Duminică, 20 decembrie 2009, Montreal,
Biserica Ortodoxă Română „Înălţarea Domnului

Crăciunul Copiilor

Invitaţie

Spectacolul prezentat de copii, interpreta Anuca Drăgan şi corul "Muza" dirijat de Ioana Gherman vă vor desfăta cu colinde. Expoziţia de icoane, coordonată de artista Ofelia Armaşu, vă va aduce în suflet atmosfera sfintelor sărbători de iarnă. Sosirea lui Moş Crăciun va aduce multe zâmbete şi jucării!

Vă aşteptăm cu mult drag!
Adresa bisericii este:
4940 MacDonald Ave., Hampstead (Montreal, QC), H3X 2V3

 

Miercuri, 16 decembrie 2009, Librăria „Şt. O. Iosif”
 Foto reporter

Lansare de carte



Apariţia la Editura „Minerva” a sonetelor lui Adrian Munteanu, culese în volumul „Femeie”, şi romanul „Moartea noastră cea de toate zilele”, de Adrian Lesenciuc, a sugerat această dublă lansare.

Din partea editurii, a vorbit doamna Ana Munteanu. Din partea autorilor, au prezentat: Bianca Osnaga, Mihaela Malea Stroie, Evelina Circiu şi Virgil Borcan.

(Clic aici pentru cronica doamnei Bianca Osnaga.)

 

Marţi, 15 decembrie 2009, Muzeul „Casa Mureşenilor”
 Foto reporter

Vernisajul expoziţiei „Decembrie ’89”



La 20 de ani de la evenimentele revoluţionare din decembrie 1989, expoziţia este dedicată comunismului şi revoluţiei decembriste. Ea cuprinde secvenţe ale perioadei comuniste, de la situaţia deţinuţilor politici din anii ’50, până la revoluţia din 1989. De asemenea, sunt ilustrate momente ale revoltei din 15 noiembrie 1987 şi gestul lui Liviu Babeş din martie 1989. Fotografiile şi unele obiecte de viaţă cotidiană din perioada comunistă întregesc expoziţia.
Cuvântul de deschidere la rostit domnul Valer Rus, directorul muzeului. În continuare, au vorbit:
- Domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România;
- Domnul Emil Niţă, din partea Instituţiei Prefectului;
- Doamna Etelka Babeş, soţia eroului-martir Liviu Babeş
- Domnul Ovidiu Savu, curatorul expoziţiei

 

9 decembrie 2009, Muzeul „Casa Mureşenilor”
 Foto reporter

„Recitalul de la ora cinci”



„Il Giocatore”, de Luigi Cherubini, este o operă comică, pe care am mai văzut-o şi în primăvara acestui an, în interpretarea mezzo-sopranei Gabriela Hazarian şi – atunci - a baritonului Adrian Marcan. Acum, solista l-a avut ca partener pe basul Dan Popescu. Şi atunci, ca şi acum, la pian a acompaniat Sena Ducariu.

Comparaţia dintre cele două spectacole nu ar avea rost, nu numai pentru că ar fi greu de făcut, datorită timpului ce le despart, ci fiindcă ambele au fost foarte bune. Acum, au impresionat calităţile vocale ale basului Dan Popescu. Şi atunci, ca şi acum Gabriela Hazarian a cucerit publicul prin jocul de scenă, „Il Giocatore” oferindu-i prilejul să şi-l etaleze din plin.

 

 

 

1 decembrie 2009 – 15 ianuarie 2010, Librăria „Okian”
 Foto reporter

Târgul de Carte „Kilipir

Librăria „Okian” ne anunţă:
La noi, preţurile au devenit atât de mici, încât veţi avea nevoie de...OKIAN !
KILIPIR este un Târg de Carte organizat de Librăria Okian în perioada 1 decembrie 2009 - 15 ianuarie 2010 cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.
Aici puteţi găsi cartea preferată sau cartea-cadou, în limba engleză sau română, la preţul căreia se aplică o importantă reducere. Se pot alege cărţi de management, artă, literatură, geografie, albume, manuale de limba engleză, enciclopedii cu un aspect grafic plăcut, publicate de către editurile Longman, Humanitas, Rao, Litera şi Bic All. Programul librariei : luni - vineri 10 - 18, sâmbăta 9 - 13.
Vă aşteptăm !

 Foto reporter Am fost, am văzut şi m-am convins. Nu este foarte mare, dar merită. În plus, spaţiul în care este amenajat, ca şi al întregii librării, este foarte frumos şi primitor. De la domnul Florin Ifrim, managerul librăriei, am aflat:
În intervalul 1 decembrie 2009 15 ianuarie 2010, în spaţiul librăriei „Okian” se desfăşoară târgul de carte „Kilipir”. În această perioadă, pot fi găsite cărţi în limba engleză sau în limba română, la preţuri foarte bune, pentru că ne gândim să facem un cadou braşovenilor, având în vedere că, în acest moment, se sărbătoresc două evenimente importante: Naşterea Mântuitorului şi sfârşitul de an. Când vorbesc despre cartea în limba engleză, mă gândesc la cartea şcolară sau cartea de specialitate, titluri apărute la Grupul editorial „Pearson Longman”, grup pe care noi îl reprezentăm în România, cel mai important grup din lume. Iar în momentul în care amintesc şi cartea în limba română, mă refer la cele mai importante edituri româneşti, de la care am obţinut discounturi importante, în aşa fel încât să putem oferi braşovenilor cadourile de care aminteam ceva mai devreme.

 

Sâmbătă, 5 decembrie, Montreal, Canada

Corul „La Muse” interpretează colinde

Sâmbătă, 5 Decembrie, la orele 13:00, Ioana Gherman, dirijoarea corului "La Muse" (Muza) vă invită să luaţi parte la micul recital de colinde susţinut de corul "La Muse" în cadrul Paradei lui Moş Crăciun de pe bulevardul St. Laurent, Montreal. Activităţile sunt organizate de d-na Otilia Tunaru (preşedinta asociaţiei culturale M.A.V.A. La marche à l’amour, à la vie et à l’amitié).
Numele corului se inspiră din titlul revistei de muzică "Musa Română", în al cărei prim număr, apărut în anul 1888, compozitorul Iacob Mureşianu (1857-1917) a publicat un manifest-program, primul de acest fel al unei şcoli muzicale româneşti.

