerea artistului din viaţa publică, iar după 1945 din considerente de ordin ideologic. Aşa se face că la moartea sa, în 1960, Mattis-Teutsch era un nume practic necunoscut în arta românească.

Recuperarea şi reintegrarea sa în circuitul artei româneşti s-a realizat treptat, începând cu liberalizarea din anii `60, prin contribuţia mai multor istorici şi critici de artă, dintre care amintim doar pe Mihai Nadin, Banner Zoltán şi Mircea Deac. Expoziţiile retrospective (Braşov-1968; Bucureşti-1971; Braşov-1984), monografiile publicate în această perioadă (Banner, Mattis-Teutsch, 1970; Deac, Mattis Teutsch şi realismul constructiv/und der Konstruktive Realismus, 1985), au stabilit o perspectivă preliminară asupra operei sale. După 1989, repunerea în drepturi a avangardei şi interesul sporit pentru specificul artistic regional, au determinat o serie de cercetători (Gudrun-Liane Ittu, Gheorghe Vida etc.) să se aplece asupra relaţiilor lui Mattis-Teutsch cu avangarda românească şi a rolului jucat în peisajul artistic transilvănean. Cu toate acestea, constatăm că Mattis-Teutsch a devenit mai cunoscut peste hotare (Germania, Ungaria), decât în ţara sa natală, datorită publicaţiilor şi expoziţiilor de anvergură ce i-au fost dedicate în ultimii ani.

Din aceste considerente, am considerat că, în mod firesc, prin însăşi misiunea sa, Muzeul de Artă Braşov are datoria de a contribui la o mai temeinică cunoaştere a creaţiei lui Mattis-Teutsch în spaţiul cultural românesc. Catalogul expoziţiei “Mattis-Teutsch, artist al avangardei” se adresează, în egală măsură, cercetătorilor artei româneşti, pentru care sperăm să constituie un util instrument de lucru, şi publicului interesat de artă. Prin intermediul studiilor semnate de reputaţi cercetători ai artei româneşti şi transilvănene (Almási Tibor, Gudrun-Liane Ittu, Iulia Mesea, Gheorghe Vida), ne-am propus să oferim o nouă perspectivă asupra unor aspecte mai puţin abordate în literatura de limbă română privitoare la Mattis-Teutsch (peisajul, grafica, ecoul în mediul cultural săsesc). De asemenea, catalogul cuprinde un amplu material imagistic, o cronologie actualizată, precum şi un concis îndrumar bibliografic. Avem convingerea că demersul nostru expoziţional şi publicistic este de natură să contribuie la clarificarea locului ocupat de Mattis-Teutsch în evoluţia artei româneşti din secolul XX. (RP)

Marţi, 5 mai 2009 – Galeria KronArt

Vernisaj cu lansare de carte

Vernisajul i se datorează lui Csaba Kovàcs. Ceea ce expune el s-ar putea încadra în curentul pop-art, dar există suficient loc şi pentru alte opinii. Sigur este doar faptul că avem de-a face cu un artist original, cu idei îndrăzneţe. Un cuibar într-o cobză, mulajul unui bust – evident, de femeie – între tuburi de orgă (frumoasă idee), vrejuri ce răsar dintr-o piatra şi au, drept flori, gâturi de viori şi altele asemenea.
Este a doua sa expoziţie în această galerie, unde realizează un ambient plăcut.

Lansarea de carte aparţine lui Gabriel Stan, iar volumul se numeşte „Rimphonya”.

Autorul mizează pe stăruinţa cititorului, singura în stare să-i descifreze textul, voit enigmatic şi, uneori, uşor blazat. Ca de obicei, grafica aparţine autorului.

Vineri, 1 mai 2009 – Galeria „Europe”

Vernisaj – Teodor Vişan

Nu ştiu cât de convins de talentul său este acest „Dăruit (doro) de zei (theo)”. Este, cu siguranţă, o coincidenţă fericită faptul că, de data aceasta, prenumele s-a potrivit purtătorului. Da, Teodor Vişan este un pictor talentat. Nu ştiu nici dacă, în copilărie, a cunoscut semnificaţia pronumelui său. Este, de aceea, a doua coincidenţă faptul că, la rândul său, s-a dăruit vocaţiei sale, devenind un pictor profesionist autentic, adică o persoană care îşi câştigă existenţa din vânzarea tablourilor sale.



Asta nu înseamnă că este şi fericit. Sunt sigur că, în faţa unui tablou care i-a reuşit, este fericit. Ştiu însă la fel de bine că invidia unor confraţi cu mai multe acte menite să probeze legal că ar avea ceva ce nu întotdeauna pot proba, ca şi dificultăţile vieţii de artist în România modernă, îi produc multe clipe mai puţin fericite. Iar toate acestea, pentru că şi-a propus – şi a devenit – un pictor profesionist. Bineînţeles că este nevoit să facă şi compromisuri, ceea ce îi atrage critici mai mult sau mai puţin binevoitoare, dar – dincolo de toate aceste mărunţişuri – are satisfacţia că privitorii rămân cuceriţi de frumuseţea unora dintre creaţiile sale, pentru că – într-adevăr – pe lângă sensibilitatea sa artistică de necontestat – Teodor Vişan are şi o sensibilitate spirituală cel puţin egală.



Peisajele sale urbane, sugerând zile ploioase, te fac să-ţi simţi reomatismul chiar dacă le priveşti într-o zi însorită.



În „Judecată colegială”, simbolistica compoziţiei spune totul despre artistul ce se expune criticii mai mult sau mai puţin colegiale. Artistul, cu un corp de copil, este reprezentat nud, în timp ce toţi ceilalţi sunt îmbrăcaţi, dar desculţi. Figurile lor, deşi minuscul figurate, redau atitudini ce rareori se văd în portrete cu pretenţii.



Tabloul intitulat „Tata” este o compoziţie de mare maestru. Se simte dragostea ce i-o poartă, vizibilă nu numai frumuseţea bărbatului din portret, dar şi în înţelepciunea lui de om aşezat, cu dragoste pentru ogorul ce-l lucrează, cu credinţă în Dumnezeu – simbolizată prin turla unei biserici – ca şi pentru gospodăria sa, sugerata prin cei doi cai, adevărate portrete la rândul lor.

Joi, 30 aprilie 2009 - Apeldoorn (Olanda)

Ziua reginei, Zi Naţională

Am primit de la Rodica Marcu următoarele însemnări, relevante pentru epoca noastră:

O prietena olandeza mi-a propus cu ceva timp in urma sa mergem cu trenul la Apeldoorn la Ziua Reginei (30 aprilie declarata Zi Nationala). Eu...fire supusa...(stiti voi asta!!!) am zis da...pe urma am regretat : ce mi-o fi venit sa ma duc atata drum, gloata, zgomotul, aiureala....cand am asa ceva si in orasul meu...Totul s-a schimbat de indata ce am pasit din gara...o atmosfera de nedescris, fiecare calator primit de gazde, salutat, poze, rasete, muzica pe podium, sute de oameni veseli si pavoazati care cu ce i-a venit in minte (portocaliul = culoara simbolica a familiei regale de Orange-Nassau, chiar si prajiturile vandute pe margine sunt portocalii), tot drumul spre centru o euforie, fiecare se saluta cu fiecare, aflu ca echipe serioase au lucrat intens patru luni pt o festivitate de cateva ore....totul parea luat din povesti, de-a lungul trotuarelor brocanta de tot felul si bune si ciudate, pt gustul fiecaruia, olandezul se mobilizeaza in poduri, garaje, la rude...adunand acele obiecte tot anul, apoi placerea de a le vinde si a se targui - chiar si copiii - pe doi centi....este o combinatie unica de haos organizat!!!!chermeza cu programarea de fapt din culise moment de moment , acum era jubileul de 100 de ani Iuliana (mama reginei Beatrix ar fi avut acea varsta dar....a decedat de cativa ani....), defilarea reginei si familiei sale printre oameni, saluta copiii, sunt numere sportive, printii se baga si ei la diverse probe...Adrian al meu si Yvonne care chiar locuiesc acolo (dar nu ne-am dat intalnire caci fiecare...in treaba lui in astfel de aglomeratie...)au dat chiar mana cu ei fiind la locul si momentul unde treceau, noi doua (cu amica) la vreo 1/2 ora probabil "dupa", dar ramanea acea atmosfera unica...se pare efectiv ca este unica in lume aceasta maniera sau zi festiva...In fiecare an regina viziteaza alta localitate sau - daca sunt mai mici - chiar doua, se anunta din timp care anume. Zeci de momente nostime (vezi doua mostre luate la intamplare printre f. multe altele...), eram ocupata cu filmarea unui convoi de masini vechi, trasuri. costume de epoca, etc. cand auzim pe langa noi ca a fost un accident...nu vezi si nu pricepi nimic, aflam ca totul ( era ora 12.00 defileul pe tema 100 de ani Iuliana abia dupa aceea urma sa inceapa pe la 13.00) se anuleaza....fiecare s-a mai invartit pe ici, pe colo...ne risipim incet care in treaba lui...vazand apoi acasa la TV...ne ingrozim...puteam fi exact acolo...busul regal trecea printr-o intersectie, un dement izbucneste pe bulevard in masina lui cu 200 km pe ora, trece peste garduletele de metal, rade tot in cale (5 morti pe loc...7 raniti f. grav, ) vrea sa izbeasca busul (camicadze) dar..il rateaza, pasagerii regali - bus descoperit, salutau multimea in delir - cu ochiii iesiti din orbite vad secunda cand ar fi murit, tipul o ia aiurea razant si se izbeste fatal de monumentul memorial din rotonda, moare dupa cateva ore la spital unde este operat la cap intre timp (trebuie sa ajuti pana si un criminal caci era...ranit). Dragii mei, probabil ca tot farmecul spontan ce l-am trait ani de zile se va risipi si ...DACA se va mai organiza, vor trece in masini blindate ca Papa....ce haz ar mai avea? O secunda de dementa poate schimba lumea...pacat!!!! Nu era nici musulman sau ceva special, se pare ca fusese doar concediat si traia singur, vecinii nu remarcasera niciodata ceva special la el decat ca era f. sgarcit la vorba, saluta si...trecea. Nu tu arma, nu tu bomba...nimic special decat o criza fatala, a semanat atata nefericire in jur... R.

