Decembrie 2010 Galeria „Europe”, Braşov
Deşi este un pretext, fiindcă nu este vorba despre aceeaşi organizaţie, intenţia este frumoasă. Chiar şi expoziţia este frumoasă.
Pentru că şi-a propus să reflecte activitatea artiştilor plastici braşoveni din ultimii şaizeci de ani, dat fiind dimensiunile minuscule ale Galeriei „Europe”, tablouri de mari dimensiuni nu puteau fi expuse. Ca efect, simezele încărcate cu tablouri originale mici şi copii reduse la scară ale unora mai mari, împreună cu lucrări de sculptură mică în spaţiul interior, dau un aspect agreabil întregii expoziţii.
Prima tentaţie a oricărui vizitator este aflarea evoluţiei artei plastice braşovene în această perioadă. Din nefericire, în expoziţie, se află doar tablourile pe care organizatorii le-au avut la îndemână, nu întotdeauna reprezentative, şi nici măcar acestea nu sunt expuse în ordine cronologică. O concluzie nu este deci posibilă şi, poate, nici de dorit.
Spuneam la început că nu este vorba despre aceeaşi organizaţie. Şi nu este vorba numai despre titulatură, ci şi despre obiectivele fixate acestor organizaţii, influenţate mai mult sau mai puţin de conjunctura politică, în funcţie de perioadă şi de împrejurări. Acum, Uniunea Artiştilor Plastici este o asociaţie de breaslă şi, ca orice asociaţie, militează pentru un obiectiv comun al membrilor ei, deocamdată nu foarte clar conturat.
Oricum, apreciem această expoziţie, cu mult mai reuşită decât multe altele ce au precedat-o.
Decembrie 2010 Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, Braşov
Este dificil de oscilat între aprecieri favorabile si nefavorabile, dar la asta ne obligă acest prim număr din cea mai recentă serie (a câta?) a revistei ASTRA, editată de data aceasta de către Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” din Braşov.
Se pare că ASTRA este un nume ce place românilor şi nu numai: ASTRA asigurări, Fotbal Club ASTRA Ploieşti etc., dar şi Opel Astra; ASTRA - Australian Subscription Television and Radio Association; Astra missile India; Société Astra- French manufacturer of balloons, airships, and aeroplanes şi foarte multe altele. Găsim chiar şi în trecut acest termen. În mitologia sanscrită el desemna o armă teribilă, deţinută de o puternică zeitate, iar în cea greacă - limbă în care înseamnă stea şi de unde avem şi românescul „astru” îl avem pe Astraios, din a doua generaţie de Titani, descendent din Crius şi Eurybia, şi care, împreună cu Eos, zeiţa zorilor, au dat naştere multor progenituri (Boreas, Notus, Eurus, Zephyrus şi alţii), precum şi cinci planete: Saturn, Jupiter, Marte, Venus şi Mercur.
Dacă celor din străinătate nu le putem reproşa că nu au auzit de „Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român”, pe români doar ignoranţa îi salvează.
Există însă o categorie specială, şi anume a celor ce nu numai că au ştiut dar au avut aroganţa să se revendice în continuatori ai prestigioasei instituţii. Interesantă este apariţia primei serii a revistei ASTRA la Braşov, oraş ce a purtat şi numele „Stalin”, deşi asociaţia amintită a luat fiinţă la Sibiu. O glumă spune că prima intenţie a fost ca oraşul Sibiu să primească sinistrul nume, dar salamul de Sibiu era o marcă binecunoscută, iar schimbarea ei în „salam de Stalin” ar fi ridicat probleme insurmontabile. Poate că această reţinere a făcut ca şi revista ASTRA să apară la Braşov şi nu la Sibiu. Au făcut-o comuniştii, din motive lesne de înţeles, dar şi unele partide politice de după 1989. Au dispărut toate din momentul în care nu au mai fost subvenţionate.
