Duminică, 29 iunie 2008 – Filarmonica Braşov
Festivalul Internaţional al Muzicii de Cameră
Să nu credeţi niciodată că ceva se termină atunci
când vi se spune. Chiar şi cutremurele au replici, iar interesul pentru fotbal,
spre exemplu, n-a scăzut cu nimic după fluierul final al arbitrului la
Campionatul European, pentru că bucuria suporterilor Spaniei abia începuse. Ei
bine, nici muzica nu a tăcut după închiderea stagiunii. Dimpotrivă, în
formaţiuni mai mici, artiştii găsesc posibilitatea să-şi exprime preocupările
personale, iniţiativele individuale au mai mult spaţiu de desfăşurare etc. O fi
vacanţă, nimic de zis, dar întrebarea „Ce faci în vacanţă?” este cu mult mai
frecventă decât „Ce faci la serviciu?”. (În ceea ce mă priveşte, nimeni nu mi-a
pus vreodată a doua întrebare.) Acum e cazul să închid acest preambul. (Oare?)
Ce s-a închis ştiţi: stagiunea 2007-2008 a
Orchestrei Simfonice, care a marcat 130 de ani de existenţă a Filarmonicii.
Amintim că primul concert a avut loc la 6 mai 1878. Ce s-a deschis? A treizeci
şi şasea ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii de Cameră.
Primul spectacol a avut loc în curtea interioară
(acoperită) a Primăriei. În ciuda unui zgomot de fond produs de o instalaţie ce
nu s-au îndurat s-o oprească, zgomot ce survenea din când în când,
acustica a fost incomparabil mai bună
decât cea „de toate zilele”, amintindu-ne că Filarmonică nu are o sală
adecvată.
Dar, să intrăm în subiect, adică în program:
- Tomaso Albinoni – Adagio
- Antonio Vivaldi – Concert în si minor, nr. 9
- Piotr Ilici Ceaikovski – Andante cantabile
- Astor Piazzolla – Escualo
- Georges Bizet – Rodion Şcedrin – Suita „Carmen”
- Orchestra de Cameră a Filarmonicii Braşov
- Dirijor: Ilarion Ionescu-Galaţi
- Solist: Marin Cazacu – violoncel
Vernisaj expoziţie foto
Este intitulată Jocuri temporale – Pe marginea unei călătorii în Ţinutul Buzăului
şi aparţine doamnelor Ioana Daia şi Gabriela Leonida, ambele de profesiune
antropolog. Precizarea profesiunii este necesară pentru că dă o explicaţie
asupra conţinutului expoziţiei, altfel, existând, nu riscul, ci certitudinea
unor aprecieri greşite. De altfel, şi titlul este impropriu, pentru că nu este
vorba despre o călătorie, în sensul unei excursii, ci de mai multe „ieşiri pe teren
în 2007 ca parte a unui proiect iniţiat de Centrul Geomedia de la Universitatea
Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Ţăranului
Român şi Muzeul de Geologie (Ţinuturile României – Ţinutul Buzăului.
Patrimoniul cultural şi natural – suport în dezvoltarea durabilă)”. Am extras
din prezentarea oferită de expozante.
nici urmă de interpretare artistică, şi încă într-un
domeniu atât de pretenţios ca cel al fotografiei alt-negru. Subiectul unora
dintre ele ne sugerează totuşi supoziţia existenţei unei sensibilităţi
deosebite. Una dintre ele ne-a atras în mod deosebit atenţia: o bătrână ce se
fotografiază mândră în faţa portretului fiului (sau nepotului), portret pus la
loc de cinste pe perete şi decorat cu tradiţionalul ştergar. Întreaga expoziţie
are un aer vetust. Cu greu găseşti două rame la fel, toate fiind parcă culese
de la vechituri. Începem să intuim că în spate se ascunde altceva, ce încă nu
am sesizat.
O primă explicaţie vine de la albumul ce însoţeşte
expoziţia. Marea majoritate a fotografiilor expuse pe simeze se găsesc aici în
variantă color, de data aceasta bine executate cel puţin din punct de vedere
tehnic. Fotografiile alternează cu extrase din interviurile realizate de
autoare pe teren, de fapt scopul principal al cercetării. Acestea sunt atât
amuzante cât şi interesante, având capacitatea de a reflecta nivelul conectării
localnicilor la contemporaneitate.
Din acest moment, judecăm expoziţia în alţi
termeni şi simţim nevoia a şi mai multor explicaţii. Ele au venit la vernisaj
prin declaraţiile uneia dintre expozante, Ioana Daia, a doua fiind plecată din
ţară. Aflăm astfel că atmosfera vetustă a fost intenţionată, din dorinţa de a
reda atmosfera spaţiului rural cercetat, fotografiile alb-negru şi ramele
rudimentare având tocmai acest scop. Din păcate, efectul nu este cel scontat,
în primul rând datorită conţinutului relativ intelectualist al compoziţiilor. Ceea
ce rămâne şi trebuie apreciat este încărcătura sentimentală, responsabilă de
dorinţa autoarelor de a ne împărtăşi bucuria constatărilor lor. Deşi
antropologia nu este o profesiune tocmai artistică, vernisajul ne-a dezvăluit
două autoare cu sensibilităţi artistice la cote înalte.
Joi, 26 iunie 2008 – Librăria Ralu
Lansare de carte
Se numeşte Jurnalul
unui „vagabond” prin lume şi este semnată Costin Ştefan. Ea, cartea, are
peste 450 de pagini. El, autorul, este bine făcut şi, mai ales, foarte înalt,
ceea ce nu este de neglijat pentru un călător.