Miercuri, 29 aprilie 2009 – Librăria Okian

Vernisaj, expoziţie de pictură, Valentina Gavrilescu

A prezentat: Veronica Bodea Tatulea
Medic stomatolog de profesie, Valentina Gavrilescu este fiica a cunoscutei pictoriţe Zoica Gavrilescu. A abordat tehnici diverse (pastel, ulei, schiţă în creion şi cărbune, acuarelă) şi o tematică bogată, cucerind prin echilibru şi bucuria de a surprinde frumuseţea lumii.
Expoziţia de faţă s-ar putea numi "din goana maşinii" deoarece artista surprinde peisaje "din mers" în călătoriile sale prin lume: Grecia, Suedia, Canada, SUA, România...
Valentina Gavrilescu participă în fiecare an, alături de confraţii săi, la "Salonul de iarnă al medicilor artişti din România", organizat la Muzeul de Artă din Cluj, este deţinătoare a numeroase premii naţionale de pictură, iar lucrările sale expuse în sălile de aşteptare şi holurile Centrului Stomatologic Braşov, ale Policlinicii Mârzescu, ca şi la Spitalul Filantropia Bucureşti au procurat clipe de înseninare celor aflaţi în suferinţă.

Vineri, 24 aprilie 2009 – Galeria „Europa”

Vernisaj

Expun profesorii de specialitate de la Liceul de Arte Plastice din Braşov.

Teoretic, o asemenea expoziţie poate fi considerată un act de curaj, pentru că – aşa după cum un bun sportiv nu este în mod necesar şi un bun antrenor, iar un profesor de educaţie fizică doar în cazuri rarisime este şi un bun sportiv – profesorii îşi pot risca reputaţia în faţa propriilor elevi. Dacă această idee este valabilă în aproape toate celelalte domenii, în artă, tradiţia predării meşteşugului de la mentor la discipol este încă vie, cu atât mai mult cu cât arta nu dispune de mijloace riguroase de evaluare şi, implicit, de instruire. Rezultă că un profesor de arte plastice este, sau ar trebui să fie, mai întâi un artist, iar – ca artist – trebuie să producă artă şi – în consecinţă – să expună, ceea ce profesorii de la liceul menţionat au şi făcut. În ce măsură au reuşit să-şi convingă elevii ar trebui să-i întrebăm pe ei. Adevărata măsură a profesionalismului lor se va vedea însă în calitatea viitorilor artişti, acum doar elevi.

Astăzi, ne bucurăm că profesorii doresc să-şi manifeste calitatea de artişti autentici. Felicitări!

Vineri, 24 aprilie 2009 – Mansarda „Baiulescu”

Lansare de carte

Se numeşte „Ecouri din mine” şi este o carte de poezii despre Şchei, şcheieni şi viaţa lor, dar nu numai a lor.
Autor: Eugen Moga.

Numele ne este cunoscut din multe alte domenii în care a activat, printre care cascadorie – pe când era mai tânăr - şi grafica, în care s-a remarcat ca ilustrator al aceluiaşi Şchei. În literatură este prezent pentru a patra oară, primele sale trei cărţi fiind: „Cascadorii”, „Vreme sonată”, şi „Troiţele – simbol al Învierii”. Poeziile sale excelează prin jocuri de cuvinte şi un umor tonic, chiar atunci când subiectul este mai puţin optimist.

Au prezentat Steluţa Pestrea Suciu şi Bianca Osnaga.

Aprilie 2009 – Muzeul de Istorie

Expoziţie de fotografie “Spaţii vizuale Româneşti 1924-1944″

Autor: Willy Pragher.

Expoziţia este cu totul excepţională în spaţiul cultural braşovean, nu numai prin calitatea deosebită a fotografiilor realizate în prima jumătate a secolului trecut, dar şi prin valoarea lor informativă. Willy Pragher (1908-1992) a fost preocupat atât de fotografia artistică, cât şi de foto-reportaj, adeseori îmbinându-le pe amândouă cu succes. Avem astfel ocazia să admirăm un Bucureşti parcă mai frumos ca azi în centru, alături de o mahala sordidă; fotografii ale conducătorilor de stat, dar şi ale oamenilor simpli; clădiri monumentale moderne; vestigii ale trecutului etc.

Fotografiile sale se păstrează în Arhivele de Stat din Freiburg. Expoziţia a fost vernisată în iulie 2007 la Tübingen, şi prezentată la Sibiu, Bucureşti, Cluj-Napoca, Reşiţa, Ulm, Sigmaringen, Freiburg şi Viena. Aceasta este doua etapă a turneului ei în România (septembrie 2008 – mai 2009) la Satu Mare, Timişoara, Iaşi, Constanţa şi, acum, la Braşov.

Ştim că a existat şi un catalog în limba română, dar – la Braşov - el lipseşte. Rămâne să ne bizuim pe memoria personală.

Aprilie 2009 – Biblioteca Judeţeană

„Expoziţia de pe scară”

De data aceasta, exponatele sunt fotografii, semnate Liviu Ştefan. Are şi un titlu: „Umbre şi o şoaptă”. Semnificaţia lui rămâne însă un mister.

Preocuparea pentru fotografia artistică este evidentă, uneori chiar cu ceva rezultate.

Din păcate, grija pentru expunere este absentă. Fotografiile sunt lipite pe cartoane subţiri, care s-au ondulat, astfel încât privitorul trebuie să-şi modifice poziţia de câteva ori, pentru a reconstrui mintal ceea ce ar fi trebuit să vadă dintr-o privire pe hârtia fotografică.

Impresia de ansamblu este neglijenţa.

Miercuri, 16 Aprilie 2009 - Muzeul „Casa Mureşenilor”

„Recitalul de la ora cinci”

De data aceasta, tradiţionalul recital de miercuri a fost botezat „Muzică în cupluri . . . cupluri în muzică”. Cuplurile au fost Lăcrămioara & Ştefan Schuller şi Simona & Adrian Mărcan, acompaniate la pian de Gonul Aptula. Evident, au cântat duete, dar şi arii, din Rossini, Mozart, Donizetti şi alţii.

Lăcrămioara şi Ştefan Schuller vin din Bucureşti, unde au absolvit Academia de Muzică. Ambii au avut un stagiu de câţiva ani la Opera Braşov.

Simona şi Adrian Mărcan sunt angajaţi ai Operei Braşov. Simona, născută în Ploieşti, este absolventă a Facultăţii de Muzică Braşov. Adrian, născut în Bistriţa-Năsăud, este absolvent al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca.

Gonul Aptula este pianistă şi corepetitor la Teatrul de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti.

Prin natura pieselor incluse în program, a fost un spectacol vesel, excepţional interpretat.

Printre spectatori, am remarcat prezenţa unui numeros grup de la Opera Braşov, în frunte cu directorul ei, dr. Cristian Mihăilescu.

Aprilie 2009 – Mediateca Franceză

O interesantă mini-expoziţie de fotografie, intitulată „Urmele lui Ovidiu”.

Realizator este Claude Aubé, vicepreşedinte al Alianţei Franceze din Braşov, unde locuieşte de cinci ani. Este născut la Rouen, Franţa, a fost primar al oraşului Oissel şi este pasionat de fotografie. Expoziţia a fost realizată în 2008, având menirea de a celebra împlinirea a 2000 de ani de când Octavian Augustus l-a surghiunit la Tomis pe Ovidiu Naso.

Majoritatea fotografiilor sunt montaje, având în prim plan statuia poetului şi în planul secund peisaje reprezentative din Dobrogea, în special din Constanţa.

Vineri, 10 aprilie 2009 – Aula Magna a Universităţii „Transilvania” Braşov

Lansare de carte: „asFORisme – un fel de cugări”, de Cristache Gheorghiu

Au prezentat profesor universitar Caius Dobrescu şi lector universitar Virgil Borcan, ambii de la Universitatea „Transilvania” Braşov. Din discursurile lor, spicuim următoarele:

Caius Dobrescu
Domnul Cristache Gheorghiu, prin cartea sa, ne aminteşte – şi sunt de acord – că limpezimea stilului şi claritatea de gândire clasice sunt virtuţi, valori, care nu trebuie uitate, nu trebuie aruncate peste bord, ci trebuie mereu redescoperite şi reafirmate. Chiar în aceste pagini, există o reformulare a faimoasei fraze a lui Bufon „Stilul este omul”. Domnul Gheorghiu spune „Stilul este esenţa”, iar stilul despre care ne vorbeşte nu înseamnă înfloritură sau ornament, ci „ le mot propre”, cum spun francezii, adică cuvântul potrivit. Eu apreciez acest efort pe care autorul îl face sistematic pentru a găsi cuvântul propriu şi, de asemenea, apreciez această relaxare a modului în care ne oferă textele sale. Nu o face cu sentimentul unei autorităţi supreme, ci, aşa cum îi şade bine unei persoane inteligente şi care are o eleganţă a relaţiilor sociale, cu modestie şi cu umor. Este un volum care respiră o foarte reconfortantă libertate spirituală.