Acum, poate că ideea editării unei revistei de către o instituţie Biblioteca Judeţeană - să fie de bun augur. Cel puţin teoretic, ea instituţia nu se află sub comandamente politice şi, în consecinţă, poate că nu va dispărea la fel de uşor. Mă contrazice însă prezenţa numelui Căncescu la pagina a doua şi pe întreaga pagină a cincia. Am citit de mai multe ori, să mă asigur că văd bine şi nu este Ceauşescu. Nu este, dar sentimentul rămâne. Am luat o lămâie, fiindcă tentaţia de a citi mai departe era prea mare şi trebuia să depăşesc momentul. De altfel, învăţasem încă din tinereţe tehnica cititului printre rânduri, desprinsă din gluma la modă atunci:
1 + 1 + ajutorul sovietic = 2
Este clar că, pentru păstrarea egalităţii, „ajutorul sovietic” trebuia să fie egal cu zero; mesajul era însă mai subtil: dacă elimini balastul, poţi găsi o informaţie utilă. Aşa dar, am mers mai departe.
Fără doar şi poate, revista este frumoasă. Din punct de vedere tipografic poate concura cu un album de fotografie sau pictură, de care orice artist ar fi mândru. În privinţa conţinutului este, de fapt, un magazin istoric (actualul director al Bibliotecii Judeţene, Daniel Nazare, este istoric). Îmi place, chiar foarte mult. Mă întreb doar: dacă următorul director va fi botanist, vom găsi în revistă informaţii despre cultura porumbului? Apropo de cultură, revista are un supliment dedicat literaturii, artelor şi altor idei frumoasă şi ea -, semn că ţelul înaintaşilor de acum aproape 150 de ani, de răspândire a literaturii şi culturii printre românii transilvăneni, nu a fost complet uitat.
Se naşte totuşi o întrebare: cum se poate răspândi cultura cu o revistă inaccesibilă poporului, dat fiind costul ei prohibitiv? Da, e frumoasă, dar frumuseţea costă şi, atunci, ne întrebăm: cui foloseşte? Nu cumva există riscul să dispară şi ea înainte de a fi cunoscută?
Am însă şi câteva remarci pozitive, pe care nu le pot eluda. Dacă seriile precedente au căzut de provincialism, nu pentru că au fost editate în provincie, ci pentru că au avut aroganţa să-şi dorească să semene cu cele din capitală - deşi era evident pentru oricine că forţele sunt disproporţionate - de data aceasta, se pare că revista are şansa de a fi una autentică, obiectivul oricărei publicaţii fiind evidenţierea valorilor şi evenimentelor zonei pe care o reprezintă (ţară, judeţ, şcoală etc.) şi nu consideraţii naive asupra unor chestiuni deja comentate în publicaţii la nivele mai înalte. În cazul acestui prim număr al revistei, suplimentul de „literatură, arte şi idei” respectă pe deplin acest principiu. Într-o bună măsură o face şi volumul principal, deşi unele articole „Itinerarele culturale ale Consiliului Europei” sau chiar cel al lui Neagu Djuvara, autor destul de cunoscut ar fi putut să lipsească fără prea mare pagubă.
Se mai remarcă şi faptul că autorii articolelor nu mai sunt cei cu care ne-am obişnuit de prea multe decenii şi care nu au avut nimic de spus în trecut şi cu atât mai puţin azi. Dacă Academia Română şi-a schimbat componenţa atât la instalarea regimului comunist, cât şi la răsturnarea lui, majoritatea uniunilor de breaslă nu a făcut-o. Ele s-au transformat în grupuri de interese, dar nu în scopul dezvoltării profesionale, ci dimpotrivă - în sensul susţinerii intereselor proprii, manifestate aici prin ridicarea la rang de criterii de evaluare a ceea ce ştiu ei să facă. Deschiderea către lume şi preocuparea de a recepta ceea ce este cu adevărat valoros este, poate, cel mai mare atu al ASTREI de azi.
Oricum, ne bucurăm că Braşovul se ambiţionează să aibă o revistă de cultură, gest pentru care trebuie să-i felicitam pe realizatori şi să le mulţumim.
21 decembrie 2010 Librăria „Şt. O. Iosif”, Braşov
De fapt, au fost două, aparţinând însă aceleiaşi edituri, şi anume „Pastel”. Ele se numesc „Mai întâi şi apoi”, de Iuliu Ionaş şi „Litera de sub văl”, de Coralia-Adriana Benescu.