 

Utrecht, Olanda

CRAMPEI DE VIATA CULTURALA OLANDEZA


 Foto reporter


Rodica Marcu, profesoară de limba franceză, a plecat din România înainte de 1989. Acum este pensionară şi trăieşte în Olanda, la Utrecht, de unde ne trimite următorul „crâmpei de viaţă”.
In plan muzical Olanda este mare experta in muzica simfonica/culta veche. Zilnic difuzari la radio, frecvente concerte, festivaluri de muzica veche, concursuri, etc. Deviza curenta este aici (fiind bazata si pe rima implicita) "Geen dag zonder Bach", adica "nici o zi fara Bach". Fara indoiala, titanul de la Leipzig (St. Thomas Kirche) ramane parintele simfonismului modern. Recunosc ca, uneori, ti se apleaca de atata Bach, Haendel, Schnitke, Dupré, Zwellinck, Duruflé, in sfarsit toata floarea muzicala a Renasterii si barocului pe aceste meleaguri.
 Foto reporter Dar...iata ca fiecare cu norocul lui, in orasul meu de aici (Utrecht, Olanda), am asistat cu totul intamplator, in urma cu vreo cinci ani, la un concert de coruri de opera si de atunci....acolo „m-am lipit”, (Corul de operă din Utrecht) si doar varsta sau boala m-ar mai putea dezlipi de repertoriul numai in italiana si franceza, in original, de pasiunea coristilor si competenta dirijorului si a pianistului, cu rabdare de inger in timpul intregului an de repetitii saptamanale. Concertul in sine are loc de doua, trei sau patru ori pe an si atunci suntem - noi, amatorii - acompaniati de orchestra profesionista si solisti conservatoristi. Ce spectacol! Cata mobilizare mergand in crescendo spre punctul de "top" al aparitiei pe scena...."Fetele" intre 40-80 de ani !!!! se gatesc si arata ca florile, cu obrajii imbujorati de emotie (si de putin fard, precis....), "baietii"(cam intre aceleasi varste) isi umfla si ei piepturile cu plastron alb si papion si defileaza ca semeti cocosi pe langa noi....Interesant este ca olandezii nu pricep mare lucru din ce canta, in afara de "amore" sau "passione" nu sunt "pe faza" cu turnurile uneori incurcate din libretul italian dar probabil muzica atat de placuta si mobilizatoare le da aripi sa studieze foarte serios. In noiembrie am prezentat un concert bine pus la punct in care am cantat doua coruri reunite, un total de 120 persoane !!!! (80 de la Utrecht, Olanda si 40 din Belgia,loc. Gand/Gent), in prima parte piese izolate corale din Verdi (Nabucco, I Lombardi, Il Trovattore), Donizetti (Lucia di Lamermoor, Don Pasquale), Bellini, Gounod (valsul din Faust), iar dupa pauza opera integrala Cavalleria rusticana de P. Mascagni. A fost un concert mai special, festiv, de sarbatorire a 30 de ani de existenta a corului de opera din Utrecht (si 25 de ani de colaborare cu noi a dirijorului Johan van de Camp).
R.M.

 

Miercuri, 2 decembrie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor”
 Foto reporter


„Recitalul de la ora cinci”



Sub titlul „Vine Crăciunul”, soprana Ioana Mărgărit, acompaniată la pian de tânăra Simona Patriche, a cântat din Bach, Mozart, Adam, dar şi – surpriză – Virgil Mihăilescu.
Surpriza a fost dublă, deoarece, în partea a doua, compozitorul braşovean Virgil Mihăilescu a acompaniat-o pe solistă, interpretând lucrările proprii, ca şi o „Ave Maria” de Mascagni.
Noutăţile au fost bine primite de public. O notă specială pentru piesa intitulată „Rugăciune”, deosebit de plăcută.

 

 

EUROFEST 2009 - Montreal, Canada

Intre 3 si 6 decembrie 2009, va avea loc Festivalul Filmului Romanesc, avand ca invitati pe Stere GULEA (regizor), Medeea MARINESCU (actrita), Irina-Margareta NISTOR (jurnalist si critic de film). Programul complet, pe care l-am primit prin amabilitatea prietenei noastre Ioana Gherman, poate fi citit prin clic aici.

 

Sâmbătă, 28 noiembrie 2009 – Premiera la Operă
 Foto reporter

Donizetti - „Elixirul dragostei”



„Elixirul dragostei – o comedie? Desigur, dar cu ce muzică, ce farmec . . . ”. N-am spus-o eu, ci Cristian Mihăilescu, directorul Operei Braşov. Şi asta încă n-ar fi nimic, mai ales că o ştiam. Dar ce regie! Ce scenografie! Mai bună chiar decât ce de la Paris, pe care am văzut-o la Mezzo. Şi interpretarea a fost bună, cu excepţia cea a Valentinei Mărgăraş, care a fost excepţională. O voce caldă, plină, de talie internaţională, comparabilă cu unele dintre cele mai bune. Pe scurt, „Elixirul dragostei” la Braşov = un succes remarcabil. Îl datorăm următoarei echipe:
Regia: Cristian Mihăilescu
Dirijor: Dorel Munteanu
Adina: Valentina Mărgăraş
Nemorino: Mihai Irimia
Belcore: Valentin Marele
Dulcamara: Dan Popescu
Gianetta: Gabriela Hazarian
Scenografia: Şerban Luca
Coregrafia: Nermina Damian
Maestru de cor: Diana Ramona Bâldea
Corul, orchestra şi baletul Operei Braşov.