Virgil Borcan
În vechime, poeţii erau mai ales dascăli de înţelepciune. Este ceea ce încearcă şi – zic eu – reuşeşte Cristache Gheorghiu într–o formă doar aparent ironică. Ironia sa, care – uneori – poate părea greu de suportat, este de fapt o ironie binevoitoare. Nu e o răutate gratuită. Este constatarea unui înţelept, a unui „ împătimit de luciditate”. Dacă parcurgem textele în ordine tipografică, observăm că începe cu „eu” şi încheie cu „noi”, spunând „Nu mă simt cu adevărat mândru decât atunci când pronunţ cuvântul NOI”. Este constatarea unui umanist cu convingerea că societatea poate fi schimbată în bine, că omul nu este iremediabil condamnat la a fi rău.
Se poate întâmpla să nu fii întotdeauna de acord cu Cristache Gheorghiu. Acest fapt însă nu te irită la lectură, ci – mai degrabă – te stârneşte. Este un năvod foarte subtil aruncat, în care – în cele din urmă – te prinzi. Poţi să nu fii de acord cu Cristache Gheorghiu, dar nu poţi să–l ignori, fiindcă te provoacă tot timpul să gândeşti. Este manifestarea intelectuală a unui om echilibrat, lucid, ironic cu măsură, optimist şi altruist.

Luni, 6 aprilie 2009 – Galeria „Europe”

Vernisaj, Simona Cadar

În sfârşit, o expoziţie frumoasă. Tocmai când mă gândeam că în şcoala românească de arte plastice s–ar putea să avem o problemă cu culoarea, prea mare fiind invazia de graficieni, ce–i drept doar profesori de desen, iată că Simona Cadar excelează tocmai prin culoare. Este o explozie coloristică întreaga ei expoziţie, dar o explozie bine controlată de către un artist ce–şi stăpâneşte pe deplin instrumentele de creaţie. Remarca despre şcoală nu este total întâmplătoare. Un argument poate fi şi faptul că cei mai cunoscuţi – şi recunoscuţi peste hotare – artişti plastici români au fost autodidacţi. Simina Cadar vine însă să mă contrazică. Ea este absolventă a Academiei de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia pictură. Poate tocmai aici să fie explicaţia: secţia pictură. Există deci speranţe în recuperarea artei româneşti.

13 martie – 3 mai – Muzeul de Artă Braşov

Expoziţie de grafică Plugor Sandor

Nu am scris la momentul vernisajului, pentru că am fost un pic derutat. Observ însă că nu au făcut–o nici alţii, trecând evenimentul în tăcere, deşi tăcerea nu este întotdeauna o soluţie. Despre Plugor Sandor nu ştiam nimic. Am căutat pe Internet şi am găsit doar o pagină modestă scrisă în limba maghiară. Din prezentarea făcută de personalul Muzeului de Artă din Braşov, am aflat că a fost un grafician de etnie maghiară din judeţul Covasna. Până aici, toate bune şi frumoase. Printre locuitorii României se află şi mulţi etnici maghiari talentaţi. De altfel, încă de la vernisajul expoziţiei precedente, domnul Ştefan Aranyosi, preşedintele Comitetului de Cultură din Consiliul Judeţean Braşov, a recomandat organizarea unei expoziţii Brassai. Acesta însă, deşi maghiar din Braşov, s–a remarcat ca fotograf francez, astfel că organizarea unei expoziţii ar fi foarte dificilă, în timp ce una Plugor din Covasna a fost cu mult mai la îndemână. Oricum, ideea contează şi ea a permis o bună mobilizare a vizitatorilor din judeţele apropiate – Covasna, Harghita, Târgu Mureş –, chiar excelentă.
Ceea ce m–a surprins a fost nu calitatea slabă a expoziţiei, ci lipsa oricărei calităţi artistice. Exponatele pot fi doar subiecte de analiza psihiatrică; cu arta nu au nimic în comun. Cum spuneam, există mulţi artişti plastici talentati din toate etniile, cei maghiari fiind chiar remarcabili. De ce a fost ales Plugor Sandor, nu am înţeles, cu atât mai mult cu cât directorul Muzeului de Artă, domnul Bartha Árpád, este el însuşi din această categorie şi grafician pe deasupra, deci ar fi putut fi mai selectiv. Sau poate tocmai de aceea.
Oricum aş lua–o, expoziţia este una penibilă, iar organizarea ei pe o durata exagerat de lungă, în dauna artei autentice şi a artiştilor înşişi ridică serioase probleme, nu numai artistice.

Luni, 16 martie 2009 – Galeria ”Europe”

Vernisajul expoziţiei intitulată „Natura umană”

Sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România, expun Anca Badea, Denisa Bocanu şi Anda Cofaru, studente la Arte în Cluj-Napoca.

Aş spune „trei expozanţi – trei stiluri”, dacă termenul stil nu ar fi cu mult prea pretenţios pentru căutările unor aspirante la gloria artistică, sau măcar la însuşiriea abilităţilor necesare într-o profesie oarecare.

Pe un perete, aflăm exerciţii de redare a unor detalii ale corpului uman. Această componentă a dat, probabil, şi titlul expoziţiei. Din cauza coloritului tern – aproape gri – şi a dimensiunilor disproporţioant de mari faţă de subiectul reprezentat, tablourile sunt sumbre, sugerând mai curând probleme de ordin psihic decât satisfacţii estetice.

Pe peretele opus, pe pânze chiar mai mari, sunt reproduse fotografii ale scenelor feeric luminate din timpul spectacolelor de muzică uşoară. Compoziţiile aparţin scenariştilor. În lipsa oricărei interpretări picturale, ne mulţumim cu efortul autoarei de a reproduce pe pânză ceea ce a văzut pe fotografie.

Pe al treilea perete, deşi mai mic, aflăm un artist preocupat nu atât să expună cu orice preţ, cât să-şi însuşească meşteşugul ce-i va permite mai târziu să se exprime. El nu copie fotografii, ci face fotografii, iar acestea nu sunt simple instantanee luate din natură, ci compoziţii, în care aparatul de fotografiat este doar primul instrument din lanţul de prelucrări ce-i permit artistului creator să realizeze tablouri cromatice cu putere de sugestie superioară. Interesul autoarei de a-şi însuşi tehnicile specifice acestui proces de creaţie sunt evidente. În privinţa compoziţiilor, este probabil prea devreme să ne pronunţăm.

Expoziţia, în ansamblu, nu etalează realizările vreunui „copil minune”, sau măcar ale unui tânăr cu talent debordant. Este vorba de trei studente suficient de modeste, cărora nu pot decât să le urez un viitor cât mai darnic.

Întrebarea ce se naşte în mintea oricărui vizitator este „ce rost au asemenea expoziţii?” - mai ales că nu este prima. Expoziţiile şcolăreşti se fac la şcoală, nu într-un oraş ca Braşovul, unde – din păcate - a rămas un singur spaţiu expoziţional. În lipsa unui răspuns, caut câteva explicaţii.

O primă supoziţie este faptul că organizatorii au copii şi se străduiesc să-i promoveze. Ar fi o greşeală, pentru că vizitatorii - în general avizaţi, fiindcă ceilalţi nu vin - se simt jigniţi, iar sentimentul negativ se resfrânge involuntar asupra tinerilor, pe care îi judecă prea aspru pentru condiţia lor de învăţăcei, ceea ce le-ar putea afecta conduita viitoare. Au de suferit, deci, atât organizatorii, cât şi expozanţii, ale căror valenţe artistice sunt puse la îndoială, poate, prematur.

O altă explicaţie – poate mai plauzibilă – este „producţia” redusă a artiştilor consacraţi. Este adevărat că vânzările reduse sunt descurajante, dar nu este vina cumpărătorilor, mai ales că orice cumpărător a fost mai întâi elevul unui profesor de desen, căruia însă, ca adult, îi refuză opera. Cumpărătorul potenţial este fie neinstruit, fie s-a instruit ca autodidact din alte surse.

Lipsa expozanţilor este agravată şi de faptul că actuala conducere a Filialei Braşov a Uniunii Artiştior Plastici a adoptat fără discernământ sintagma „artist profesionist”, pe care o acceptă doar pentru absolvenţii unor şcoli de artă. Se uită că unii dintre cei mai apreciaţi pictori români - şi nu numai - au fost autodidacţi şi că selecţia trebuie făcută după criterii estetice şi nu după dosarul de cadre. Cu asemenea mentalitate, Grigorescu, Ţuculescu, sau chiar Gauguin, Van Gogh şi mulţi alţii – poate că cei mai mulţi - nu ar fi intrat în istoria artelor.

Mentalitatea cu pricina are însă şi ea istoria ei. Ideea de scriitor/artist/ziarist/etc. „profesionist” a fost lansată de către propaganda comunistă, când numai cei înregimentaţi aveau dreptul să publice şi, în general, să se manifeste public. Cum termenul de înregimentat, sau altele similare, ar fi etalat un adevăr ce trebuia ascuns, a fost preferat un termen mai subtil şi mai atrăgător. Astăzi, preluarea lui mi se pare o idee nefericită, la care se adaugă şi suspiciunea că ea reflectă o încercare de front comun a celor cu mijloace de exprimare artistică insuficiente.

Marţi, 10 martie 2009 – Librăria „Okian”

Vernisaj expoziţie foto

Liviu Butnariu este cunoscut astăzi ca artist fotograf. Era cunoscut şi în trecut, ca solist vocal al fostului Teatru Muzical din Braşov (actuala Opera Braşov), unde – în perioada 1955–1988 – a jucat în peste 100 de roluri, în apoape 4.000 de spectacole.

Fotografia a fost pasiunea sa de–o viaţă, iar recunoaşterea n–a întârziat să apară: este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, şi are titlul de Excelenţă al Federaţiei Intenaţionale de Artă Fotografică (EFIAP).

A organizat 12 expoziţii personale de artă fotografică în ţară şi străinătate, este membru de onoare la 8 cluburi de specialitate.

Această expoziţie este structurată pe două componente principale, organizate în cele două săli puse la dispoziţie: portrete şi peisaje din Scheii Braşovului.