Deşi ambele sunt de poezii, ele sunt foarte diferite, autorii fiind la fel de diferiţi. Iuliu Ionaş are în spate încă şase plachete de poezie şi cinci romane, acesta fiind un volum antologic, în timp ce Coralia-Adriana Benescu, la cei 24 de ani ai săi, este debutantă.
Au vorbit: Doru Munteanu, A.I.Brumaru, Ion Popescu-Topolog, Nicolae Gâlmeanu, Gabriela Daraban şi, evident, cei doi autori.
16 decembrie 2010 Galeria „Kron-Art”, Braşov
Aparţine chiar administratorului galeriei, artistul plastic şi poetul Gabriel Stan şi se numeşte „Oglinzi secrete”.
Dacă aş afirma că este o carte frumoasă, probabil că cititorul ar crede că mă refer la calităţile ei tipografice. Ei bine, din acest punct de vedere, termenul este departe de realitate: cartea este deosebit de frumoasă şi nu atât prin hârtie şi tipar, cât prin grafica ei, realizată de acelaşi Gabriel Stan, care de data aceasta s-a depăşit pe el însuşi. Este o plăcere s-o deschizi şi s-o răsfoieşti. S-o citeşti este deja prea mult. Şi totuşi merită.
Este o carte de poezie, de fapt un poem ce trebuie citit de la început până la sfârşit. Desigur, ca orice poezie, în care frumuseţea metaforelor este cea care contează, cartea poate fi citită şi aleatoriu, dar sensul deplin poate fi recepţionat doar atunci când este parcursă secvenţial, cel puţin la prima lectură. Deoarece multe rafinamente vor scăpa cititorului la o astfel de abordare, reluarea unor pasaje este aproape obligatorie, ceea ce îi va spori plăcerea lecturii.
Joi, 9 decembrie 2010 Muzeul de Artă Braşov
Prin donaţia doamnei Elena Antonovici-Gottlieb din Bucureşti colecţia Mişu Popp, aflată în patrimoniul Muzeului de Artă Braşov, s-a îmbogăţit cu şapte lucrări (Portretul Eugeniei Zănescu, Portretul lui Iorgu M. Zănescu, Portretul lui Dimitrie Ionciovici, Maria Popp, sora pictorului, Mitzy Zănescu, Portretul lui Iorgu M. Zănescu, Madonă). Lucrările sunt inedite, nefiind menţionate în literatura de specialitate dedicată lui Mişu Popp.Totodată, prin amabilitatea doamnei Elena Antonovici-Gottlieb, în arhiva digitală de imagini a Muzeului de Artă Braşov a intrat o fotografie rară, realizată de fotograful braşovean Leopold Adler, ce-l înfăţişează pe pictorul Mişu Popp în ultimii ani de viaţă.
Mişu Popp (1827-1892) s-a născut la Braşov în familia zugravului de biserici Ioan Moldovan Popp de Galaţi. S-a format ca pictor sub influenţa academismului vienez. A fost nevoit să se refugieze în Ţara Românească datorită implicării în mişcarea revoluţionară de la 1848-1849. Împreună cu pictorul braşovean Constantin Lecca a pictat numeroase biserici de peste munţi. După întoarcerea la Braşov, pe lângă pictarea unor lăcaşuri de cult din apropierea Braşovului, Mişu Popp s-a remarcat ca un apreciat portretist. Creaţia sa cuprinde numeroase portrete ale fruntaşilor români din Braşov şi ale mocanilor săceleni, precum şi portrete ale unor personalităţi marcante ale istoriei românilor. A contribuit la educaţia artistică a celor din mijlocul cărora s-a ridicat într-o perioadă în care arta românească din Transilvania ducea lipsă de artişti de valoare. Prin opera sa Mişu Popp se impune ca unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai academismului din pictura românească a secolului XIX
Joi, 9 decembrie 2010 Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului
De fapt, au fost trei lansări, toate însă cu un numitor comun: Scheii Braşovului.