S-a cântat în limba italiană, ceea ce a fost foarte bine, iar textul în limba română era afişat pe un ecran discret, situat deasupra scenei.
 Foto reporter

 

Sâmbătă, 28 noiembrie 2009 – Montreal, Canada

Invitaţie în "Împărăţia lui Moş Crăciun din Montreal"

De la prietena noastră Ioana Gherman, aflăm: Corul Muza - La Muse - este programat în cadrul Paradei lui Moş Crăciun, de pe promenada St-Hubert din Montreal, sâmbătă, 28 noiembrie, între orele 13h şi 14h.
Sunteţi invitaţi să vă delectaţi cu un recital de colinde româneşti în Împărăţia lui Moş Crăciun din Montréal (Le Royaume de Père Noël) situată la adresa 7075, rue St-Hubert (la sud de strada Jean Talon). Ioana Gherman, descendentă a familiei Mureşianu, familie care a dat ţării muzicieni şi intelectuali remarcabili, este dirijoarea acestui cor. În prezent, Ioana locuieşte la Montreal, unde scrie poezie şi lucrează ca psiholog. Numele corului se inspiră din titlul revistei de muzică "Musa Română", în al cărei prim număr, apărut în anul 1888, compozitorul Iacob Mureşianu (1857-1917) a publicat un manifest-program, primul de acest fel al unei şcoli muzicale româneşti. În această revistă a apărut, orchestrat de Iacob Mureşianu în tempo de marş, "Deşteaptă-te Române", imnul de la 1848, scris de unchiul său Andrei Mureşanu. Tot ca o informaţie bine de ştiut este, că Iacob Mureşianu, la vârsta de 6 ani (1863), i-a cântat la pian, la cererea acestuia, grav bolnav la pat, inspiratul său "Răsunet", imnul nostru naţional de azi. Orchestrarea piesei a făcut-o peste ani.

 

Vineri, 27 noiembrie 2009 – Librăria „Okian”
 Foto reporter

Okiansofia



Întâlnirea săptămânală pe teme de filozofie, organizată la librăria „Okian” şi intitulată „Okiansofia”, a avut de această dată ca temă ”Metamorfozele nihilismului”. Invitat a fost prof. dr. Nicolae Râmbu, de la Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza”, din Iaşi, unde este şeful catedrei de Istoria filosofiei şi Hermeneutică. Dintre lucrările publicate, amintim: "Introducere în filosofie", 1993; " Filosofie şi nemurire", 1995; "Filosofia valorilor", 1997; "Raţiunea speculativă în filosofia lui Hegel", 1997; "Prelegeri de hermeneutică", 1998; "Autoportretul", 1998. A tradus şi a îngrijit pentru editura Polirom mai multe lucrări.
Conferinţa a fost centrată pe filosofia lui Nietzsche şi a plecat de la analiza psihologică a eroului lui Dostoievski, prinţul Mâşkin, din romanul „Idiotul”, avansând ideea că Nietzsche l-ar fi avut ca model, sfârşitul său într-un azil de nebuni fiind deci premeditat. Se pune deci întrebarea dacă Nietzsche a înnebunit către sfârşitul vieţii sale, sau a fost de la început. Conferenţiarul nu a afirmat, dar medicina confirmă că anumite forme de nebunie sunt înscrise în genele bolnavilor şi devin vizibile – treptat sau brusc – mai devreme sau mai târziu.
Ca de obicei, au urmat discuţii, destul de vii, dat fiind unele afirmaţii asupra cărora avem cu toţii opinii diferite.

 

Vineri, 27 noiembrie 2009 – Librăria „Şt. O. Iosif”
 Foto reporter

Lansare de carte



Se numeşte „Gargui”, în originalul englezesc „The Gargoyle”, ceea ce însemnă acelaşi lucru, adică acel burlan pentru scurgerea apei de ploaie de pe case, scurt şi împodobit mai mult sau mai puţin artistic, de regulă cu figuri de oameni sau animale. Departe de a fi un curs de arhitectură, cartea – semnată Andrew Davidson – este una despre iubire. Deşi ciudată, se spune că ar fi, pe lângă originală, foarte incitantă. Unii au comparat-o cu „În numele trandafirului”, deşi aceasta este – ce-i drept - originală, dar nu şi despre iubire. Pe de o parte, reclama este sufletul comerţului, dar, pe de altă parte, am aflat că Editura „All” a plătit 20.000 dolari (nu ştim dacă americani sau canadieni) pentru copyright, ceea ce înseamnă că se aşteaptă la o bună apreciere din partea cititorilor.
Autorul este canadian, s-a născut la 12 aprilie 1969, a absolvit facultatea de literatură engleză de la University of British Columbia şi a fost profesor în Japonia. Pentru "Gargui", declară că s-a documentat şapte ani. Imediat după lansarea de anul trecut, cartea a devenit bestseller. A reuşit chiar să-şi vândă manuscrisul în peste 20 de ţări înainte de apariţie. (Asta nu prea ştiu cum a făcut-o.) Fapt este că au urmat şi ceva premii: Amazon Rising Stars; Sunburst; s-a situat în topul 100 Best Books 2008 şi a fost nominalizat la Galaxy British Book Awards. Sunt, totuşi, premii ale unor agenţii de difuzare a cărţilor.

 

Marţi, 24 noiembrie 2009
Foto reporter

Astăzi am avut parte de două evenimente cu momente de reculegere.

Librăria „Okian” – Vernisaj „Taflanii”

Expoziţia vernisată în spaţiul expoziţional al Librăriei „Okian” cuprinde două secţiuni: Maria Taflan şi Dumitru Taflan. Din nefericire, Maria Taflan a decedat pe 2 octombrie 2009. Secţiunea ei cuprinde în majoritate acuarele. Fratele ei, Dumitru Taflan, este consecvent vopselelor de ulei.

A vorbit Gabriel Stan.

Librăria „Şt.O.Iosif” - Lansare de carte

Foto reporter Cartea se numeşte „Scorpionul” şi este semnată Bell Preval. Din nefericire, autorul – pe numele său real, Valentin Prelipceanu, a decedat cu puţin timp în urmă. Apariţia volumului la Editura „Dealul melcilor” se datorează soţiei acestuia.

A prezentat profesorul Ion Popescu Topolog, directorul editurii.

 

 

 

Luni, 23 noiembrie 2009 – Mansarda „Baiulescu”
 Foto reporter

Portret Componistic: Sorin Lerescu



În seria „Convorbiri muzicale”, iniţiată de muzicologul Petruţa Măniuţ, întâlnirea de azi a avut ca temă portretul compozitorului Sorin Lerescu.

Invitatul a ţinut o interesantă şi atractivă prelegere despre muzica actuală, tendinţe şi stiluri în compoziţie. Discursul a fost presărat cu relatarea unor întâmplări anecdotice din experienţa sa.