Portretele sunt realizate în perioade de timp diferite şi, evident, cu tehnici diferite, începând cu unele alb–negru şi terminând cu altele prelucrate digital. Aici, timpul a avut un rol important în selecţia lucrărilor, astfel încât, contrar aşteptărilor, cele mai vechi sunt şi cele mai bune.

În secţiunea peisajelor din Schei, dominantă este claritatea fotografiilor, în care tehnica digitală şi–a arătat avantajele.

Nu este de mirare ca experianţa sa este folositoare celor mai tineri.

Marţi, 10 martie 2009 – Centrul Cultural „Reduta”

Film de autor

Autorul se numeşte Adrian Alecu. S–a născut în Bucureşti, în 1972. După absolvirea liceului „Spiru Haret”, a plecat în Germania, la Hamburg, unde a urmat cursurile Hfbk (Şcoala superioară de Artă), la clasa profesorului Franz Walther.

Declară că este adept al artei conceptuale a anilor '70, declaraţie confirmată în filmul ce a urmat, al cărui autor este. Este vizibilă influenţa germană a acelor ani, ca şi hotărârea sa de a–şi însuşi tehnicile corespunzătoare, până la atingerea perfecţiunii, dacă este posibil.

Luni, 9 martie 2009 – Centrul Cultural Englez

Portretul

Aşa şi–a intitulat mini–expoziţia Mariana Butnaru. Am intrat în urma afişului din holul Bibliotecii Judeţene şi – trebuie să recunosc – surpriza a fost plăcută. Sunt reproduceri după fotografii realizate cu cretă pe carton. Remarcabilă este acurateţea execuţiei şi expresivitatea fotografiilor alese. Nu este tocmai o expoziţie, dar acest început s–ar putea să dea roade.

Vineri, 6 martie 2009 – Universitatea „Transilvania” Braşov

Lansare de carte

De data aceasta autorul a fost Nicolae Manolescu, cu a sa „Istorie critică a literaturii române”. La intrarea în amfiteatru, un teanc impresionant de volume îşi aştepta cumpărătorii. Anunţată la preţ promoţional, cartea s–a vândut cu 200 lei, faţă de 250, preţ de librărie. Cum orice librărie practică un rabat de circa 30 la sută, rezultă că, la vânzarea directă, preţul n–a fost deloc promoţional, ci chiar mai mare. Nu ştiu cât a costat la vremea ei „Istoria literaturii române” a lui George Călinescu, dar ştiu că ediţia oferită de Constantin Drăgan în 1982 a costat 300 de lei, fără a fi sponsorizată de altcineva. Pe atunci, salariul meu de simplu inginer era de 4670 lei pe lună. Ştiu că este o impietate să compar cele două lucrări, dar tocmai comparaţia pune în evidenţă constatarea că varianta românească a economiei de piaţă este nejustificat de costisitoare.

Aşa cum era de aşteptat, cartea a fost cumpărată de către cadre didactice şi studenţi, aceştia din urmă, evident, cu banii părinţilor.

Iar pentru a intra şi mai bine în actualitatea românească, autorul a întârziat trei sferturi de oră, cu o scuză penibilă în faţa unui amfiteatru plin.

Oficiul de gazdă l–a efectuat Andrei Bodiu, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii „Transilvania” Braşov.

Din partea editurii, a vorbit – jenant de mult şi fără conţinut intelectual – Călin Vlasie, proprietar şi director general al editurii „Paralela 45”.

Singurul aspect pozitiv a fost discursul autorului. Nicolae Manolescu este un foarte bun şi versat orator.

În afara studenţilor şi a unor cadre didactice, au mai participat căteva persoane din lumea culturală braşoveana, nu mai mult de zece.

Miercuri, 4 martie – Libraria Okian

Lansare de carte

De fapt, au fost mai multe, mai exact trei volume de studii de limbă şi literatură engleză, semnate de profesori ai Catedrei de Litere de la Universitatea „Transilvania” Braşov. Ele sunt:
– LILIANA HAMZEA – New Dis–Orders. A Survey of Contemporary British Fiction
– ELENA BUJA – Relating Events in Narrative : A Case Study of Romanian
– GABRIELA CUSEN – Investigating Vocabulary Learning Strategies : A Case Study of Romanian Undergraduates with a Professional Interest in Learning English as a Foreign Language

Au prezentat Andrei Bodiu, decan al Facultăţii de Litere de la Universitatea „Transilvania” şi Ileana Sireteanu Botescu, Gabriela Chefneux şi Liliana Coposescu, cadre didactice de la aceeaşi universitate.

Manifestarea a avut loc în ciclul „Serile Facultăţii de Litere”, iniţiat nu demult.

Miercuri, 4 martie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor”

„Recitalul de la ora cinci”

„Vis de dragoste” este titlul spectacolului al cărui protagonoşti au fost soprana Nicoleta Chirilă şi tenorul Mihai Irimia. La pian, Sena Ducariu.

Ei au interpretat arii ale binecunoscuţilor specialişti în domeniu: E. Kalman, J. Strauss, Fr. Lopez, Fr. Lehar şi K. Zeller, cu ale lor „Silvia”, „Sânge vienez”, „Marco Polo”, „Văduva veselă”, „Liliacul”, sau „Vânzătorul de păsări”.

Este al doilea spectacol consecutiv cu muzică din operete.

Marţi, 3 martie 2009 – Galeria „Europe”

Vernisaj, Eleonora Klement

În sfârşit, Galeria „Europe” ne oferă ceva plăcut la privire. Deşi termenul nu figurază în dicţionare, unii le numesc „peretare”, fiindcă se pun pe pereţi, cu toate că ar putea fi aşezate oriunde, spre deosebire de tablouri, care – deşi se atârnă numai pe pereţi – nu se numesc peretare. Cum terminologia este din ce în ce mai liberă în România, suntem nevoiţi să ne consolăm cu cele câteva – din nefericire puţine – lucruri ce merită atenţie, dar printre acestea numără şi „peretarele” semnate Eleonora Klement. Semnate trebuie interpretat în sens figurat, fiindcă ele cu greu ar fi putut fi semnate, fiind realizate, în cea mai mare parte, din materiale textile.

Autoarea, artistă plastică de o modestie ce n–a părăsit–o nici la vernisajul propriei expoziţii, este profesoară la Şcoala de Arte Braşov, membră a Uniunii Artiştilor Plastici. Se poate vorbi mult despre lucrările sale, iar criticii de artă o pot face până la epuizarea răbdării ascultătorilor. De aceea, cu toată economia de spaţiu, din consideraţie pentru realizările Eleonorei Klement, vom lăsa cititorii să le aprecieze calitatea lor prin fotografiile ataşate, invitându–i astfel să vadă şi originalele, în expoziţia recent deschisă.

Miercuri, 25 februarie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor”

„Recitalul de la ora cinci”

De data aceasta, s–a intitulat „Caleidoscop Muzical–umoristic”. De ce? Pentru că, în program, au fost incluse cu precădere asemenea lucrări: „Motanul încălţat” de C. Trăilescu, „Secretul lui Marco Polo” de Fr. Lopez, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „Lăsaţi–mă să cânt” de G. Dendrino, „Văduva veselă” de Fr. Lehar, sau „Contesa Maritza” şi „Silvia” de E. Kalman.

Chiar şi această simplă enumerare este suficientă pentru a intui că spectacolul a fost mult gustat de către public. Dacă la program adăugăm şi interpretarea soliştilor Mirela Zafiri (soprană), Nicolae Zaharia (tenor) şi Gabriel Oană (bas), avem certitudinea că aşa a şi fost. La pian, Ana–Maria Negrea ne–a convins odată în plus că, deşi foarte tânără, este deja o acompaniatoare pe care se poate conta.

Marţi, 24 februarie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor”

Recital Marie Atger şi Madjid Mohia (Franţa)

Hotărât lucru, conducerea muzeului şi-a intrat serios în rolul de amfitrioni ai „Casei Mureşenilor”, preluând tradiţia ilustrei familii, în casa cărora aveau loc în mod frecvent manifestări muzicale, cu public mai mult sau mai puţin numeros. Iată că, în afara deja tradiţionalului „Recital de la ora cinci” din fiecare miercuri şi altele, tot mai des avem prilejul să audiem muzicieni de valoare nu numai din Braşov, dar chiar şi din străinătate.

Astăzi, a fost soprana Marie Atger şi pianistul Madjid Mohia, din Franţa. Date biografice despre cei doi nu am aflat nici măcar din Internet, cu excepţia premiilor primite. Un singur lucru este cert: amândoi sunt profesionişti de înaltă clasă. Ea are nu numai o voce bună, dar se vede că este şi foarte lucrată.

Cu aspect germanic, a cântat cu multă pasiune şi simţire specifică muzica lui Schubert şi a lui Richard Strauss, fiind mai convingătoare chiar decât în Massenet sau Gounod.

Madjid Mohia, arab după nume şi înfăţişare, a cântat solo Rondo Capricioso de F.M. Bartholdy şi Les Cyclopes şi Les sauvages de J.P. Rameau. Dotat cu o sensibilitate deosebită, cânta „fără glas” – dacă se poate spune astfel – chiar şi atunci când acompania solista. Pe scurt, a fost un recital „de zile mari”.

Semnalări

Recent, a apărut volumul „Asforisme – un fel de cugetări”, deocamdată în variantă electronică. Poate fi citit direct sau copiat la adresa http://gheorghiu.bizhat.com.