Nu are rost să-l căutăm printre membrii Uniunii
Scriitorilor sau alte organizaţii similare, fiindcă aflăm încă din prefaţă că
autorul nu are asemenea pretenţii. El este doar un om care vrea să comunice cu
alţii, să împărtăşească şi altora din experienţa sa de turist. Da, aşa după cum
bănuieşte oricine, nu este nici pe departe „un vagabond”. Este inginer şi – de
câtva timp – un om de afaceri prosper. Cât de prosper? Atât cât să-şi permită câte
o săptămână pe lună - eventual două – în Asia de sud-est, America de Sud,
Africa etc. Pe cele mai banale, ca America de Nord sau Europa nici nu le mai
menţionează. Pe acolo merge între timp. Ei, hai, nu fiţi invidioşi!. Vă cred că
nu puteţi, dar măcar încercaţi!
Nu am apucat să citesc toată cartea, dar am
parcurs primele aproape 200 de pagini într-o suflare. Stilul este alert, deşi
nu ştiu dacă am voie să-l numesc stil, cel puţin din punct de vedere strict
literar, dar s-ar putea să devină. Este transcrierea unui jurnal de călătorie,
înregistrat în timp real pe blog, adică pe Internet, unde autorul se afla în
corespondenţă cu prietenii săi, pe care îi informa aproape zilnic despre
peregrinările sale prin lume. De altfel, conform declaraţiilor sale, ei,
prietenii, sunt cei ce l-au îndemnat să scoată o carte cu acest conţinut. Acum,
întrebările se transferă asupra prietenilor.
Şi dacă stilul despre care vorbeam nu este unul
recunoscut de către oficialităţile literare, înseamnă că nu există, nu-i aşa? Aşa
o fi, dar vă asigur că este plăcut. Costin Ştefan este o persoană educată şi
informaţiile furnizate de el merită toată atenţia noastră. Are şi poze, din
păcate de foarte slabă calitate, ceea ce este de neînţeles la câţi bani se află
în joc.
Abia aştept să citesc întreaga carte.
Miercuri, 25 iunie 2008 - Muzeul Casa Mureşenilor
Recitalul de la ora cinci
Concertul de închidere a stagiunii 2007-2008 a
fost un recital instrumental susţinut de Raluca Gheorghiu la pian, Sorin Micula
la oboi, Sorin Ionel Pârlea la clarinet şi Mihai Mărunţelu la fagot.
Programul a cuprins:
- F. Pulenc – Sonată pentru oboi şi pian p.I
- C. Saint-Saens – Sonată pentru fagot şi pian
- L. Lovireglio – Variaţiuni pentru clarinet şi pian pe
teme din opera „Traviata” de G. Verdi
- A. Gianpieri – Carnaval la Venezia, Capriciu pentru
clarinet şi pian
- L. van Beethoven – Trio pentru oboi, clarinet şi fagot.
Sorin Micula este absolvent al Facultăţii de Muzică
din Universitatea de Vest Timişoara. Are numeroase colaborări cu Filarmonica de
Stat din Timişoara, Opera Naţională Timişoara, ca şi cu numeroase alte
instituţii muzicale din ţară, dar şi din Bari, Salerno, Salzburg sau Köln.
Sorin Ionel Pârlea, deşi s-a născut în Craiova, a
urmat Facultatea de Muzică din Braşov Acum este solist instrumentist al Operei
Braşov.
Mihai Mărunţelu este absolvent al Facultăţii de
Muzică de la Universitatea „Transilvania” Braşov. Colaborează cu Orchestrele
Filarmonicilor din Braşov, Sibiu şi Râmnicul Vâlcea, ca şi cu Orchestra
Facultăţii de Muzică Braşov, cu care susţine numeroase turnee.
De data aceasta, spaţiul a fost neîncăpător pentru publicul amator de muzică de bună calitate, iar tinerii interpreţi şi-au îndeplinit cu succes obiectivul.
Duminică, 22 iunie 2008Dacă pe baritonul Valentin Marele
îl cunoaştem ca solist al Operei din Braşov, pe Pataki Ŕdorjan îl cunosc mai
bine clujenii, fiind solist al Operei Maghiare din această localitate. Emilia
Manoleanu este din Bucureşti, elevă a celebrei profesoare Emilia Petrescu şi
este considerată una dintre cele mai bune voci în genul pretenţios al liedului,
interpretând cu predilecţie oratorii, mise, cantate şi, evident, lieduri. Toţi
trei au fost excelenţi.
Sărbătoritul serii a fost însă „Corul
Bach”, care a aniversat 75 de ani de
existenţă. Într-adevăr, înfiinţat în 1933 de către Victor Bickerich cu elevi ai
gimnaziului Johannes Honterus şi membrii „Reuniunii de cântări Kronstaedter Maennergesangsverein”, el
şi-a continuat menirea până în zilele noastre.
Acustica deosebită a Bisericii
Negre a avut şi ea o contribuţie esenţială la realizarea unui moment muzical,
pentru care cuvântul magnific nu este deplasat.
În
faţa abuzului de adjective exagerate uzitate în lumea artelor, mă feresc să
folosesc cuvinte mari. De data aceasta, însă, realitatea mă obligă să fac o
excepţie: am avut parte de un moment muzical excepţional.