- Eugen Moga, „Între chietre”;
- Nicolaie Purcărea, „Ţara mea de basm”;
- Ioan George Andon, „Scheii Braşovului în timpul regimului habsburgic (1691-1867),
a treia o monumentală lucrare ştiinţifică.
În premieră, lansarea a avut loc în mansarda muzeului, un spaţiu inedit, dar prea mic pentru numărul mare al scheienilor ce au ţinut să participe la eveniment. Poate că o clădire chiar din Schei ar fi fost mai potrivită.
Joi, 9 decembrie 2010 Forumul democrat al germanilor din judeţul Braşov
Dupa „Tăcerea clipei (Sonete 1)”, editura Arania, 2005, „Casa fără ziduri (Sonete2)”, Arania, 2006, „Paingul Orb (Sonete 3)”, Arania, 2007, „Ferestre în cetate (Sonete 4)”, Arania, 2008 şi „Femeie!& (Sonete 5)”, editura Minerva, Bucureşti, 2009, Adrian Munteanu publica la finalul lui 2010 al saselea volum al sau de sonete, „ORELE TĂCERII”, editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, in colecţia SONETUL DE AUR.
Autorul a declarat că cele 83 de sonete ale volumului au fost scrise în 69 de zile şi adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranţa, Dorinţa, Aşteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea, Chinul, Întrebările, Uimirea, Nedumerirea, Seninătatea, Ţipătul, Risipa, Durerea, Credinţa trăite timp de 10 ore, între două neaşteptate şi răvăşitoare experienţe pe patul de spital.
Pe coperta a IV - a Serban Foarta spune : „Cărţile Dvs. sunt cât se poate de frumoase şi, recitindu-le acum, mai pe sărite, mă consolează şi de micile mizerii ale cotidianului meschin, şi de aceea cu M mare. Sunteţi un maestru al endecasilabului înmulţit cu 14.(& )
Remarc admirativ că maxima virtuozitate nu impietează asupra sentimentului, a emoţiei...”.
Au prezentat lector univ. dr. Virgil Borcan şi Florin Şindrilaru. Actorul Mihai Bica a recitat câteva poezii.
Miercuri, 8 decembrie 2010 Galeria „KronArt”
Se împlinesc astăzi, 8 decembrie 2010, 8 ani de când, prin bunăvoinţa proprietarilor şi eforturile artistului plastic Gabriel Stan, la parterul clădirii din strada Postăvarului 18 din Braşov, s-a deschis Galeria „KronArt”. De atunci, în ciuda spaţiului modest şi a poziţiei oarecum ascunse, galeria şi-a câştigat o bună notorietate şi un public constant, de prieteni vechi şi noi, producători sau doar amatori de artă şi literatură. Explicaţia este perseverenţa organizării unor evenimente culturale, unele dintre ele aproape sincretice. Astfel că lansări de carte, vernisaje ale unor expoziţii de pictură, grafică sau sculptură au fost însoţite de micro-recitaluri muzicale.
De data aceasta, evenimentul a fost sărbătorit prin lansarea cărţii „Obiecte pierdute”, de Răzvan Ionescu, realizată la Editura KronArt, fiindcă, da, există şi aşa ceva. Este o carte de poezii, frumos executată, pe hârtie de bună calitate şi însoţită de grafica aceluiaşi Gabriel Stan.
Deşi prolific în literatură, Răzvan Ionescu nu a mai publicat până acum poezii. Dacă avem însă în vedere că actoria a fost una dintre primele sale profesiuni, putem presupune că oricărui actor îi trece prin minte că ar putea să recite propriile sale texte. El nu numai că nu a făcut-o, dar cu tot doctoratul în teatrologie - s-a dedicat teologiei, obţinând şi aici un doctorat. Ne-făcând parte din valul de „poeţi” moderni, el însuşi afirmând că nu este poet, a scăpat de viciile modernismului, post-modernismului şi celorlalte „posturi” (reprezentând, de fapt, un post al poeziei), Răzvan Ionescu a scris poezii adevărate, potrivite simţirii sale, unele chiar foarte frumoase.
Fondul evenimentului a fost reprezentat de expoziţia unor gravuri flamande (copii) de Theodoor Van Thulden.