Galeria „Europe”

Mexicul pe la colţuri

Este o expoziţie de arhitectură: fotografii ale unor clădiri amplasate în Ciudad de México, la intersecţia unor străzi. Autorul expoziţiei este arhitectul Axel Arañó Diaz de la Serna. Nu ştim dacă el este şi autorul fotografiilor şi proiectantul construcţiilor. Puţin probabil, fiindcă sunt foarte multe. Din pliant aflăm că este vorba despre clădiri de locuit construite între anii 1940 şi 1960. Deşi ni se spune că obiectivul expoziţiei este „Difuzarea arhitecturii de acest gen în vederea cunoaşterii, revalorificării şi analizei de către specialişti, proprietari, locatari şi marele public”, stilul construcţiilor nu este nici pe departe unul modern, aşa că bănuim drept cauză nostalgia autorului mai mult decât interesul proiectanţilor români pentru arhitectura secolului trecut.

Concurs de atelaje canine

Am aflat că la Vlăhiţa, în judeţul Harghita, a avut loc concursul de atelaje canine „ Sania albastră ”. Evenimentul i-a prilejuit fotografului Oana Maria Niţă – de la care avem şi informaţia - să realizeze (a-ţi ghicit) un set de fotografii inedite pentru ţara noastră, unde săniile au dispărut demult, iar atelajele canine nu s-au folosit niciodată. Din cauza spaţiului limitat, nu putem afişa decât una dintre ele, deşi ar fi meritat mai multe.

23 februarie – 8 martie – Librăria Okian

Expoziţie de pictură

Margareta Susana Spânu şi-a intitulat expoziţia „Simfonia anotimpurilor”. Din titlu deja intuim înclinaţia către peisaj şi romantism, confirmată pe deplin de tablourile expuse, în general acuarele. Autoarea s-a născut în 1940 la Cluj-Napoca şi este istoric. Preocuparea pentru pictură a venit mai târziu. La vernisaj au vorbit Veronica Bodea Tatulea, Petre Istrate şi pr. Vasile Oltean.

Din pliantul oferit publicului, extragem câteva cuvinte semnat de Bianca Osnaga. „Capacitatea de a transfigura forme ce stau la discreţia ochiului „sentimental" al unui artist care a trăit multă vreme latent in identitatea unui om de ştiinţă e surprinzătoare ca şi natura care a dat impulsul creator. Aici artista dispune de un limbaj pur şi simplu dezinhibat şi frenetic şi se entuziasmează de manipularea formelor şi a culorilor până la capătul legilor artistice şi al convenţiilor. . .
Margareta Susana Spânu este un artist intuitiv. Adaugă la această ştiinţă naturală pe cea dobândită, a meşteşugului. Culorile tempera sunt şi ascultătoare, şi „trădătoare": ele se supun, dar refuză transparenţa. Şi totuşi, asemenea încercare pentru un artist denotă îndrăzneala fără prejudecă]i. . .”

Miercuri, 18 februarie, 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor”

Recitalul de la ora cinci

În deschiderea recitalului, publicul şi organizatorii au păstrat un moment de reculegere pentru Carolina şi Marius Caia, instrumentişti valoroşi, dispăruţi prematur dintre noi. Emmy Konradh ne-a trimis câteva rânduri. Iată-le:

In memoriam

„În lumea noastră, TIMPUL se scurge implacabil şi nemilos de repede. lată s-au împlinit exact 40 de zile de când un suflet curat, neprihănit care nu şi-a găsit locul în lumea noastră, s-a lepădat de veşmântul său material, si-a desfăcut larg aripile albe şi a pornit spre „ţărmul patriei îndepărtate", spre CER. Acolo, sus, va răsuna pentru ETERNITATE, acordurile suave din „ PASSACALIA" şi din „CÂNTECUL GONDOLIERULUI" interpretate de mâini de aur la o harfă divină.

Aici, jos, pe PAMÂNT, tot ce este frumos, tot ce ne încântă sufletul este efemer şi durează doar o fracţiune de secundă, cât o bătaie de aripă diafană. Acolo sus în CER durează o ETERNITATE.”

Recitalul propriu-zis a cuprins lucrări de A. Borodin, S. Rachmaninov, R. Wagner, Al. Grecianinov, D. Kabalevsky, E. Grieg şi F. Lehar.

Au interpretat Soprana Cristina Radu şi baritonul Vitalii Dumitru. La pian, Sena Ducariu. Recitator, Peruţa Măniuţ.

Din programul de sală, aflăm următoarele date biografice ale sopranei: În viaţa sopranei Cristina Radu, atracţia spre muzică s-a manifestat încă din primii ani ai copilăriei, cântând de la 4 ani în corul „Greieraşul” şi apoi în „Corul de copii Radio” dirijat de Eugenia Văcărescu-Necula şi Voicu Popescu, alături de care a participat în concerte şi turnee internaţionale (în Belgia, Olanda, Franţa, SUA, Italia, Germania şi Finlanda). Tot in această perioadă a studiat vioara şi pianul, in paralel cu şcoala generală.

În anul 2003 a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (clasa Prof. Maria Slătinaru-Nistor), examenul său de Licenţă constituind şi debutul pe scena Operei Naţionale din Bucureşti (în rolul Donnei Elvira din opera „Don Giovanni” de W.A.Mozart). Cristina Radu s-a perfecţionat în pregătirea sa artistică sub îndrumarea unor mari personalităţi ale Operei, în Master Classes cu Ileana Cotrubaş (2004, 2007), lonel Pantea (2007), Felicity Lott (2003), Virginia Zeani (2003). În activitatea competiţională, soprana Cristina Radu este laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale: Premiul I la Concursul internaţional de canto „Joseph Schmidt” (2007); Premier Prix de Finaliste in „Verviers International Singing Competition”(2005); Marele premiu la Concursul „Mihail Jora" (2001); Premiul 2 şi Premiul special pentru interpretare la Concursul "Martian Negrea" (2002)

Premiul Uniunii Muzicologilor şi Compozitorilor din România la Concursul de Lied de la Braşov (2003). În perioada studiilor universitare i-au fost decernate bursele „Yolanda Mărculescu” (2002) şi „Fraţii bucovineni Sarghie” (2003). După încheierea studiilor, soprana Cristina Radu a fost invitată să-şi facă debutul ca solistă a Operei din Braşov unde în decursul ultimilor patru ani şi-a dezvoltat personalitatea artistică. Repertoriul său liric cuprinde opere de W.A.Mozart („Don Giovanni”, „Le Nozze di Figaro”, „Cosi fan tutte”), G.Bizet („Les Pecheurs de perle”, „Carmen”), G.Puccini („La Boheme”), J.Offenbach („Les Contes d'Hoffmann”), etc. Acestuia i se adaugă un bogat repertoriu cameral probat în numeroase concerte şi recitaluri susţinute în cursul timpului pe scene bucureştene (Ateneul Român, Sala Radio, Palatul Cantacuzino, Catedrala Sf. Iosif) şi în numeroase oraşe din ţară (Braşov, Iaşi, Galaţi, Târgovişte, Sinaia, etc.).

Activitatea tinerei soprane cuprinde de asemenea participări în emisiuni de Radio şi televiziune, concerte cu orchestra, înregistrări discografice, prime audiţii de muzică românească contemporană, precum şi turnee de spectacole în Europa întreprinse alături de Opera din Braşov (în Marea Britanie, Franţa, Germanic, Austria, Italia şi Spania).

Despre celălalt solist, baritonul Vitalii Dumitru, am scris nu demult, aşa că nu vom repeta datele sale biografice.

De asemenea, pianista Sena Ducariu şi Muzicologul Petruţa Măniuţ sunt binecunoscute. Dacă Sena Ducariu a a rămas fidelă pianului, care a consacrat-o, Petruţa Măniuţ a intrat în rolul recitatorului, completând seara cu momente poetice, accentuând astfel mesajul întregului program, intitulat „Etern romantic”. N-a făcut-o pentru prima dată şi, trebuie să recunoaştem, o face bine.

Joi, 12 februarie 2009 – Librăria OKIAN.

Timeo hominem unius libre

Mai pe româneşte, mă tem de omul unei singure cărţi. Este titlul conferinţei susţinute de domnul Virgil Borcan, de la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” Braşov, în cadrul cilcului „Dialogurile Credinţei”. Aprioric, subiectul anunţat mi-a stârnit curiozitatea, nu atât prin adevărul afirmaţiei, cât prin prezenţa lui într-un cerc cu preocupări religioase, unde pot exista – şi au existat – persoane pentru care Biblia este singura carte necesară. Că Biblia este o carte importantă, pentru creştini cea mai importantă, este, iarăşi, un adevăr irefutabil, cu precizarea că, orice persoană, înainte de a putea citi Biblia, au avut nevoie de un abecedar – deci de o altă carte -, pentru a învăţa să citească, iar pentru a înţelege Biblia, a avut nevoie de multe alte cărţi. Aş zice chiar că nivelul la care o persoană înţelege Biblia depinde – în afară de inteligenţă, bineînţeles – de numărul şi calitatea celorlalte cărţi pe care le-a citit.

Autorul dizertaţiei este, în mod cert, o persoană cu multe cărţi citite. Problema dialogului era deci contactul cu cei de altă opinie. Mă gândeam că o soluţie a dilemei ar fi fost observaţia că, deşi în traducere însemnă „Cartea”, substantiv articulat tocmai pentru a întări ideea că este unica, însăşi Biblia este compusă din mai multe cărţi. În plus, pentru creştini, ea conţine, pe lângă Vechiul Testament, o altă carte, Noul Testament, compusă la rândul ei din mai multe cărţi. Mai mult decât atât, avem patru evanghelii, patru relatări diverite ale aceloraşi evenimente. Rezultă de aici că primii creştini aveau vederi destul de largi şi acceptau diversitatea opiniilor. Din păcate însă, în realitate, societatea oscilează între democraţie şi dictatură, iar dictaturile au întotdeauna la bază o singură carte, uneori doar o broşură sau nici măcar atât.