Un gând îmi bântuie totuşi mintea: este adevărat că, în decursul istoriei, Biserica Romano-catolică a avut o contribuţie primordială în dezvoltarea muzicii pe care, astăzi, o numim cultă, spre deosebire de Biserica Ortodoxă, care s-a închistat într-un orientalism rău interpretat ca tradiţionalism, cu efecte negative pe toate planurile. Cu timpul, chiar şi tradiţia occidentală a devenit anacronică, fapt sesizat de bisericile protestante din Statele Unite ale Americii, care – în stilul lor – au coborât ştacheta, acceptând, printre altele, orice fel de muzică. Mă întreb acum, între cele două extreme, nu ar putea exista o variantă decentă? Şi cred că Biserica Ortodoxă, care are acută nevoie de o împrospătare, ar putea accepta găzduirea unor manifestări culturale, inclusiv muzicale, făcând astfel un serviciu culturii şi, mai ales, făcându-şi sieşi un serviciu de care are imensă nevoie. Sunt convins că acest lucru se va întâmpla cândva. Cunoscând, însă clerul român actual, mă tem să nu fie prea târziu.
Joi, 12 iunie 2008 - Filarmonica Braşov
Dirijor: Scott Speck – S.U.A.
Solist: Horia Mihail – pian
Program E. Grieg:
– Dans norvegian nr. 1, op. 35
– Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16
– Suita Peer Gynt
A recitat actorul Mircea Andreescu de la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov
Deoarece, săptămâna viitoare, concertul de joi va avea loc în Piaţa
Sfatului, acesta a fost ultimul desfăşurat în sală, în cadrul stagiunii
2007-2008 a Filarmonicii Braşov. Singurul regret este că s-a terminat. Bucuria
este că s-a terminat frumos. La sfârşitul primei părţi a Concertului pentru
pian a fost greu să respecţi cutuma şi să nu aplauzi. Pe tot parcursul pasajului
de virtuozitate al pianistului, nu numai publicul, ci şi membrii orchestrei rămăseseră
parcă înmărmuriţi. Horia Mihail a fost la mare înălţime, iar Concertul lui
Grieg i s-a potrivit ca o mănuşă.
Deşi foarte tânăr, evoluţia sa este de-a
dreptul impresionantă. După un turneu lung şi obositor împreună cu violonistul Alexandru
Tomescu – proaspătul câştigător al concursului pentru vioara Stradivarius la
care cântase Ion Voicu – turneu în care, pe lângă acompaniamentul
violonistului, a interpretat partea de pian a patru sonate – două de Mozart şi
două de Beethoven -, iată că acum, la două săptămâni după concertul de încheiere
a turneului susţinut la Ateneul Român din Bucureşti, Horia Mihail revine la Braşov
cu al treilea concert din această stagiune. Precizăm că este al treilea concert
diferit, şi nu o repetare. Cele anterioare au fost Mozart KV 466, Concertul în
Re major de Haydn şi Concertul nr. 3 de Beethoven. A fost pentru tânărul
pianist o stagiune cu care puţini pianişti se pot mândri.
Dicţiunea lui Mircea Andreescu este departe de ceea ce a fost şi foarte
departe de ceea ce ar fi trebuit să fie în Suita Peer Gynt, astfel încât prestaţia
sa nu a completat fericit muzica lui Grieg, ci doar a poluat-o.
Scott Speck vine din Statele Unite ale Americii. Cel mai mare succes al său,
despre care vorbeşte toată media, l-a înregistrat însă la Moscova cu Simfonia a
V-a a lui Ceaikovski, ceea ce – trebuie să recunoaştem – nu este la îndemâna
oricui. Mai este cunoscut în calitate de co-autor a unor lucrări de
popularizare a muzicii: Classical Music
for Dummies şi Opera for Dummies,
traduse deja în 20 de limbi, ca şi Ballet
for Dummies, lansată în 2003. În sală, am văzut relativ puţini „dummies”. Ca
urmare, sala nu a fost arhiplină, ci doar atât cât trebuie pentru un spectacol
decent pentru adevăraţii pasionaţi ai muzicii.
Vineri, 6 iunie 2008 – Mansarda „Baiulescu”
Lansare de carte: Eugen Moga, Troiţele
Au vorbit Daniel Nazare, din partea Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu”,
şi Virgil Mihăilescu, din partea Direcţiei judeţene pentru Cultură, Culte şi
Patrimoniul Cultural Naţional Braşov.
Eugen Moga a identificat, desenat şi prezentat 89 de troiţe din Şcheii
Braşovului. Pentru unele dintre ele a făcut adevărate investigaţii, pentru care
doar pasiunea şi perseverenţa i-au fost călăuze. În mod evident, el este un
excelent desenator. După spusele sale, vocaţia şi-a descoperit-o din tinereţe,
când schiţele sale ca elev şi student la biologie erau solicitate de colegi şi
colege.
De multe ori m-am întrebat dacă talentul este o abilitate, într-un domeniu anume, sau este un har cu valenţe plenare, ce se poate manifesta într-o direcţie sau alta, eventual în mai multe, în funcţie de întâmplările din viaţa celui în cauză. Exemple se pot găsi în ambele variante, dar mai relevante mi se par cele din a doua categorie, din care face parte şi Eugen Moga. Teoretic, este profesor de biologie. Nimic nu l-a împiedicat, atunci când a vrut, să fie şi cascador. A făcut căţărări şi o mulţime de alte activităţi, dar mai presus de orice este un om pasionat de tot ceea ce face, fiindcă altfel nu se explică perseverenţa sa, şi este ataşat de valorile morale în care a crescut şi s-a format, Şcheiul fiind matca la care a revenit permanent.
Cartea este, înainte de orice, un document. Ea intră în patrimoniul cultural al Braşovului, atât pentru valoarea ei istorică, cât şi pentru cea artistică. Cartea lui Eugen Moga este şi o carte de suflet, aşa că va rămâne şi în sufletele noastre.