Pentru ilustrare, a prezentat o înregistrare a Simfoniei a I-a, (din cele patru, pe care le-a scris), realizată cu Filarmonica Oltenia, dirijată de Teodor Costin. În cele ce urmează, mi-am permis un scurt comentariu de ascultător, ce nu trebuie luat drept cronică muzicală, fiindcă nu am asemenea veleităţi.

În partea întâia, pe o structură europeană, există inserţii de sunete extrem orientale, ceea ce induce în ascultător tentaţia de a recepta lucrarea ca muzică programatică, sau cel puţin de a-şi imagina scene cu pagode, grădini japoneze şi clopoţei de vânt.
Partea a doua pare muzică de film, cu scene under-ground, finalizată cu o ieşire explozivă în afară, pe un teren a cărui parcurgere solicită multă prudenţă, datorită pericolelor ce ar putea exista după orice accident de teren. Până la urmă, nu se întâmplă nimic, doar eroul pare puţin obosit.
Partea a treia începe calm, cu trezirea eroului într-un peisaj pastoral, cu mioare şi ciobănaşi cântând din fluier. Ivirea neaşteptată a unor elemente ce par să distrugă calmul iniţial se dovedesc a nu fi periculoase, ci dimpotrivă, astfel că sufletul eroului îşi revine, pentru ca, în final, să apară şi zâna bună şi frumoasă, sub forma unei fete în costum naţional.

Îmi cer scuze pentru această escapadă în comentarii muzicale, mai ales că nu ştiu care a fost intenţia compozitorului şi nici măcar dacă a avut vreo intenţie. Nu fac decât să relatez efectul pe care l-a avut în capul meu de neofit. Impresia generală n-a fost de natură să mă entuziasmeze, dar nici să-mi displacă. Începusem chiar să mă obişnuiesc.

 

Vineri, 20 noiembrie 2009 – Librăria „Okian”
Foto reporter

Lansare de carte & conferinţă

Autor: Adrian Nită. Titlul: Noica – o filozofie a individualităţii A prezentat profesorul universitar Caius Dobrescu, care a subliniat acurateţea cărţii, în contrast cu unele scrieri pretins filosofice ale altor autori, pline de citate şi nume proprii, menite doar să pună în evidenţă ”erudiţia” scriitorului. De asemenea, prezentatorul a discutat înclinarea către romantism a lui Noica, remarcată de către Adrian Niţă în cartea sa.

În continuare Adrian Niţă, conferenţiar universitar la Departamentul de filosofie al Universităţii din Craiova, a susţinut o conferinţă chiar cu această temă: „Noica, ultimul filosof romantic?”. Au urmat discuţii, ce s-au prelungit până după ora 21.

 

 

Vineri, 20 noiembrie 2009 – Muzeul de Artă Braşov
Afiş

Vernisaj Arthur Coulin



Colaborarea dintre Muzeului de Artă Braşov şi Muzeul Brukenthal din Sibiu are ca rezultat benefic readucerea în actualitate a unui pictor remarcabil, cu importante merite în arta transilvăneană, pe nedrept uitat. Chiar şi numele îmi ridica o problemă, fiindcă nu ştiam cum se pronunţă. M-am lămurit când am aflat că bunicul său, Claude Coulin, a fost un francez, născut pe lângă Marsilia şi venit în România, la Sibiu. Curatorii expoziţiei sunt Radu Popica de la Braşov şi Iulia Mesea de la Sibiu. Meritul lor este cu atât mai mare cu cât muzeul braşovean nu posedă lucrări ale pictorului, deşi acesta a locuit o bună parte a vieţii sale în Braşov, oraş în cultura căruia a avut un important rol.

Într-adevăr, Arthur Coulin, de la a cărui naştere se împlinesc 140 de ani, este unul dintre cei mai proeminenţi artişti transilvăneni de la începutul secolului XX. Alături de contribuţia sa la înnoirea picturii din Transilvania, s-a impus şi prin eforturile depuse în calitate de animator al vieţii artistice şi culturale a Transilvaniei, fiind unul dintre fondatorii "Asociaţiei Sebastian Hann" care, prin activitatea desfăşurată timp de patru decenii, a impulsionat dezvoltarea artei din Transilvania. Alături de Friedrich Miess, a fost mentorul noii generaţii de artişti braşoveni, afirmată în perioada interbelică (Hans Eder, Hans Mattis-Teutsch, Eduard Morres, Walther Teutsch, Margarete Depner, Ernst Honigberger).

Mai multe despre viaţa şi activitatea se pot afla pe site-ul Muzeului de Artă, la adresa:
http://www.muzeulartabv.ro/docs/Date%20Biografice.pdf

Cu ocazia expoziţiei, s-a pregătit şi un catalog Arthus Coulin, care însă nu a putut fi tipărit. El poate fi totuşi accesat la adresa:
http://www.muzeulartabv.ro/docs/Catalog%20Coulin%20web.pdf

 

Lansare de carte & conferinţă

De la Muzeul „Casa Mureşenilor” am primit următoarea informaţie, ce poate interesa un mare număr de cetăţeni, mai mari, dar şi mai mici:

Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov organizează înscrieri pentru programul de educaţie muzeală dedicat sărbătorilor de iarnă intitulat „Povestea Crăciunului”. La acest curs se pot înscrie un număr de 25 de elevi cu vârsta între 7 şi 14 ani, iar cursurile se vor ţine în fiecare zi de luni a săptămânii, de la orele 15. Tematica cursului este structurată pe 4 întâlniri, începând cu ziua de 23 noiembrie 2009. Timp de o lună copiii vor învăţa colinde româneşti, germane si maghiare, povestea Crăciunului, vor modela în lut obiecte de pus în pomul de iarnă, vor confecţiona felicitări autocolante, lectură şi alte surprize. La finalul cursului, în zilele dinaintea Crăciunului cursanţii vor primi vizita lui Moş Crăciun şi vor asista la un spectacol de teatru cu tematica Sfintelor Sărbători.
Costul cursului este de 10 lei pentru toate activităţile, iar înscrierile se fac până la data de 23 noiembrie 2009 în limita numărului de locuri.
Coordonatorul programului este prof. Ovidiu Savu- şef Secţie Istorie.