Nu au fost necesare însă nici un fel de explicaţii, pentru că subiectul din titlu a fost abandonat destul de repede, iar discuţiile au alunecat către temele obişnuite întâlnirilor de acest fel. Am auzit chiar afirmaţii de genul: „Rusia a trecut direct de la feudalism la comunism, eludând capitalismul”, ca şi cum evoluţia feudalism-capitalism-comunism ar fi o necesitate istorică. Influenţa propagandistică a altor „cărţi unice” este încă, din nefericire, evidentă. Nu au lipsit nici lamentaţiile cu privire la interesul tot mai scăzut, în opinia unora, a tineretului pentru cititul cărţilor şi „dezastrul” ce ne aşteaptă din cauza Internetului. Nu este cazul să insist asupra faptului că, totuşi, se citesc astăzi mai multe cărţi decât în antichitate, când majoritatea populaţiei era analfabetă, dar că marea majoritate a intelectualilor contemporani cu greu pricep o infimă parte din gândirea greacă, sau că hârtia nu este decât un suport material destul de scump şi că, în consecinţă, ne aşteptăm la schimbări radicale în aceasă privinţă. Asta ca să nu mai vorbim despre faptul că scrisul însuşi a fost inventat din necesităţi de înregistrare (verba volant, scripta manet), dar că, astăzi, posibilităţile de înregistrare sunt mai numeroase şi cu mult mai eficiente în procesul de comunicare decât cele arhaice. Doar stagnarea într-o mentalitate arhaică este păguboasă.

Pe autor nu pot decât să-l felicit pentru intenţie şi să-i doresc succes în viitor.

Miercuri, 11 februarie 2009

Recitalul de la ora cinci

Nu am putut participa şi îmi pare rău. Ştiu doar că urma să cânte soprana Ioana Mărgărit, acompaniată la pian de Ana-Maria Negrea. Am în schimb un mic text semnat Emmy Konradh, intitulat „Recitalul de la ora cinci – o oră de eternitate”. Iată-l:

„Oamenii grăbiţi, preocupaţi de grijile lor cotidiene, trec zilnic nepăsători prin faţa unei case cu aspect modest, la geamul căreia flutură un mare steag tricolor. Ei nici măcar nu bănuiesc că aici, în fiecare zi de miercuri, la ora cinci fix se produce un MIRACOL. Da, un adevărat miracol pentru că, într-o atmosferă caldă, intimă, sub privirile binevoitoare ale personajelor din portretele de pe pereţi şi în prezenţa unui mic număr de spectatori, timpul se opreşte parcă din mersul său implacabil, devenind ETERNITATE. Cerul parcă se deschide, îngerii coboară pe scări de mătase şi încep să cânte cu glasul lor divin SIMFONIA STELELOR. Sufletele îşi deschid larg aripile şi se înalţă în văzduh pentru a se uni cu DIVINITATEA. Deodată, totul revine la normal, îngerii urcă în cer pe scările lor de mătase, sufletul coboară pe pământ. Ora de ETERNITATE a trecut, MIRACOLUL s-a sfârşit. Oamenii grăbiţi, preocupaţi de grijile lor cotidiene, trec zilnic nepăsători prin faţa unei case cu aspect modest, la geamul căreia flutură un mare steag tricolor, fără a bănui măcar MIRACOLUL care s-a petrecut atât de aproape de ei.”

Miercuri, 4 februarie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor ”

PREMIERĂ ABSOLUTĂ ÎN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Tradiţionalul „Recital de la ora cinci ” a fost, de această dată, cu totul inedit: Opera Braşov ne-a furnizat o surpriză de proporţii: „Il Giocatore ” de Luigi Cherubini.



În debutul spectacolului a venit chiar Directorul general al instituţiei, domnul Cristian Mihăilescu.



Cherubini a compus lucrarea în 1775. Între timp, partitura a fost pierdută, astfel că opera nu a mai fost jucată nicăieri în lume de peste 200 de ani. De curând, la Biblioteca Naţională din Paris, a fost descoperit manuscrisul. El a fost publicat în 1980, ceea ce a permis Operei Braşov să realizeze acest spectacol. A fost ales Muzeul „Casa Mureşenilor ”, marcând astfel o veche tradiţie, şi anume faptul că, în trecut, locuinţele unor asemenea personalităţi culturale, cum au fost membrii familiei Mureşianu, erau spaţiile în care se organizau manifestări muzicale, literare etc., potrivit nivelului cultural al gazdelor.

Subiectul lucrării prezentate în această seară este o farsă populară. Soţul, Bacocco, vine acasă după ce şi-a jucat toată averea la cărţi. Soţia, Serpilla, exasperată, îl cicăleşte; cei doi se ceartă şi când ea află că a pierdut chiar şi zestrea ei, se hotărăşte să divorţeze. La tribunal, cu ajutorul unui prieten, Bacocco se dă drept judecător şi îi face avansuri soţiei, promiţându-i că, dacă îi va ceda, îi va da dreptate. După aceasta, bărbatul indignat o acuză de infidelitate şi o dă afară din casă. Ajunsă o „cerşetoare", Serpilla îşi plânge căsnicia şi pe bărbatul cel păcătos, care acum i se pare cel mai bun. Când soţia îi reaminteşte momentele frumoase din căsnicie, cei doi se împacă, drăgăstoşi.

Au interpretat baritonul Adrian Marcan şi mezzo-soprana Gabriela Hazarian, acompaniaţi la pian de Sena Ducariu, îmbrăcată şi ea în costum de epocă.

2-15 februarie 2009- Galeria „Europe ”

Expoziţia seniorilor

Spaţiul mic - şi nu numai – a determinat conducerea Filialei Braşov a Uniunii Artiştilor Plastici din România să segmenteze expoziţia membrilor săi în trei: cea a tinerilor, a maturilor şi a vârstnicilor. Ne aflăm acum la cea de a treia etapă. Am spus „nu numai ”, pentru că au existat cu siguranţă şi alte criterii, ceea ce n-a fost rău, fiindcă rezultatul s-a văzut în faptul că expoziţiile au fost mai omogene, atât cât pot fi cele colective. Criteriul vârstei nu a fost nici el respectat în totalitate, cel puţin la aceasta din urmă, unde, pe lângă seniori am văzut şi lucrări ale unor artişti mai tineri. Din punctul de vedere al vizitatorilor, nici acest lucru n-a fost rău: ei au beneficiat de prezenţa unor lucrări ce au ridicat nivelul artistic ansamblu al expoziţiei.

Este regretabil că nu s-a putut realiza un album. Obişnuiţi să fie sponsorizaţi, tributari încă ideii de „profesionişti ”, în sensul de înregimentaţi şi neadaptaţi încă economiei moderne, membrii Uniunii nu găsesc resursele financiare şi, mai ales, pe cele motivaţionale să-şi afirme arta la cote atractive. Sunt convins că timpul va aduce îmbunătăţiri mentalităţii actuale, mai ales că artişti din fosta Basarabie şi Bucovina de Nord aduc un suflu nou culturii române.

Interviu

Corina Ungureanu Kiss, din Germania, ne trimite un interviu realizat cu Ana-Maria Dumbravă Roetzer (n. 1980 la Bucureşti), intitulat “Tânără compozitoare ”. Cine este intervietata? Cităm din preambul.

„Cu dragoste pentru muzică, Ana-Maria Dumbravă (căsătorită Roetzer) porneşte pe drumul muzicii încă de la vârsta de 5 ani când ia primele lecţii de pian, descoperind pe parcursul Şcolii de Muzică că este atrasă de „împletirea sunetelor“. După absolvirea Liceului de Muzică „G. Enescu“ din Bucureşti se orientează serios spre compoziţie urmând Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la secţia de compoziţie, la clasa Prof. Doina Rotaru, unde îşi pune nu numai bazele compoziţiei, dar începe chiar să compună; mai întâi lucrări pentru pian (Suite, Monosonata) şi cu pian (Destiny pentru oboi, clarinet, fagot, vioară, violoncel şi pian).

După absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în anul 2003 primeşte o bursă de studii „Erasmus – Socrates“ la Facultatea de Muzică din Oldenburg - Germania, la clasa de compoziţie a Prof. Violeta Dinescu, iar din 2005 se înscrie la clasa de compoziţie a Prof. Peter-Michael Hamel de la Facultatea de Muzică şi Teatru din Hamburg, unde absolvă cu diplomă de licenţă.

Drumul continuă, iubirea pentru descoperirea noilor combinaţii de sunete se aşterne pe hârtie tot mai mult, scriind lucrări pentru violoncel (LamentaRE pentru violoncel şi percuţie, Liberation pentru opt violoncele, Komunikation pentru violoncel şi acordeon), pentru trompetă (Suche şi Dialog und Monolog, Open the Door), un trio (Rush hour pentru flaut, oboi şi fagot), lucrarea „Steluţe“ pentru violă solo ajungând să scrie chiar pentru orchestră muzică de balet Legende în 2 acte şi Nie wieder Krieg pentru cor şi orchestră mică.

Deja din anul 2000 îşi încearcă „forţele“ la Concursul de compoziţie „Paul Constantinescu” din Bucureşti unde obţine Premiul 1, iar după şapte ani se cristalizează şi Premiul 1 la Concursul internaţional de compoziţie „Carl von Ossietzky“ din Oldenburg, Germania.”

Interviul complet poate fi citit la rubrica „Cronica ”, sau direct, prin clic aici />

Marţi, 3 februarie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor ”

MATINEU MUZICAL LA MUREŞENI

Saloanele Muzeului au devenit neîncăpătoare pentru amatorii de muzică bună din Braşov. Acesta este unul dintre motivele ce au inspirat ideea organizării unor matinee. Principala idee a iniţiativei este însă structura programelor muzicale. Ele se vor axa pe portretele muzicale ale unor personalităţi reprezentative pentru istoria muzicii universale şi româneşti. Iniţiativa aparţine muzicologului Petruţa Măniuţ şi sopranei Claudia Pop, alături, bineînţeles, de conducerea Muzeului, prin principalul organizator al manifestărilor muzicale, domnul Mihai-Gavril Gorbonov. Evident, pentru ilustrarea portretelor echipa va fi completată cu invitaţii lor.