Joi, 5 iunie 2008 - Filarmonica Braşov
Concert Simfonic
Dirijor: Daisuke Soga
Solist: Mihai Ungureanu – pian
În program:
- L. van Beethoven – Uvertura Prometeu, op. 43
- Manuel de
Falla – Nopţi în grădinile Spaniei
- L. van Beethoven – Simfonia a VI-a, în Fa major,
op. 68, Pastorala
Nota comună a concertului a fost caracterul programatic al tuturor
compoziţiilor. „Prometeu” este un balet cu semnificaţii filozofice. Eroul
mitologic vine cu flacăra sa şi încearcă să dea sens, raţiune şi sensibilitate
artistică unor creaturi ce trăiau până atunci haotic.
Programatismul din „Nopţi în grădinile Spaniei” este imagistic. Prima parte
evocă grădinile califilor din Granada, a doua sugerează dansurile spaniole, iar
a treia grădinile din Sierra de Cordoba.
Numele „Pastorala” dat celei de a VI-a simfonii a titanului ne scuteşte să
explicăm conţinutul ei programatic. Natura, cu frumuseţile ei, l-a cucerit până
şi pe compozitorul cel ursuz, preocupat doar de lucruri abstracte. Adevărul
este că Beethoven obişnuia să facă plimbări îndelungate în mijlocul naturii,
aşa că nu putea să-i lipsească din creaţie acest subiect.
Dirijorul Daisuke Soga este bine cunoscut publicului braşovean. Născut în
Japonia în 1965, din 1998 a dirijat aproape toate orchestrele filarmonicile din
România, iar colaborarea cu cea din Braşov este dintre cele mai fructuoase.
Pianistul Mihai Ungureanu este solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”
din Craiova. A obţinut numeroase premii şi are multe înregistrări în ţară şi
peste hotare.
Joi, 5 iunie 2008 – Librăria „Şt. O. Iosif” Braşov
Lansare de carte: Ioana Coşereanu, Focul
verde
A prezentat Savu Ovidiu din partea Muzeului „Casa Mureşenilor”.
Au vorbit lector universitar doctor Rodica Ilie şi conferenţiar universitar
doctor Caius Dobrescu, de la Universitatea „Transilvania”.
Manifestarea a fost onorată de doamna Lucia Bunaciu, director onorific al
Muzeului „Casa Mureşenilor”, care a amintit vechile legături dintre unele
personalităţi din Braşov şi Iaşi, localitatea în care activează autoarea. Ioana
Coşereanu este şef de secţie la Muzeul Literaturii Române din Iaşi.
Joi, 29 mai 2008 – Filarmonica Braşov
Concert Simfonic
Dirijor: Ovidiu Dan Chirilă
Solist: Anton Niculescu
În program:
-
George
Enescu – Rapsodia I în La major, op. 11
-
Friedrich
Gulda – Concert pentru violoncel şi orchestră de suflători
-
Rimski-Korsakov
– Şeherazada, suită simfonică op. 35
Ineditul concertului a fost, bineînţeles, concertul lui Friedrich Gulda
pentru violoncel si orchestră de
suflători. Ineditul începe încă din titlu: fără instrumente de coarde.
Violoncelul îşi este suficient sieşi. Totuşi, a mai fost un contrabas, precum
şi o chitară clasică. Originalitatea, ce-i drept, nu i-a lipsit, ci doar
creativitatea. Compoziţia este o alăturare a unui număr impresionant de
stiluri, de la rock la evocarea idilică a peisajelor Austriei, de la jazz la
country, chiar şi puţin menuet. Din nefericire, diferitele genuri amintite nu
sintetizează într-un corpus superior, ci doar se înlănţuie fără o logică anume.
Rezultatul este totuşi plăcut auzului, până la final. Aici, gusturile
auditorului se despart. Din dorinţa unei încheieri apoteotice, stilul adoptat
este cel al muzicii de circ. Imaginaţia noastră poate alege între cai frumos
coafaţi, conduşi de călăreţi în cămăşi viu colorate, ce încalecă pe o parte şi
descalecă imediat pe partea cealaltă, jongleri şi alţi artişti. Din când în când, ritmul se schimbă şi inima
noastă tresare, de teamă că s-ar putea să sperie caii.
28 mai – 29 iunie 2008 - Muzeul de Artă
Expoziţia Tabăra Internaţională Hajdúság
Muzeul de Artă Braşov găzduieşte în perioada 28 mai – 29 iunie 2008 expoziţia de artă plastică Tabăra Internaţională Hajdúság –
Ungaria, organizată în colaborare cu administraţia Taberei Internaţionale de Artă din regiunea
Hajdú – Ungaria. Tabăra Internaţională de Artă din regiunea Hajdú a
fost fondată în anul 1963, fiind înregistrată de UNESCO în 1968. În prezent,
este cea mai veche tabără artistică din Ungaria. Funcţionează în oraşul Hajdúböszörmény
(judeţul Hajdú-Bihar), situat în nord-estul Ungariei. Principalele sale
obiective sunt încă de la înfiinţare: să ofere artiştilor prilejul de a se
afirma, stabilirea unor legături strânse între artiştii din Ungaria şi artiştii
din alte ţări, realizarea unor expoziţii care să popularizeze creaţiile
artiştilor participanţi şi prezentarea artei europene contemporane în Ungaria. În
fiecare an, în primele trei săptămâni din iulie, sunt invitaţi 22-25 de
artişti, selectaţi prin prisma creaţiei şi a reputaţiei profesionale, care participă
la atelierele de creaţie ale taberei. Majoritatea sunt pictori şi graficieni,
dar în fiecare an sunt invitaţi şi câţiva designeri, fotografi şi sculptori.
Constituită din donaţiile participanţilor, colecţia de artă contemporană a
taberei reuneşte peste 600 de piese.