Adresa Muzeului:
Piata Sfatului nr. 25
Tel./Fax: (40)268-477864
www.muzeulmuresenilor.ro
casa_muresenilor@yahoo.com

 

Miercuri, 18 noiembrie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor”
Foto reporter

„Recitalul de la ora cinci”



De data aceasta, recitalul s-a intitulat „Revedere”. De ce?, nu ştiu. Poate pentru că interpreţii Carmen Topciu şi Marian Reşte, ambii născuţi în Brăila s-au revăzut. Dar ei s-au mai revăzut şi la Cluj-Napoca, unde au urmat Academia de Muzică „G. Dima” şi se mai văd şi în zilele noastre la Opera Braşov.

Oricum titlul nu are o importanţă prea mare. Ceea ce m-a surprins mai mult a fost faptul că au cântat împreună o singură piesă, ultima: liedul „Revedere” de George Enescu, deşi, ca studenţi, ambii au fost elevi ai lectorului universitar Marius Vlad Budoiu. Separat, Carmen Topciu a cântat Bellini şi Haydn, iar baritonul Marian Reşte câte o piesă din Aurel Eliade, Wagner, Donizetti, şi Mozart. Vocea de mezzo-soprană a lui Carmen Topciu i-a permis o interesantă interpretare a două lieduri de Haydn.

A acompaniat la pian tânăra Simona Patriche

 

Marţi, 17 noiembrie 2009 – Mansarda „Casei Baiulescu”

Preotul Ioan Răuţescu

Dragoslavele este o localitate situată pe Valea Dâmboviţei, în judeţul Argeş. Cei cu apetit pentru istorie vor spune că a jucat un rol important pe drumul ce leagă Câmpulung Muscel de Braşov, deci Ţara Românească de Transilvania şi, prin ea, de Europa occidentală. Astăzi, oricine a trecut pe acolo, la evocarea numelui ei, va rememora frumuseţea zonei de munte în care se află. De ce am început astfel această consemnare? Pentru că frumuseţea zonei pare să fie singura explicaţie, sau una dintre puţinele, ce justifică şederea acolo a preotului Ioan Răuţescu. Preoţi care au slujit o viaţă în aceeaşi parohia s-au mai văzut. Misterioasă este doar comportarea lui Ioan Răuţescu. De ce? Voi evoca doar argumentul suprem: a primit trei premii ale Academiei Române, evident înainte de „măreţul” act de la 23 august 1944, şi nu pentru merite preoţeşti, deşi a fost un slujitor al bisericii apreciat de enoriaşi, ci ca istoric şi om de litere. A început cu o monografie a localităţii Dragoslavele. A continuat cu alte monografii – cea a Mânăstirii Aninoasa, printre altele – şi a culminat prin „Câmpulung-Muscel - monografie istorică”, un volum impresionant, pentru care a şi primit al treilea premiu al Academiei. Cu toate acestea, a rămas fidel enoriaşilor săi, pe care nu i-a părăsit decât în 1974, când a murit în vârstă de 82 de ani. A învăţat limbile vechi – greaca şi latina – dar vorbea curent şi germana. Aşa se face că un fost militar german, după terminarea Primului Război Mondial, a revenit în zona în care luptase, îndrăgostit tocmai de frumuseţea ei. Iar, fiindcă scrisese un jurnal al luptelor, a căutat un cunoscător al limbii germane pentru a-i traduce manuscrisul. L-a găsit pe Ioan Răuţescu, cu care s-a împrietenit, relaţia lor dăinuind mulţi ani după editarea cărţii. Există chiar o corespondenţă a acestora, dovedind că neamţul a învăţat limba română chiar foarte bine. Această carte, precum şi monografiile preotului Ioan Răuţescu se găsesc la Biblioteca judeţeană „George Bariţiu” din Braşov, cea care a găzduit o lansare a noii ediţii a monografiei Câmpulung-Muscel. Iniţiativa a aparţinut doamnei Elena Răuţescu al nouălea copil al autorului. Au mai vorbit directorul Bibliotecii, Daniel Nazare, profesorul Caius Dobrescu şi preotii Nicolae Pucheanu şi Taus Gelu. Foto reporter Foto reporter Foto reporter

 

 

 

 

 

 

 

 

Precizare necesară

Textul reprodus de noi în data de 7 noiembrie a.c., cu titlul „Căderea zidului”, reproduce cuvântarea domnului Camilian Demetrescu, rostită de marele artist român cu ocazia ceremoniilor dedicate căderii zidului Berlinului, ceremonii desfăşurate la Roma. Artistul a vorbit despre România, despre morţii Revoluţiei noastre, fiind singurul care a vorbit despre ţara noastră. A fost aplaudat minute în şir. Materialul ne-a fost furnizat de către domnul Mircea Brenciu.

 

Miercuri, 11 noiembrie 2009 – Muzeul „Casa Mureşenilor”
Foto reporter

„Recitalul de la ora cinci”

„Recitalul s-a terminat, dragostea rămâne veşnică” – sunt cuvintele rostite la încheierea spectacolului de către domnul Mihail Gorbonov, cel care, din partea Muzeului „Casa Mureşenilor”, se ocupă de organizarea tradiţionalului „Recital de la ora cinci”, în colaborare cu Opera Braşov. Remarca domniei sale este, fără îndoială, produsă de titlul manifestării din această săptămână, şi anume „De dragoste”.

Ideea a fost susţinută de soprana Nicoleta Chirilă şi mezzo-soprana Asineta Răducan, acompaniate la pian de Sena Ducariu, cu un program de piese muzicale selectate după acest criteriu: dragostea. Mozart, Bellini, Gounod, Mendelssohn-Bartholdy, Humperdinck, Donizetti, Verdi, Strauss, Delibes, iată numele compozitorilor ce au furnizat „materia primă”. Ambele soliste sunt născute în Brăila, au vârste apropiate, ceea ce ne face să credem că sunt prietene. Nu că ne-ar interesa relaţia lor, dar aşa ne explicăm armonia duetelor realizate.

Attila Török s-a calat pe acelaşi subiect, dragostea, şi a recitat din Nichita Stănescu şi Adrian Păunescu.

 

Miercuri, 11 noiembrie 2009 – Librăria „Şt.O.Iosif”
Foto reporter

Lansare carte

Se numeşte „Liderul politic”, iar autor este Mihai Ioniţă. Titlul cărţii nu trebuie să ne inducă în eroare; nu este un eseu despre ceea ce este sau ar trebui să fie un lider politic, din punct de vedere teoretic. Mihai Ioniţă este un tânăr de 27 de ani, iar subiectul tratat de el este situaţia politică din România de azi, cu liderii ei, aşa cum sunt. Deci România văzută de un tânăr fără inhibiţii, fără pretenţii de mare „analist politic”, dar cu verb ascuţit şi scriitură clară, convingătoare şi, mai ales, cu o gândire logică.