Pentru premieră a fost ales Mozart. Şi-au dat concursul: soprana Claudia POP, muzicologul Petruţa MĂNIUţ şi pianista Anca ILEA.

În afară de conţinutul informativ al concertului, spectatorii au avut prilejul să se bucure de calităţile interpretative ale sopranei Claudia Pop, care, nu întâmplător, este dascăl la Facultatea de Muzică. A fost nu numai un spectacol, ci şi o lecţie de interpretare.

Miercuri, 28 ianuarie 2009 – Muzeul ”Casa Mureşenilor ”

Recitalul de la ora cinci

În peisajul cultural braşovean, Muzeul ”Casa Mureşenilor ” se impune din ce în ce mai mult ca un spaţiu în care, pe lângă destinaţia de bază, amatorii de muzică pot avea momente de adevărată delectare. Colaborarea deja tradiţională cu Opera Braşov a adus în faţa spectatorilor pe soprana Maria Petcu, basul Dan Popescu, flautista Luminiţa Cucu şi pianista Ana-Maria Negrea.

De această dată, interpreţilor li s-a alăturat şi muzicologul Petruţa Măniuţ, prezenţă binevenită, deoarece manifestarea a adus o notă inedită: a fost dedicată unui singur compozitor, şi anume Donizetti, ceea ce i-a permis să facă un scurt portret al său, util spectatorilor pentru înţelegerea mai profundă a pieselor interpretate.





Soprana Maria Petcu s–a născut la Horezu – Vâlcea,la 9 aprilie 1972. Este licenţiată a Facultăţii de Interpretare – Secţia Canto, a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. În prezent, este solistă a Operei Braşov şi profesor asociat la Facultatea de Muzică a Universităţii „Transilvania ” din Braşov.




Basul Dan Popescu, de asemeni solist al Operei Braşov, este născut la 6 mai 1979 la Constanţa. Din repertoriul său de opera, menţionăm Boema de Puccini, Don Pasquale de Donizetti, Falstaff de Verdi, Bărbierul din Sevilla de Rossini şi multe altele. Nu putem trece cu vederea însă Missa în Do minor şi Requiemul de Mozart.




Flautista Luminiţa Cucu s-a născut în judeţul Dâmboviţa şi a absolvit Facultatea de Muzică a Universităţii ”Transilvania ” Braşov, în 1995. În prezent este prim flautistă a Operei Braşov. A efectuat numeroase turnee în ţară şi străinătate cu Opera, dar şi prin colaborări cu Filarmonica Braşov şi Ploieşti, atât în orchestră, cât şi în formaţii camerale, sau ca solistă. Tânăra pianistă Ana-Maria Negrea este braşoveancă sută la sută. Născută la 30 septembrie 1985, a urmat Liceul de Muzică şi, recent, mai exact în 2008, a absolvit Facultatea de Muzică din localitate. Are numeroase premii, primite atât în timpul liceului, cât şi după.

PINACOTECA – Album

Marţi, 27 ianuarie 2009 – Muzeul ”Casa Mureşenilor ”

Recital instrumental

Inedită în acest recital a fost asocierea a două echipe aflate în două etape diferite de dezvoltare. Au fost de fapt două recitaluri.
Primul, devenit tradiţional, a aparţinut tinereţii: Raluca Scoican la vioara şi Alexandra Fiţ. Ambele excepţionale.
Au cântat Bach, Mozart, M. De Falla şi Ceaikovsky. Raluca Scoican stăpâneşte bine vioara, ceea ce i-a permis să interpreteze lucrările în adevăratul înţeles al cuvântului. Iar Alexandra Fiţ a fost fără cusur, trecând de la condiţia de acompaniator la cea de solist partener, mai ales în Sonata în mi minor de Mozart.

Al doilea recital a aparţinut fraţilor Ungureanu, ambii braşoveni. Corina Ungureanu-Kiss trăieşte azi în Germania. Este pianistă. Am mai scris despre ea anul trecut, cu ocazia unor manifestări din străinătate.
Dragoş este singurul dintre cei patru fraţi ce a rămas în localitatea natală. El cântă la pian şi saxofon bas. De data aceasta, saxofonul a fost instrumentul ales, la pian fiind sora sa.
Împreună, au cântat Dvorak, Granados şi Döhlmann. În debut însă, Corina a interpretat solo o lucrare mai puţin cunoscută: ”Vântul ” de Frank Riedel.

Sâmbătă, 24 ianuarie 2009 – Ziua Unirii

Muzeul „Prima Şcoală Românească”

Deşi unele manifestări au existat şi în Piaţa Sfatului, adevărata sărbătorie a celor 150 de ani de la Unirea Principatelor Române a avut loc în imediata vecinătate a Pieţei Unirii, la Muzeul „Prima Şcoală Românească”. Motivaţia o găsim nu doar în geografia locului, ci în entuziasmul celor ce au organizat evenimentul şi au participat la el cu toată însufleţirea.

Bine cunoscuţii „Juni ai Braşovului” au salutat şi ei evenimentul, după care au participat la hora din Piaţa Sfatului, din nefericire cam anemică, de data aceasta. Se vede că oficialităţile erau obosite după alegeri.

Sâmbătă, 24 ianuarie 2009 – Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”

Expoziţie de fotografie

Expozant este Daniela Iliescu, iar sala este Mediateca Francofonă. Pe lângă directorul Bibliotecii, au prezentat Diana Armanu, bibliotecară la Mediateca Francofonă şi Adrian Andrunache, fotograf.

Fotografiile sunt frumoase. Surpriza o constituie însă poeziile ataşate fiecărei fotografii. Deşi autoarea nu se consideră poetă, unele versuri merită atenţie şi, ceea ce este mai important, chiar au legătură cu subiectul fotografiat. Iată o mostră ce însoţeşte imaginea unor bănci goale după o ploaie de toamnă:


Ploaia ce-a gonit iubirea
şi-a scuturat copacii de galben întomnat,
a-nceţoşat apoi cărările naturii,
ne-mai-privind în urmă ce-a lăsat.

Sau alta, însoţind un arbore brumat peste ceaţa oraşului:
Actor prezent în faţa nemuririi,
jucând act după act
în fiecare anotimp.

Pentru un pom în plină toamnă:
L-a gâdilat o rază şi-a zâmbit,
s-a scuturat apoi de-o frunză ce-a căzut,
a agăţat un nor deasupra
şi a zâmbit din nou.

Daniela Iliescu este psiholog. S-a născut la Satu Mare, locuieşte în Bucureşti şi s-a căsătorit cu un braşovean. Este la a doua expoziţie. Prima a avut loc în decembrie trecut, la Constanţa.

Joi, 22 ianuarie 2009 - Librăria OKIAN

Întâlnire cu Cristian Tabără.

Tema a fost „Înoire şi schimbare de generaţie în Biserica Ortodoxă Română” Cred că, indiferent de temă, Cristian Tabără este în primul rând o prezenţă plăcută. Nu numai fiindcă este, probabil, un om cumsecade, dar şi pentru că este foarte bine documentat, teolog şi mirean în acelaşi timp, credincios dar şi raţional.

Prima parte a conferinţei sale a fost o mostră discurs, în care frazele se succedau logic, nuanţând raţionamentul pas cu pas, de la premise la concluzii, într-o manieră de maestru al retoricii. Partea a doua, mai puţin convingătoare, a fost subordonată temei, „Dialogurile credinţei”.

A fost o seară mai mult decât plăcută, la sfârşitul căreia, aşa cum îi stă bine oricărei întâlniri intelectuale, nu am plecat cu convingeri, ci cu întrebări.

Expoziţie de pe scară

O surpriza plăcută am avut străbătând coridoarele Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” din Braşov. Pe casa scării, la deja consacrata „Expoziţie de pe scară”, sunt expuse lucrări semnate Emma Érsek, reunite sub titlul „La malul mării”. Despre artistă nu ştiam nimic. Am căutat pe Internet, dar nu aflat mai mult. Poate mai târziu. De altfel, sunt sigur că vom mai auzi de ea.

Ceea ce contează sunt lucrările: frumoase. Stilul nu este original, dar este plăcut.

Miercuri, 21 ianuarie 2009 – Mansarda Baiulescu

Lansare de carte

În cadrul unui proiect intitulat „Serile Facultăţii de Litere, a fost lansată cartea ”Maraňon sau Adevărata istorie a descoperirii Lumii Noi”, de Ruxandra Ivăncescu.

Au vorbit în ordine: Andrei Bodiu, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii „Transilvania” Braşov, Adrian Lăcătuş, lector, Alexandru Muşina, profesor, şi, evident Ruxandra Ivănescu, toţi de la aceeaşi facultate. A fost deci o lansare „în familie”, la care însă a participat şi un numeros public.

Cartea este un roman de peste 700 de pagini, ce „croşetează” în jurul subiectului din titlu.

Miercuri, 21 ianuarie 2009 – Muzeul de Artă Braşov

Constantin Brâncuşi – Fotograf

Atelierul lui Brâncuşi văzut prin ochii maestrului

În perioada 21 ianuarie – 15 martie 2009, Muzeul de Artă Braşov invită publicul braşovean la un eveniment de excepţie în peisajul cultural braşovean: expoziţia Constantin Brâncuşi - Fotograf. Expoziţia reuneşte o selecţie de 40 de tiraje moderne după fotografiile originale realizate de artist, prilejuind o întâlnire cu creaţia brâncuşiană, văzută prin ochii maestrului. Fotografiile provin din donaţia oferită Muzeului Naţional de Artă al României de către Muzeul Naţional de Artă Modernă - Centrul Georges Pompidou, prin intermediul Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa. Vernisajul expoziţiei a avut loc miercuri, 21 ianuarie 2009.