Expoziţia reuneşte o selecţie de lucrări reprezentativă pentru taberele de creaţie organizate în ultimii ani. Cele 60 de lucrări expuse (pictură şi grafică) aparţin unor artişti contemporani ce provin din peste 20 de ţări (Ungaria, România, Elveţia, Ucraina, Spania, Israel, Slovacia, Brazilia, Serbia, Japonia, Rusia, Germania, S.U.A., Slovenia, Chile, Scoţia, Suedia, China etc.), oferind astfel publicului vizitator prilejul de a surprinde panorama artei contemporane europene, dar şi un contact cu arta din spaţii îndepărtate şi exotice.
Au participat Ştefan Aranyosi, preşedintele Comisiei de Cultură din
Consiliul Judeţean Braşov şi Ion Popescu-Topolog, director interimar la Centrul
Cultural „Reduta”.
17 mai 2008
Noaptea Muzeelor
Iniţiativa vine de departe, mai exact din Franţa şi aparţine Ministrului Culturii şi Comunicării din această ţară. Aflată deja la a patra ediţie, ea îşi propune să atragă publicul în sălile de expoziţie, ceea ce a şi reuşit în peste 2000 de muzee din Europa. Din Braşov au răspuns Muzeul de Artă şi Muzeul „Casa Mureşenilor”. Şi-au dat concursul elevi de la Liceul de Muzică, Şcoala de Arte, Cercul de teatru medieval „Menestrelii”, Şcoala Generală nr, 19, precum şi artiştii Operei Braşov.
Libraria Okian- Vernisaj
Tot de departe vine şi inspiraţia pictoriţei Doina Liliana Dănescu.
La bază au fost fotografiile realizate în Africa de nepotul său. Vernisajul expoziţiei deschise la Librăria Okian a avut loc tot astăzi, 17 mai 2008.
Unora dintre spectatori le-au plăcut mai mult scenele în care mişcarea personajelor este foarte bine prinsă. Altora le-au plăcut portretele, deosebit de expresive. Celor mai mulţi însă le-au plăcut ambele.
Cu toţii, profesionişti sau amatori,
au apreciat talentul artistei.
15 mai 2008 – Filarmonica Braşov
Concert extraordinar susţinut de 7 tenori
Dirijor: Ladislau Rooth din Israel. Aşa scrie în program. De fapt, el este
un evreu din România, mai exact din Satu Mare, plecat nu se ştie când în Israel
şi revenit tot nu se ştie când în ţară, unde dirijează în mod obişnuit la Satu
Mare şi Timişoara concerte cu solişti vocali. Are o predilecţie pentru
canţonete. De altfel, programul părţii a doua a concertului a cuprins numeroase
asemenea lucrări, despre care ni s-a spus că au fost orchestrate chiar de către
domnia sa, deşi nu ştim de ce mai era necesar pentru piese atât de cunoscute şi
excesiv de des cântate.
2-15 mai 2008 – Galeria „Europe”
Expoziţie de pictură Teodor Vişan
Autorul este din Galaţi, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, unul dintre
puţinii profesionişti din România, în sensul că îşi câştigă existenţa prin
vânzarea lucrărilor proprii.
Talentul său este evident, ca şi implicarea în ceea ce face, chiar dacă, din diferite motive – cele comerciale nefiind excluse – exponatele sunt pe ici pe colo eterogene.
În mod evident, artistul este cu totul dedicat artei sale, din care şi-a făcut o profesiune, pe care o practică cu pasiune şi cu rezultate remarcabile.
![]() | ![]() |
Miercuri, 7 mai 2008 - Casa Mureşenilor
"Recitalul de la ora cinci"
Recitalul s-a numit „Exerciţii de trăire”. A fost un recital cu adevărat
frumos, atât datorită lucrărilor incluse în program şi, mai ales, glasului cald
şi interpretării solistei. Schubert, Schumann, Wagner şî Dvořák au furnizat
„materia primă”. Soprana Ioana Mărgărit şi Sena Ducariu la pian au modelat-o
pentru noi cu multă sensibilitate
Cuvintele însoţitoare au aparţinut muzicologului Virgil Mihăilescu. Tot el
a fost cel ce a făcut legătura între Ziua Europei şi evenimentul curent amintind
că versurile lui Schiler au inspirat nu numai compozitorii, ci şi politicienii,
„Oda Bucuriei” devenind imn al
Europei.
Sena Ducariu este o prezenţă frecventă la recitalurile de la Casa Mureşenilor.
Ioana Mărgărit este nu mai puţin cunoscută ca solistă la Opera Braşov. S-a
născut la Galaţi, unde a şi-a însuşit primele cunoştinţe muzicale la Liceul de
Artă. Şi le-a continuat la Bucureşti, Constanţa, Timişoara şi Braşov, adică pe
acolo pe unde se mutau părinţii şi, apoi, acolo unde şi-a continuat propria-i
carieră.
Marţi, 6 mai 2008 – Galeria Kron-Art
Vernisajul expoziţiei de fotografie "Semne"
Autor: Simona Ciobotariu.
Ineditul acestor fotografii este modalitatea prin care au fost realizate: pete de rugină şi vopsea deteriorată fotografiate de aproape şi, evident, prelucrate în laborator, pe calculator. Au rezultat imagini abstracte, unele interesante.
Nu ştim de ce a fost intitulat "Semne".