Asta nu înseamnă că ea se adresează doar tinerilor. „Bătrânii” au chiar şi mai mult de învăţat, luând aminte la opinia tinerilor. Cât despre tineri, ei vor fi încântaţi să-şi vadă exprimate opiniile printr-un reprezentant al generaţiei lor.

Bineînţeles, fiind vorba despre opinii, cele ale cititorilor pot fi diferite. Dar tocmai acesta este rolul cărţilor: să provoace gândirea.

 

Luni, 9 noiembrie 2009 – Librăria „Okian”
Foto reporter

Vernisaj „Arta ca hobby”

Expoziţia reuneşte lucrările artiştilor plastici autodidacţi, ce au altă profesiune principală decât arta, fiind, astfel, complementară expoziţiei precedente, la care participanţii erau absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ mediu sau superior cu profil artistic, indiferent dacă profesează ca artişti, profesori de desen, sau au renunţat complet la artă, în favoarea altei surse de venit.

Comparaţia dintre cele două expoziţii este greu de evitat, ca şi comentariile privind numeroasele aspecte ale organizării unor astfel de evenimente. Pentru a nu cădea pradă subiectivismului, voi renunţa la ele şi voi remarca un singur criteriu: afluenţa publicului. De la insesizabil la precedenta expoziţie, la impresionant astăzi, el spune aproape tot. În plus, observaţia este sigur obiectivă, iar relevanţa ei statistică este de netăgăduit.

 

Sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Căderea zidului

Prin amabilitatea domnului Mircea Brenciu, am primit următorul text de la domnul Camilian Demetrescu, care ne scrie din Italia:

DIE MAUER MUS WEG - ZIDUL TREBUIE SĂ CADĂ

Cum am trăit noi, exilaţii din ţările aşa zis socialiste din est, căderea zidului Berlinului?

Nici unuia dintre noi nu i-ar fi putut trece prin minte că, în timpul vieţii noastre, am fi putut să ne întoarcem pe pământul ţării. Eram resemnaţi să trăim pentru totdeauna în ţară străină, în acest occident, care nu putea sau nu vroia să înţeleagă că utopia comunistă era condamnată de istorie. Hărţuiţi de securitate pentru ideile noastre, daţi afară de peste tot, din universităţi şi din viaţa socială, nu ne rămânea altceva decât fuga, cu orice preţ. Am trăit o viaţă în spatele acelui zid. Toată tinereţea mea e îngropată sub ruinele comunismului care s-a prăbuşit.

Am căutat libertatea de partea cealaltă a zidului, în Europa „Drepturilor Omului”, şi, cu stupoare, am găsit aceeaşi libertate de a te... alinia, bineînţeles cu cei care, de atâţia ani, aduceau osanale „marelui frate” de la Cremlin.

Constructorul zidului, Nikita Hrusciov, criticase cu duritate crimele lui Stalin la congresul al XX-lea al partidului comunist sovietic, în timp ce sufoca în sânge revolta populară de la Budapesta. Şi în ciuda promisiunilor, perestroika n-a fost atât de transparentă ca lumea să vadă, în sfârşit, cine se ascundea în spatele mâinii care a tras în papa Ioan Paul al doilea.

Acum douăzeci de ani, zidul se prăbuşea, dar nici un politolog, nici un cremlinolog, nici un expert militar nu şi-ar fi imaginat căderea comunismului fără un al treilea război mondial, cu înfrângerea pactului de la Varşovia, evident. În ciuda oricărei logici, eliberarea a venit fără ca omenirea să plătească tributul îngrozitor de sânge şi moarte al unui holocaust nuclear. Toate previziunile s-au dat peste cap. Nu rămânea decât ipoteza deconcertantă a unui miracol.

Pentru poporul român (în acele zile am primit multe mesaje de la oameni simpli din România), pentru români, nu putea fi vorba decât de o intervenţie divină în istorie. O femeie îi scria fiicei sale care trăia în occident „Bunul Dumnezeu şi-a îndreptat faţa spre grădina lui şi ne-a iertat de multele noastre păcate”. În toată ţara s-au aprins lumânări la ferestrele caselor pentru iertarea lui Dumnezeu.

În aceste zile, conclavul iconoclast de la Bruxelles a ordonat scoaterea crucifixului din şcoli. Mă întreb: „Europa Unită de astăzi ar fi fost posibilă fără miracolul căderii zidului Berlinului?”.

Pentru savanţii politicii, miracolul se chema Gorbi, care vroia să salveze Uniunea Sovietică cu ajutorul capitalismului, dar n-a reuşit să se salveze nici măcar pe sine. Pentru alţii, era triumful raţiunii, aceeaşi raţiune a burgheziei care a aplaudat şi susţinut comunismul timp de decenii, ignorând cele o mie cinci sute de lagăre din Gulagul sovietic.

Pentru noi românii, zidul tiraniei a căzut într-o mare de sânge, spre deosebire de revoluţia de catifea din celelalte ţări din est, unde raţiunea, prin tratative, a reuşit să evite ciocnirea armată. Ceauşescu în schimb, surd şi nebun, a ordonat masacrul, dar, pentru o anumită presă din occident, avidă de senzaţional, morţii noştri erau prea puţini: peste o mie cinci sute de tineri îngropaţi în grabă prin parcuri şi cimitire, în timp ce, de la fereastra Cremlinului, Gorbaciov privea tăcut trupele de asalt ale securităţii care trăgeau în oamenii fără apărare.

În 1987, cu doi ani înainte de căderea zidului, am participat la Berlin la un congres internaţional de trei zile pe tema căderii acestui simbol al comunismului. Pe scenă era expusă tapiseria mea inspirată de căderea Ierihonului intitulată „Zidul lui Cain”, care, sub mâna lui Dumnezeu, se sfărâma, prăbuşindu-se la sunetul celor şapte trâmbiţe îngereşti. A doua zi, în lunga coloană care pleca din centrul Berlinului, am mers până marginea sectorului vestic, unde cinci mii de tineri din lumea întreagă, cu mâna pe zid, au cântat faimosul Die Mauer Mus Weg (Zidul trebuie să cadă). Şi, după doi ani, a căzut cu adevărat. Era prezent şi fiul meu cel mare, Camil, care ducea steagul românesc.