Pasionat fotograf, Constantin Brâncuşi a realizat pe parcursul vieţii un mare număr de fotografii (peste 1000). Imaginile din expunere surprind aspecte din atelierul lui Brâncuşi, schiţând un inedit portret al artistului şi al creaţiei sale. Având valoare documentară, dar şi semnificative valenţe artistice, fotografiile deschid o fereastră spre laboratorul creaţiei, reprezentând un veritabil manifest vizual al operei brâncuşiene.

Unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX, Brâncuşi a revoluţionat limbajul şi viziunea plastică în sculptura modernă. Creaţia sa reprezintă o sinteză originală între forme rafinate şi esenţializate, reflectând adeziunea la mişcarea avangardistă, şi elemente inspirate din repertoriul artei primitive şi al artei populare româneşti. Printre cele mai reprezentativele lucrări ale sale se numără: Sărutul, Cuminţenia Pământului, Domnişoara Pogany, Pasărea Măiastră şi Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu (Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului).

Muzeul de Artă Braşov

Fotografia lui Brâncuşi

"S-a spus despre fotografia lui Brâncuşi că a fost făcută în principal pentru a promova opera sculptorului în afara Parisului. Atent la modul în care publicul îi recepta lucrările, Brâncuşi a răspândit astfel în întreaga lume imagini ale propriului atelier şi ale lucrărilor sale în diferite variante. Mai mult decât atât, cercetătorii au demonstrat că maestrul îşi documenta creaţia cu ajutorul fotografiei, care îi oferea posibilitatea de a înregistra vizual lucrarea finită, dar şi de a obiectiva stadiile de execuţie ale unei lucrări sau de a stabili locul acesteia în cadrul creaţie sale.

Fotografia constituie de asemenea un adevărat manifest vizual al operi lui Brâncuşi, această formă de exprimare dându-i ocazia artistului să reflecteze asupra sculpturii în general si asupra unor anumite lucrări în particular. Folosirea luminii astfel încât sculptura să rămână nedezvăluită ca obiect fizic, ci să fie interpretată prin regia razelor luminoase pune în evidenţă această funcţie a fotografiei. Alte sculpturi sunt redate neutru, obiectiv, decupându-şi clar contururile în spaţiu. Fiecare imagine de acest gen devine un manifest artistic în sine, ajutându-ne să înţelegem în profunzime opera sa de sculptor. Oricare ar fi funcţia principală a fotografiei brâncuşiene imaginile ne dezvăluie felul în care artistul se raportează la atelierul şi lucrările sale.

Unele fotografii respectă scenografia prestabilită a spaţiului de creaţie, în care lucrările se confruntă într-o luptă surdă, al cărei regizor este sculptorul fotograf. Altele beneficiază de o regie specială a interiorului, unde o singură lucrare respiră lumina pe care o reflectă. Atitudinile asumate de artist relevă multiple faţete ale lucrărilor sale, care nu ar fi putut fi altfel surprinse într-o singură fotografie. O altă categorie de fotografii care vorbesc despre sculptor o constituie autoportretele din atelier. Surprins în timpul lucrului sau aşezat bătrâneşte în faţa aparatului, artistul îşi gândeşte permanent portretul în raport cu propria creaţie. Tot astfel, opera sa de fotograf este legată indisolubil de cea de sculptor, în aceasta din urmă găsindu-şi motivele, pretextul şi inspiraţia pentru imaginile cele mai elocvente."

Raluca Bem Neamu - Pliantul expoziţiei Constantin Brâncuşi Fotograf
Bucureşti, 1 septembrie - 15 octombrie 2006

Vineri, 16 ianuarie 2009 – Librăria OKIAN

Conferinţa „Creştinism şi societate”.

Invitat: Sorin Lavric

Autorul a pledat pentru necesitatea păstrării credinţei creştine în general şi a celei ortodoxe pentru români, în special. În ciuda unor contradicţii, discursul său a fost exprimat cu claritate, inteligibil, denotând o persoană ce se află într–o cautare sinceră a adevărului, atât cât poate fi el cunoscut, marcat de dorinţa de a comunica cu semenii şi nu de a–i impresiona cu personalitatea sa. Bunele sale intenţii sunt evidente şi lăudabile.

Păstrând proporţiile, onestitatea sa ne aminteşte de afirmaţia lui Schopenhauer, conform căreia cine vrea să abordeze filosofia trebue mai întâi să–şi verifice posibilităţile într–una dintre ştiinţele exacte. Ca şi predecesorul său mai celebru, Sorin Lavric a absolvit mai întâi medicina, pe care a practicat–o timp de un an, după care a urmat Facultatea de Filosofie, devenind doctor în 2005, cu o aplecare specială pe opera lui Constantin Noica.

Vineri, 16 ianuarie, 2009 – Librăria „Şt. O. Iosif”, Braşov

Lansare de carte

Autori: Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu
Titlul: „De la regimul comunist la regimul iliescu”

Au prezentat Ilieş Câmpeanu, redactor şef, şi Valentina Pricopie, redactor, de la Editura RAO

Prea multe comentarii nu ar fi necesare, autorul principal, Virgil Măgureanu, fiind prea bine cunoscut. Mai puţin subiectul!

Asistenţa, surprinzător de redusă, nu ne împiedică să apreciem că succesul editorial este totuşi asigurat, dat fiind aşteptările multor persoane pentru dezvăluiri spectaculoase, deşi – după modul de prezentare – informarea nu pare să fie specialitatea autorului. Este însă evidentă nemulţumirea sa prinvind desfăşurarea unor evenimente, pe care le consideră greşeli, iniţiative prosteşti şi alte etichete similare, toate acestea denotând abaterea de la un traseu dinaite stabilit. Cu toată experienţa sa în tehnica manipulării, prins de dorinţa de a convinge, îi scapă faptul că eludarea ţintei, care ar fi trebuit să finalizeze traseul, devine scăbiciunea discursului, orice ascultător cât de cât raţional intuind aspiraţiile mai mult sau mai puţin ascunse ale conferenţiarului, sau – mai grav – imaginându–şi altele, după gustul său.

Joi, 15 ianuarie 2009 – Universitatea „Transilvania”, Braşov

Lansare de carte

Autor: Cristache Gheorghiu.
Titlul: „Remanenţe informatice”.


Este vorba despre o culegere de comunicări ştiinţifice, publicate de–a lungul anilor.

A prezentat conf. dr. Constantin Duguleană, prorector al Universităţii, care a semnat şi prefaţa cărţii, din care extragem un fragment. Întreaga prefaţă poate fi citită la rubrica CRONICA. (Clic aici)

Cartea este disponibilă şi pe Internet, la adresa:
http://gheorghiu.bizhat.com

„Redactate impecabil, cu grija formelor care să îmbrace adecvat conţinutul, rezultatele cercetărilor lui Cristache Gheorghiu sunt captivante şi de actualitate.”
„Cristache Gheorghiu se situează printre puţinii români care au înţeles, în primele etape de dezvoltare a informaticii în ţara noastră, că nu trebuie să se limiteze la simpla utilizare a calculatoarelor pentru efectuarea calculelor şi gestiunea cheltuielilor şi veniturilor. Adevărata provocare constă în modelarea fenomenelor economice şi sociale.”
„Creativitatea, bazată pe o solidă pregătire profesională, este amprenta pe care o poată lucrările sale.
„Peste spiritul creativ, dacă aşezi eleganţa, stilul, frumuseţea exprimărilor şi inspiraţia în alegerea cuvintelor ajungi mai aproape de Cristache Gheorghiu.”

Joi, 8 ianuarie 2009 – Libraria OKIAN

Vernisaj expoziţie foto

Oana–Maria Niţă, autoarea fotografiilor, şi–a intitulat expoziţia „Culoarea unei clipe”, cu subtitlul „Natură şi simbol”.

Fotografiile sunt însoţite de titluri şi câte un mic text, exprimând intenţia expozantei de a spori impactul emoţional al fotografiilor, ceea declara în mod explicit şi în pliantul pe care îl reproducem mai jos.

Dacă Oana–Maria Niţă se află la începutul căutărilor sale în materie de simbolistică, fotografiile sunt frumoase, unele chiar foarte frumoase. Reproducem două dintre ele, unul intitilat ”Afecţiune”, iar celălalt ”Ciulini romantici”. Chiar şi numai din aceste două titluri se poate intui încarcătura sentimentală cu care artistul fotograf îşi alege subiectele.

„Simbolul este în acelaşi timp învăluire în mister şi relevaţie" Goethe

„CULOAREA UNEI CLIPE"
constituie un proiect dedicat studiului simbolurilor şi se va concretiza în mai multe expoziţii de fotografie.

„Natură şi Simbol",
prima expoziţie din cadrul acestui proiect, cuprinde 30 de fotografii de natură, însoţite de prezentarea pe scurt a semnificaţiei simbolurilor ataşate fiecărui subiect surprins. Din bogatul material, având ca temă simbolismul, autoarea a ales pentru prezentare doar acele interpretări pe care le–a simţit apropiate de felul propriu de a privi lucrurile. De aceea, vizitatorului îi este lansată provocarea de a continua să păşească în această lume a simbolurilor şi după ce va părăsi expoziţia. Îl aşteaptă o lume plină de subînţelesuri şi sugestii.

"Un cuvânt sau o imagine sunt simbolice atunci când sugerează mai mult decât sensul lor evident şi imediat."
C.G.Jung, 'Omul şi simbolurile sale'

Caricaturile din această pagină sunt executate de Carmen Chiperea.
Pentru mai multe lucrări, vezi pagina de artă.

Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 4, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 3, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 2, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 4, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 3, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 2, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2007
Clic aici pentru evenimentele din august-decembrie 2006
Evenimentele lunii iulie 2006
Clic aici pentru evenimente mai vechi