Expoziţia retrospectivă Hans Eder
125 de ani de la
naştere
Muzeul
de Artă Braşov
18 aprilie – 25 mai 2008
După ce a frecventat la Braşov atelierul
pictorilor Friedrich Miess şi Arthur Coulin, între anii 1903 – 1911, Eder a studiat
la München, Paris şi Bruges. Pictura sa din această perioadă evoluează în cadrele
realismului şi postimpresionismului. În anii premergători primei conflagraţii mondiale,
Eder se apropie de expresionism, adoptând în multe din lucrările sale o
expresie violentă şi exaltată. Integrarea creaţiei sale în universul
expresionist, bântuit de angoasă şi suferinţă, este determinată de
presentimentul crizei civilizaţiei europene, confirmat brutal de atrocităţile
războiului, la care participă în calitate de combatant şi pictor de război.
Periplul său european se
prelungeşte până în 1924, când revine la Braşov, unde va rămâne, cu excepţia
câtorva ani, până la sfârşitul vieţii. În perioada interbelică expune frecvent
la Braşov, Sibiu şi Bucureşti, participând regulat la Salonul Oficial. Treptat
se îndepărtează de expresionism, revenind la o viziune tonică şi optimistă. Lucrările
sale din aceşti ani păstrează elemente stilistice expresioniste, având însă un
caracter moderat şi formal. În ultima perioadă de creaţie, nu fără legătură cu
impunerea paradigmei realismului-socialist, lucrările sale se caracterizează printr-o
accentuată reapropiere de realism.
Profilul excepţional al
personalităţii lui Hans Eder este întregit de larga sa disponibilitate
culturală, pusă în evidenţă de frecventarea mediilor culturale din Germania,
Austria, România, precum şi de prieteniile ce l-au legat de personalităţi de
seamă ale culturii europene (Heinrich Mann, Ştefan Zweig, Oskar Kokoschka) şi
ale culturii româneşti interbelice (Lucia Blaga, Octavian Goga, Nichifor
Crainic).
Expoziţia reuneşte un număr de 50 de lucrări, provenind din colecţiile unor muzee, instituţii sau deţinători particulari, ce ilustrează toate etapele sale de creaţie. Catalogul ce însoţeşte manifestarea expoziţională cuprinde studii dedicate unor aspecte mai puţin cunoscute din evoluţia artistului braşovean (peisajul, compoziţiile religioase, grafica) şi un amplu material documentar (reproduceri, catalog, date biografice, bibliografie).
Muzeul de Artă Braşov
Joi, 17 aprilie 2008 – Filarmonica Braşov
Concert Aniversar 1878-2008
Dirijor: Misha Katz (Franţa)
Solistă: Mihaela Ursuleasa (Austria)
În program:
- Ludwig van Beethoven, Uvertura Egmont, op. 84
- Franz Liszt, Concertul pentru pian nr. 1, în Mi bemol major
- Béla Bartók, Concert pentru orchestră
Fiind vorba despre o aniversare – 130 de ani de existenţă –
manifestarea a început cu câteva speech-uri introductive, printre care şi cel
al Primarului Municipiului Braşov, George Scripcaru, şi acordarea unor distincţii
celor ce, sub o formă oarecare, şi-au înscris numele în evoluţia instituţiei.
Vedeta evenimentului a fost Mihaela Ursuleasa, pe care
celebritatea o ţine departe de Braşovul natal. Nu este un reproş, ci doar
manifestarea regretului că nu o putem admira mai des. Concertul lui Liszt nu
este favoritul meu, dar pune bine în valoare aptitudinile interpretului, quod
erat demonstrandum.
Cât despre concertul lui Béla Bartók, acesta nu mi-ar fi plăcut să-l ascult nici într-o sală cu acustica ideală, ceea ce nu este cazul cu cea de la Casa Armatei, unde sunetele puternice ale alămurilor pot devin chiar neplăcute. Cu toate acestea, publicul braşovean a aplaudat frenetic. Nu ştiu dacă din politeţe sau chiar este iubitor de zgomote.
Vernisajul expoziţiei profesorilor de specialitate ai
Liceului de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch”.
Au expus: Marcela Rădulescu, Gabriela Radu, Viorica
Ardelean, Helga Leca Cristescu, Gabriela Marica, Albert Zoltan, Nicolae Daicu,
Mariana Mattis, Nicolae Truţiu, Adrian Timar, Abraham Jakab, Corneliu Mihai şi
Simona Cadar. Ordinea este absolut întâmplătoare.
Au vorbit Gabriele Marica, Adrian Timar şi Nicolae Daicu.
Marţi, 15 aprilie 2008 – Librăria „Şt. O. Iosif”
Lansare de carte: Mircea Moţ, „Poveşti în oglindă”, Editura
EIKON, Cluj-Napoca
Astfel, preşedintele Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor,
Doru Munteanu, i-a apreciat utilitatea ca anexă la manualul de gramatică,
menită să faciliteze înţelegerea regulilor şi, eventual, să facă lecţiile mai
atractive. Ideea i-a fost, probabil, indusă de faptul că autorul este profesor
de limba română, iar personajele cărţii poartă nume ca: Împăratul Subiect, Viteazul
Verb, Sfetnicul Pronume etc. Se pare că Doru Munteanu doar a răsfoit cartea. Îl
cred, deoarece nu a avut timp.
La polul opus, Florin Şindrilaru, ne asigură, nu numai că a
citit cartea, chiar de mai multe ori, deoarece el este cel care s-a ocupat de
corectură, dar şi că ne aflăm în faţa unei lucrări de excepţională valoare, de
adâncă cugetare filozofică şi că atât personajele cât şi poveştile sunt doar
forma sub care se ascund idei fundamentale.
Andrei Bodiu ne-a dovedit că nu este în mod întâmplător
decanul Facultăţii de Litere a Universităţii „Transilvania”. El a fost mai abil
şi a evitat să vorbească despre carte, informându-ne, în schimb, că Braşovul va
găzdui la sfârşitul săptămânii Colocviul Român de Literatură Contemporană, cu
participări simandicoase din capitală. Iată că tot am aflat ceva.