În 1989, după mitingul pentru prietenia dintre Naţiuni de la Rimini, am fost condamnat la moarte pentru a-l fi denunţat pe Ceauşescu, unicul şef de stat din lume, ales preşedinte pe viaţă într-o ţară aşa-zis democrată, care avea la activul lui o condamnare penală pentru tentativă de omor şi încarcerat la Doftana. Nu am fost executat decât pentru că, după doar câteva luni, regimul a căzut şi Ceauşescu a fost împuşcat.

Iubiţi fraţi din ţările excomuniste, şi voi luptători în diaspora din lumea întreagă, dragi prieteni, veniţi la această extraordinară aniversare, chiar în ziua naşterii şi a falimentului marii revoluţii din octombrie. Sunt fericit să vă dau o ştire senzaţională: după douăzeci de ani, şi aici, în Italia, zidul începe să cadă.

Camilian Demetrescu

7 noiembrie 2009

 

Sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - Am citit „Supleantul”

Prins şi desprins, s-a reaprins. V-aţi prins? Petru Popescu.

Tocmai am citit „Supleantul”. Prins în chingile sistemului comunist, Petru Popescu a scris romanul „Prins” şi alte câteva. Desprins de sistem prin fuga în străinătate, s-a integrat în cultura Statele Unite ale Americei tot prin scris, dar în limba engleză. Acum, ne surprinde revenind cu un nou roman în limba română. Este acelaşi Petru Popescu? Şi da şi nu, fiindcă, între timp, au intervenit transformări fireşti. Are mai puţin păr, este uşor adus de spate şi altele. Oricât am încerca însă, nu putem eluda verbul devenire. Pe lângă transformările fireşti pentru oricine, Petru Popescu a devenit scriitor. Nu că înainte nu ar fi fost. A fost, şi încă unul de mare succes. „Prins” şi, mai ales, „Dulce ca mierea e glonţul patriei” l-au propulsat fulgerător în vârful piramidei scriitoriceşti. Atunci însă, succesul său a avut o explicaţie. Acum, el dovedeşte că este scriitor fără nici o explicaţie, şi încă unul foarte bun.

Despre ce este vorba? Orice carte are cititorii săi. Un roman cu caracter istoric, spre exemplu, este îndrăgit de către cei ce iubesc istoria. „Moromeţii” lui Marin Preda este apreciat de către cei ce simt ca Moromete. Proletcultismul adusese în literatura română multe persoane din mediul rural, pentru că industria însăşi – puţin dezvoltată înainte – a fost populată astfel. Originalul proletcultism românesc, ridicol pentru orice om cu bun simţ, era sufocant pentru orăşenii autentici. Lor li s-a adresat Petru Popescu, iar ei l-au adulat şi i-au asigurat succesul. În „Prins”, enumerarea străzilor şi a intersecţiilor pe care le străbat eroii cărţii este chiar supra-abundentă din punct de vedere literar, dar îl face pe bucureşteanul cunoscător al locurilor să se simtă la el acasă. Nichita Stănescu aparţine aceleaşi categorii. Ei fac parte din generaţia de tineri din scurta perioadă de după retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul româniei, când bruma de intelectualitate rămasă după exterminare a încercat să readucă ţara în Europa. Sigur, cartea lui Petru Popescu are şi „şopârle”, ce au scăpat cenzurii şi fac deliciul cititorului avizat. El a reuşit şi fiindcă a simţit nevoia să se desprindă de „indicaţii”. Deşi absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti în 1967, el nu s-a lăsat deformat de mentalitatea epocii şi, poate, conştient că, uneori, şcoala poate să şi deformeze, nu numai să formeze, a scris în stil propriu, aşa cum a simţit, ceea ce dovedeşte talent şi curaj. Pe de altă parte, el a realizat că perioada de deschidere de care a beneficiat se închide. Noua orânduire scotea pe bandă „oameni noi”, iar aceştia se impuneau din ce în ce mai mult. Tezele din iulie 1971 au arătat şi celor mai neinformaţi intelectuali încotro se îndreaptă România. Succesul lui Petru Popescu îi asigura o poziţie importantă în societate, dar „cu ce preţ?” şi „în ce scop?”.

În Statele Unite ale Americei, nu putea face acelaşi lucru, pentru că nu este american. În plus, engleza lui, oricât de bună, nu este limba maternă. El se justifică prin exemple de scriitori celebri, realizaţi tocmai în limba ţării de adopţie. Îi scapă însă faptul că unii dintre aceştia au abordat subiecte pentru care cunoaşterea limbii literare era suficientă, iar pentru alţii, ca Eugen Ionescu, a cărui mamă era franţuzoaică, limba ţării de adopţie era chiar maternă. Să nu uităm că, înainte de război, mulţi dintre copiii boierilor români aveau guvernate străine sau îşi petreceau copilăria în străinătate, astfel încât vorbeau franceza, germana sau engleza chiar mai bine decât româna. Şi nu era doar situaţia româniei, ci a majorităţii ţărilor europene şi nu numai în epoca modernă. Carol Quintul, împărat german, pretindea că vorbeşte „spaniola cu Dumnezeu, italiana cu femeile, franceza cu bărbaţii, şi germana cu calul”. De fapt, limba lui maternă era franceza. Pentru Petru Popescu, ideea emigrării, pentru a se realiza în străinătate, pare temerară. Fiind decizia lui, singura întrebare este dacă l-a avantajat sau nu. Se spune că a avut succes şi unele probe confirmă. Nu ajuns scriitorul numărul unu din U.S.A., dar nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Unele cărţi, ca „Revelaţie pe Amazon” sau chiar „Oaza”, sunt reportaje extinse. Poate, dacă ar fi scris despre România în stilul lui Herta Müller, avea şanse la Premiul Nobel. Atunci însă n-ar mai fi fost român, iar el este.