În faţa unei săli arhipline, au vorbit Eduard Huidan, Mihaela Malea Stroe, Eugen Axinte, Doru Munteanu, George Puşcariu, Felicia Popa şi alţii.
Sâmbătă, 4 decembrie 2010 Galeria „Europe”
|
|
|
|
|
|
De data aceasta, Galeria „Europe”, aflată în administrarea Filialei Braşov a Uniunii Artiştilor Plastici din România, prezintă publicului braşovean o parte din caricaturile expuse la a treia ediţie a Salonului Internaţional din Vianden, Luxemburg.
Iniţiatori sunt Sanda şi Florin Balaban, artişti formaţi la Braşov, astăzi organizatori şi proprietari ai Muzeului de caricaturi din Vianden, având ca parteneri Castelul Vianden, Parcul Naţional Our şi asociaţia CartoonArt.lu.
La ediţia a treia au participat 411 caricaturişti din 64 de ţări, care au prezentat 874 de lucrări. Selecţia a fost efectuată de către un juriu luxemburghez, condus de artistul plastic Pol Leurs.
În expoziţia de la Braşov sunt expuse aproximativ 100 de lucrări, de o mare diversitate, toate însă subordonate temei „bărbatul-menajeră”.
Îi felicităm pentru iniţiativă atât pe Sanda şi Florin Balaban, cât şi pe Nicolae Daicu, preşedintele filialei, pentru pentru promovarea unor artişti plastici cu adevărat profesionişti, în sensul că îşi câştigă existenţa prin arta lor, şi nu oriunde, ci în străinătate, unde cutumele româneşti nu funcţionează la fel de bine.
Vineri, 3 decembrie 2010 Librăria „Okian”
Cineva a afirmat că Daniel Drăgan s-ar afla la a 30-a carte. Eu nu le-am numărat, dar dacă ceva este greşit, atunci eroarea nu este în plus, ci în minus. „Subreta”, cartea lansată azi este cel puţin a 30-a. Pare să fie autobiografică, sau cel puţin aşa debutează, printr-un şir de istorisiri din copilărie, din care am citit deja două.
Titlul de pe copertă - „Subreta un altfel de roman” ar putea să inducă în eroare. „Un roman altfel” ar fi sugerat ideea că povestirile, deşi independente, trebuie privite ca părţi componente ale unui ansamblu, ceea ce este adevărat, fiindcă ansamblul pare să fie un roman autobiografic. Eroarea este însă eliminată imediat, şi anume la pagina a treia, unde stă scris: „Subreta un alt fel de roman”. Înseamnă că este un roman scris într-o manieră diferită decât cea tradiţională sau cel puţin diferită de celelalte romane scrise de Daniel Drăgan până acum. Doar varianta a doua este sustenabilă. Dintre cele mai recente cărţi scrise sub forma povestirilor, îmi vine acum în minte „Medgidia” lui Cristian Teodorescu, despre care am scris nu demult. Acolo autorul realizează o frescă a societăţii româneşti din perioada 1940-1947, Medgidia fiind o reducere la scară a societăţii reale sau, invers, prin extrapolare, cititorul află dacă nu cumva ştia care erau şi mai sunt mentalităţile conaţionalilor săi. Daniel Drăgan, prin povestirile sale, încearcă să se prezinte pe el însuşi, ceea ce nu e rău, fiindcă şi el este unul dintre conaţionali.
Sunt curios să citesc mai departe. Cu certitudine, autorul are multă sensibilitate. Că are talent ştiam deja din alte cărţi. (P.S. Între timp, am citit. Deziluzie totală! Este o nouă tentativă de autobiografie cosmetizată. Păcat, fiindcă talent ar avea.)
Lansarea a fost onorată de lume aleasă.
Au prezentat Doru Munteanu, Adrian Munteanu, A.I. Brumaru, Virgil Borcan şi Mircea Moţ.
Octombrie 2010 „Casa cu Arcade”, Sf. Gheorghe
Nu demult, la Casa cu Arcade din Sf. Gheorghe, un tânăr poet braşovean şi-a lansat cartea de debut, intitulată „Vers de toamnă”.