Lansarea ar fi putut să se încheie aici. A mai vorbit, însă,
şi Nicolae Stoie. Şi el a citit cartea. Din nefericire, n-a înţeles nimic din
ea, ceea ce nu ne mai miră, fiindcă deja ne-am obişnuit cu stilul său, atât la
ASTRA cea nouă, al cărei redactor şef este încă, cât şi la cea veche, la care a
fost activ încă de la primul număr. Să nu mă întrebaţi cu ce, fiindcă s-ar
putea să vă răspund. Iar dacă tot nu avea nimic de spus, ca să-şi arate „erudiţia”,
a încercat o legătură cu Decameron-ul, un decameron de cinci povestiri, deşi o
astfel de legătură cu volumul lansat ar fi greu de stabilit chiar şi de către
cineva care înţelege despre ce vorbeşte.
La final, manifestarea a fost salvată de autor, care a citit
câteva pagini. A făcut-o incomparabil mai bine decât actorul George Custură,
care – am uitat să spun – citise şi el, ceva mai devreme, un capitol întreg.
El, autorul, prin lectura sa, a fost cel ce m-a convins să citesc cartea.
Într-adevăr, merită cu prisosinţă! Poveştile sunt foarte frumoase ca poveşti şi
chiar sunt scrise cu înţelepciune şi mult umor.
Sala Studio,
din Bulevardul Victoriei 10, găzduieşte în
aceste zile expoziţia unei studente la arte plastice. Se numeşte Adela Edu,
este născută în 1985 (încă nu are motive să-şi ascundă vârsta), a urmat Liceul
de Arte din Braşov (1996-2004) şi, în prezent, este studentă în anul IV la
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice,
secţia Pictură, la clasa conf. univ. dr. Alexandru Chira.
Semnatarul acestor rânduri nu este critic de artă, aşa că
voi lăsa cititorii să-şi formeze propria impresie, privind fotografiile
alăturate, reproduceri ale unora dintre tablourile expuse. Cred că este cea mai
potrivită soluţie, mai ales pentru că textele de pe afiş, deşi sunt semnate de
două personalităţi din capitală, nu numai că nu conţin nici un mesaj orientativ,
dar ne induc întrebări suplimentare, începând cu însăşi apariţia lor pe afişul
unei expoziţii deschise la Braşov, într-o sală minusculă, de către o studentă.
Aflăm, însă, că autoarea a mai avut o expoziţie, în decembrie anul trecut, la
Bucureşti, ceea ce explică oarecum apariţia celor două texte de pe afiş şi, în
acelaşi timp, ne uimeşte odată în plus prin locaţia ei: Galeriile „Orizont”.
Peste nouă zeci şi nouă la sută dintre artiştii români din ţară şi de peste
hotare ar dori să aibă o expoziţie acolo, în centrul centrului Bucureştiului,
pe Bulevardul Magheru, în cea mai cunoscută, vizitată şi comercială galerie din
ţară, dar unde, din nefericire, nu poate fi loc pentru toţi. Să ne aflăm oare
în faţa unui artist genial, descoperit şi promovat încă de pe băncile
facultăţii? Cine poate şti?!
Primul dintre cei doi promotori ai pictoriţei este
Gheorghe Vida. Acesta ne spune că, în
compoziţiile sale, autoarea „vehiculează o imagine de o savoare particulară, în
care se amalgamează amintiri, „pattern-uri” vizuale şi cromatice, artista
găsind în acelaşi timp, un ton veridic şi just pentru ansamblul de o
particulară expresivitate”. Am reprodus întocmai textul şi am verificat de două
ori corectitudinea transcrierii, cu punctuaţie cu tot. Ce-i drept, nu mă
aşteptam ca fiul lui Gheza Viza, sculptor celebru în urmă cu ceva ani, să se
ostenească prea mult pentru o studentă, deşi poziţia de critic de artă asumată
benevol (se poate citi şi prin bunăvoinţă) îl obliga, cel puţin teoretic, din
respect pentru el însuşi, dacă nu la o rigoare inginerească, măcar la asumarea
unui minimum de logică a textelor publicate. Am înţeles dubla particularitate a
imaginilor de a poseda savoare şi expresivitate; mai greu mi-am imaginat cum se
vehiculează imaginile şi, mai ales, cum ar arăta un „pattern” cromatic
non-vizual. În ceea ce priveşte amalgamarea, lucrurile sunt ceva mai
periculoase, deoarece amalgamul este un aliaj al mercurului cu diferite metale,
iar mercurul poate fi nociv. Sensul figurativ există şi el în limba română, dar
este peiorativ, de amestec neinspirat, sens pe care autorul textului presupun
că nu l-a dorit. De altfel, sensurile unor cuvinte îi ridică autorului şi alte
probleme. Spre exemplu, atunci când
evaluează tonul ansamblului ca fiind „veridic şi just”, îmi venea să-l
întreb dacă în acelaşi timp sau pe rând. Cu ceva eforturi, cred că am înţeles
ce dorea să ne spună Gheorghe Vida. Tot nu am înţeles, însă, de ce s-a ostenit.
A doua personalitate este însuşi profesorul Adelei Edu,
Alexandru Chira. Dacă un critic de artă este obligat prin natura profesiunii
sale ca, pe lângă înţelegerea artei, să ştie să-şi exprime ideile prin cuvinte,
unui artist îi cerem să se exprime doar prin artă, nu şi prin cuvinte.