În consecinţă, s-a decis să scrie din nou în limba română şi se dovedeşte că stagiul în străinătate l-a avantajat. A învăţat să scrie şi altfel. Sau poate că doar experienţa şi-a spus cuvântul, deşi rezultatul ar fi fost, probabil, diferit în România. Indiferent de motiv, diferenţa dintre primele sale romane şi acesta din urmă este evidentă.

Dacă la debutul său literar, cititorii au fost cei care l-au impus, de data aceasta lucrurile stau invers: autorul se impune publicului. „Supleantul” este un roman autobiografic şi tratează relaţia amoroasă dintre autor şi Zoia Ceauşescu, cu puţin timp înaintea emigrării. Ficţiunea îşi face lor doar în ultimul capitol. Subiectul, incitant pentru orice român dornic de informaţii de culise, are însă şi un dezavantaj: oricâte informaţii ar primi, cititorul va dori mai multe, iar nemulţumirea lui creşte, dacă are opinii diferite de ale autorului despre regim, familia Ceauşescu sau politică în general. Şi totuşi, cartea este bună, dar nu pentru cazul particular relatat, ci pentru că subiectul are un caracter general: relaţia amoroasă dintre un cetăţean oarecare şi fiica unui dictator. Tradusă într-o limbă de circulaţie internaţională ea va fi apreciată oricând şi oriunde în lume. Este un roman adevărat, de interes general. Eliberată de parti pris-urile noastre, ea rămâne o carte de analiză psihologică, de evaluare a opţiunilor în situaţii conflictuale dure, de asumare a deciziilor luate.

 

Sâmbătă, 7 noiembrie 2009 – Galeria „Europe”
Foto reporter

Vernisaj: Tănase Mocănescu

S-a născut la 16 mai 1954, a urmat Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Braşov, apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1979, la clasa Ion Stendl.

Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi lucrează în învăţământ, ca profesor de desen la Şcoala „George Enescu” din Sinaia.

A avut numeroase expoziţii personale şi participări la cele colective. Acum, expune la Braşov tablouri realizate în culori acrilice, majoritatea peisaje.

Manifestarea a fost completată muzical (o noutate pentru Galeria „Europe”) de către un duet format din Roxana Sava la vioară şi Samuel Roman la chitară clasică, ambii de la Facultatea de Muzică a Universităţii „Transilvania” Braşov, clasa profesor Cornel Voicescu, fost elev al pictorului.

 

 

Miercuri, 4 noiembrie 2009 – Galeria „Kron-Art”
Foto reporter

Vernisaj: Ioan Ţăroi

Ioan Ţăroi expune sculptură mică. Obiectele sunt însoţite de texte, majoritatea extrase din Biblie şi vorbind despre îngeri. Sunt greu de descris. Trebuie văzute!

Autorul lor este absolvent al Facultăţii de Artă din Timişoara, secţia ceramică. A mai avut expoziţii personale atât în Timişoara, cât şi în Braşov, la Galeria „Europe”, fosta Galerie „Arta” şi altele, precum şi numeroase participări la expoziţii colective, singur sau împreună cu soţia, de asemenea artist plastic.

 

 

 

Miercuri, 4 noiembrie 2009 – Librăria „Şt.O.Iosif”
Foto reporter

Lansare de carte: Petru Popescu

Cândva binecunoscutul şi, între timp, uitatul scriitor Petru Popescu a revenit. A revenit în ţară, chiar şi în Braşov, dar, mai ales, în literatura română, prin intermediul celei mai recente cărţi ale sale – sperăm că nu ultima –, intitulată „Supleantul”.

El este cunoscut prin cărţile sale din tinereţe, ce au făcut deliciul generaţiei tinere de atunci, dintre care cea mai cunoscută este „Dulce ca mierea este glonţul patriei”, remarcabilă nu numai prin titlul incitant, ci şi prin conţinut şi stil. Între timp s-a remarcat în Statele Unite ale Americei atât ca scriitor cât şi ca om de film. „Supleantul” este un titlul mai puţin inspirat, dar conţinutul, spun cei ce au citit-o, este chiar mai bun, dovedind de data aceasta un autor matur. Rămâne să ne convingem personal.

Au vorbit scriitorii Doru Munteanu şi Mircea Moţ.

 

Marţi, 3 noiembrie 2009 – Matineu muzical „La Mureşeni”
Foto reporter

Portret muzical „George Enescu”

Iniţiativa muzicologului Petruţa Măniuţ şi a sopranei Claudia Pop continuă. De data aceasta au fost însoţite de Raluca Ciucă şi Liliana Iacobescu la pian, precum şi de Alina Nauncef la vioară. Cuvântul de deschidere: Mihai Gorbonov.

Piesele muzicale au fost precedate de informaţii inedite din viaţa lui George Enescu, însoţite de citate extrase din jurnalul său şi din interviuri, prezentate de Petruţa Măniuţ.

Primul segment muzical l-au constituit patru cântece din ce „14 Cântece pe versuri de Carmen Sylva”, interpretate de Claudia Pop, acompaniată la pian de Raluca Ciucă. În al doilea segment, Alina Nauncef a interpretat la vioară „Lăutarul” din suita „Impresii din copilărie”, Petruţa Măniuţ şi-a dovedit măiestria la pian cu „Preludiu şi fugă în do major”, iar Alina Nauncef, acompaniată la pian de Liliana Iacombescu, au cântat „Impromptu concertant”. Soprana Claudia Pop, acompaniată la pian de Raluca Ciucă, au interpretat în ultima parte şapte cântece pe versuri de Clement Marot.

Muzeul „Casa Mureşenilor” continuă astfel tradiţia muzicală a celebrei familii.

 

Duminică, 1 noiembrie 2009
Foto reporter

La ceas de vecernie - Părintele Teofil

Părintele Teofil Părăian, de la Mânăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de sus, a încetat din viaţă.

La rubrica RESTITUTIO se poate citi o frumoasă evocare, pe care am primit-o de la Petruţa Măniuţ. Merită! (Clic aici pentru acces direct!)

 

 

 

 

 

Clic aici pentru evenimentele din octombrie 2009
Clic aici pentru evenimentele din august-septembrie 2009
Clic aici pentru evenimentele din ianuarie-iulie 2009
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 4, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 3, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 2, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 4, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 3, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 2, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2007
Clic aici pentru evenimentele din august-decembrie 2006
Evenimentele lunii iulie 2006
Clic aici pentru evenimente mai vechi