Au prezentat Virgil Serbu Cisteianu, directorul Editurii Gens Latina, şi poetul Nicolae Stoie.
Vineri, 26 noiembrie 2010 Muzeul de Artă Braşov
Evenimentul este remarcabil prin cel puţin trei noutăţi. Prima este însăşi existenţa sa, după o pauză de câţiva ani, mai exact de la schimbarea conducerii, care a impus o nouă politică. Cum politica s-a dovedit a fi contra-productivă, s-a revenit dacă nu la cea veche (cu suficiente erori, de altfel) cel puţin la reluarea încercărilor de punere în valoare a creaţiei artistice contemporane.
A doua noutate este selecţia lucrărilor de către o echipă a Muzeului, spre deosebire de metoda precedentă, prin care lucrările erau furnizate de către Filiala locală a Uniunii Artiştilor Plastici şi acceptate de către Muzeu, conform principiului „democratic” conform căruia fiecare membru al Filialei are dreptul să fie reprezentat în expoziţie.
În sfârşit, a treia noutate este acordarea premiilor de către o echipă de critici din alte localităţi. De data aceasta, echipa a fost formată din dr. Iulia Mesea, Istoric de artă, Şef secţie Galeria de Artă Românească la Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu; Pavel Şuşară, Istoric şi critic de artă din Bucureşti; Mihály Varga - Artist plastic, Director al Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu-Gheorghe, cu toţii vechi colaboratori ai Muzeului din Braşov.
Trebuie să recunoaştem, fiecare dintre cele trei noutăţi reprezintă câte un pas înainte, cel puţin din punct de vedere teoretic.
Că practic, batem încă pasul pe loc, este la fel de adevărat atât selecţia cât şi acordarea premiilor fiind ce puţin hilare -, dar avem speranţa că ideile vor da roade în viitor.
Poate că este prea devreme să aşteptăm efecte imediate. În prezent, marea majoritate a membrilor Filialei UAP sunt doar profesori de desen de nivel mediu, ceea ce, pe de o parte, explică o capacitate limitată de creaţie artistică, ca şi promovarea unor interese de grup, pe de altă parte.
Mai grav este că, în economia noastră de piaţă originală, şcolile cu profil artistic încurajează orice elev potenţial aducător de venit indiferent de simţul estetic nativ al solicitantului. Absolvenţii unor astfel de şcoli, devin la rândul lor profesori, astfel că prognoza este negativă.
Din fericire, societatea a dovedit de fiecare dată că, în astfel de cazuri, apar evenimente neaşteptate, astfel că progresul este asigurat. Dă Doamne!
Joi, 25 noiembrie 2010 www.bibliotastic.com
Am avut bucuria să primesc un mesaj, prin care sunt anunţat că cei de la www.bibliotastic.com, despre care am scris zilele trecute, au selectat şi publicat două dintre cărţile semnate Cristache Gheorghiu (Ele fuseseră publicate mai întâi la „Globusz Publishing”.) Este vorba despre „Changing Traditions” (versiune engleză după „Tradiţie sau liberul arbitru?”) şi „America after America” (după „Singur printre americani”, varianta uşor modificată în partea a doua, unde originalul românesc se adresa doar cititorilor români. Aceste cărţi au fost traduse de către autor într-o engleză brută, corectată de către câţiva prieteni americani şi finisată de către „publishers”. În rândurile ce urmează sunt copiile „Editor Review” ale celor două cărţi.
Changing Traditions, originally titled 'Tradition or Free Will?' in Romanian, navigates the evolution of religion in Western Europe from the birth of Christianity to its adoption by the Roman state and its subversion by later generations of statesmen. The book discusses democracy and political philosophies such as Marxism. Having lived in a Soviet satellite state since the end of World War II, the authos brings first hand experience of the failings of communism.