Alexandru Chira încearcă totuşi. Din păcate, rezultatul este dezastruos. Dacă
cineva ar fi dorit să-i ironizeze stilul, de o preţiozitate ce frizează
ridicolul, nu ar fi reuşit s-o facă mai bine decât autorul însuşi. Poate că această
concluzie „imanentă structural”, ca să-l parodiez domnul profesor, s-ar cuveni
susţinută prin câteva exemple. Credeţi-mă că nu merită!
La extrema opusă, ideea de a induce într-un viitor artist
plastic stilul profesorului, sau oricare alt stil, se numeşte îndoctrinare, iar
noi, din nefericire, ştim prea bine unde duce această metodă, ca şi părerea
unora că, dacă au învăţat să facă injecţii, între ei şi un medic adevărat nu
mai e mare diferenţă.
8 aprilie 2008 - Concert extraordinar: Stradivarius
La
aniversare
Se împlinesc doi ani de funcţionare neîntreruptă a
acestui site şi, ca oameni raţionali ce pretindem că suntem, în faţa unui
asemenea eveniment, constatăm ce a fost bun şi ce a fost rău în ceea ce am
realizat, pentru ca, pornind de aici, ca vedem ce avem de făcut în viitor.
Logic, nu?
Intenţia iniţială a fost crearea unui club
virtual, un spaţiu pe Internet, unde oameni de cultură din Braşov, dar şi din
alte părţi, să-şi poată exprima opiniile şi etala lucrările originale. Pentru a
evita riscul unor evaluări subiective, ne-am amintit de avertismentul lui Vilfredo
Pareto, conform căruia „numai importanţa
unui lucru nemăsurabil poate fi exagerată fără dificultate”, şi, în
consecinţă, am căutat unităţile de măsură ale demersului nostru. Primele şi de
neocolit sunt numărul de colaboratori şi numărul de cititori.
Evident, ne-am fi dorit ca numărul colaboratorilor
să fie cât mai mare. La întrebarea „de ce nu este foarte mare?”, răspunsul nu
ar putea fi decât subiectiv, astfel că suntem nevoiţi să-l evităm. Trebuie,
totuşi, să ne facem mea culpa şi să
admitem că un rol negativ a avut, poate, şi stilul nostru oarecum acid, mai
ales la adresa unor auto-presupuşi profesionişti în ale culturii, persoane ce
au avut această sarcină de serviciu şi au rămas „încremeniţi în proiect”.
Speram, de aceea, în aportul celor neînregimentaţi, dar tinerii au - întotdeauna şi, mai ales, acum - preocupări
mai practice; gustul pentru meditaţie şi notarea ei vine mai târziu.
Numărul cititorilor, în schimb, a crescut în mod
constant, ceea ce este încurajator, mai ales pentru că am avut permanent în
faţă spectrul sumbru al revistelor sponsorizate, cu mai mulţi colaboratori
decât cititori, situaţie pe care, bineînţeles, ne-am străduit s-o evităm.
Evoluţia lentă, dar în continuă creştere, a numărului de cititori este firească
pe Internet, mai ales pentru o revistă culturală fără publicitate plătită. Doar
interesul real al cititorilor şi multiplicarea lor din aproape în aproape a
făcut ca numărul lor crească, astfel că, dacă după un al el era de câteva zeci
pe zi, astăzi depăşeşte câteva sute pe zi. (Menţionăm că, în afara adresei
principale <http://www.cultural-bv.ro>,
mai există http://cultural-bv.freehostia.com
şi http://cultural-bv.tripod.com,
create iniţial pentru siguranţă, dar care au fost reperate de către motoarele
automate de căutare pe Internet chiar mai repede decât site-ul iniţial) În
comparaţie cu marile site-uri, acest număr este infim. În comparaţie, însă, cu majoritatea
revistelor tipărite, este mult, chiar foarte mult, mai ales iar dacă avem în
vedere numărul cititorilor reali ai acestora, şi nu numărul exemplarelor în
care asemenea reviste sunt tipărite şi distribuite gratuit celor ce nu le-au solicitat,
sau nici măcar nu sunt tipărite, ci doar raportate sponsorilor ca fiind un
succes cultural, după o metodă îndelung practicată.
Ce ne propunem? Pentru că nu alergăm după himere,
ci plecăm de la realitate, am efectuat o analiză a structurii cititorilor. Surpriza
a fost să constatăm că majoritatea acestora sunt din afara Braşovului, mulţi
chiar din străinătate. Meritul nu este al nostru, care nu am făcut nimic în
acest sens, ci al Internetului şi al interesului românilor pentru cultura
autentică. Cât despre cei din străinătate, probabil că trebuie să adăugăm şi o
doză de nostalgie.
Indiferent de argumente, ne bucurăm şi ne propunem
să satisfacem dorinţele acestor cititori, cât vom putea de bine. În acest scop,
ne gândim chiar la modificarea unor rubrici, cum ar fi cea de <Evenimente>,
din care să le eliminăm pe cele de interes local şi să le păstrăm doar pe cele
cu adevărat notabile, adăugând, în schimb, note, observaţii, consideraţii de
tot felul, izvorâte din viaţa culturală actuală. De altfel, această tendinţă
putea fi remarcată în ultimele luni.
Pentru lărgirea accesului şi – mai ales – a participării colaboratorilor prezenţi şi viitori, am creat deja un forum de discuţii şi anunţuri, ce poate fi accesat prin butonul intitulat chiar „Forum” şi care se găseşte în meniul de pe bara de sus a paginii principale, sau direct la adresa http://cultural-bv.board-poster.com. Oricine se poate înscrie aici, iar mesajele introduse sunt afişate instantaneu. Bineînţeles că ne dorim o participare în limitele decenţei.
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 4, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 3, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 2, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2007
Clic aici pentru evenimentele din august-decembrie 2006
Clic aici pentru evenimente mai vechi