Editor review:
Having read and enjoyed this book I was flummoxed when it came to writing the review. What the heck was it about? I turned to a word frequency tool; here are the key words: people, god, religion, Christianity, philosophy, democracy, politics, priests, history, bible, Jesus, communism, Marxism, Greeks, Plato, Aristotle, Augustine, and Utopia. Essentially the book gives a history lesson in the evolution of religion in Western Europe from the birth of Christianity as a religion of the poor, its hijacking by politicians from Constantine onwards, the search for an alternative starting with Sir Thomas More s Utopia , which led the way to Marxism, and then to today s post-religious epoch. The author is clearly very knowledgeable and writes in an accessible, amusing and self-deprecating manner. Having lived in a Soviet satellite state since the end of World War II, he brings first hand experience of the failings of communism. So what is his way? What is his recommendation? He self-effacingly denies he has any solutions, just questions. But in essence his conclusion for how to make the world a better place is twofold: (1) improve the quality of our education systems, and (2) do not succumb to fanaticism or idealism given the precedents (the Inquisition, soviet communism, etc.) of politicians using belief systems against the people they govern.
America After America” is an interesting collection of thoughts, impressions and ideas about the American way of life. The author has used his personal travel experiences to contrast the American lifestyle with life in Europe. Chrstache Gheorghiu s careful observation of people going about their day-to-day activities, and his free-thought associations and reactions, provided the foundation for an entertaining and insightful comparative study. By combining charming descriptions of the American landscape with the social interaction of people in airports, bus stations, and in the many villages and towns he visited, the author found excellent material for his book, and discovered a country that is filled with contradiction and surprise. Travel and People are always great ingredients for storytelling; in this work Gheorghiu has blended them with skill and a sound understanding of the human condition.
Cele două cărţi se află la adresa: http://www.bibliotastic.com/genres/33
Miercuri, 24 noiembrie 2010 Librăria „Cărtureşti”, Braşov
În cadrul seriei de evenimente „10 ani Cărtureşti”, Librăria „Cărtureşti” din Braşov, a găzduit, lansarea celei mai recente cărţi a Ioanei Pârvulescu, intitulată „Cartea întrebărilor”.
A prezentat Andrei Bodiu, decanul Facultăţii de Litere din Braşov.
Autoarea şi-a ales 24 de destinatari din lumea culturală românească de azi şi, într-un şir de scrisori, le-a adresat cele mai neaşteptate întrebări.
Noiembrie 2010, pe Net
www.bibliotastic.com este un nou site, dezvoltat în Statele Unite ale Americii şi orientat pe publicarea cărţilor în regim free on-line.
Noutatea este că, aici, există cărţi din literatura contemporană, nu doar din cea clasică şi antică. Majoritatea site-urilor care oferă literatură actuală o fac contra cost. Aici totul este gratis, eventualele contribuţii fiind opţionale.
Există şi o particularitate, în avantajul cititorilor şi dezavantajul scriitorilor: admiterea şi postarea cărţilor pe site se face doar de către administratorii săi, după o prealabilă verificare.
Fiind la început, numărul volumelor apărute este relativ mic, dar creşte rapid. Adresa este http://www.bibliotastic.com
Marţi, 16 noiembrie 2010, Galeria „Europe” Braşov
Cristian Sergiu Ianza este un artist adevărat. Nu numai pentru că simpla menţionare a expoziţiilor personale şi a participărilor la cele colective ar umple câteva pagini, sau pentru că menţiunile critice ar necesita o carte întreagă, ci pentru că arta sa ne convinge.
Din pagina personală pe Internet am aflat că face şi sculptură mare, în special în lemn. La Braşov, spaţiul restrâns al galeriei l-a obligat să se limiteze la ceramică şi sculptură mică. Dezavantajul l-a transformat însă în avantaj, fiindcă expoziţia a devenit astfel una omogenă. Cele două forme de reprezentare, deşi foarte diferite, se completează reciproc, ceramica fiind un mediu potrivit pentru sculptură. Prin asocierea inspirată a două astfel de obiecte, ele se pun în valoare unul pe celălalt. Cristian Ianza reuşeşte să facă acest lucru, demonstrând în acelaşi timp capacitatea sa de creaţie în domenii diferite şi cu tehnici diferite, unite prin aceeaşi valoare ridicată a nivelului artistic. Expoziţia este o încântare pentru privitor.
Cristian Sergiu Ianza s-a născut la Lupeni, în 1958, este absolvent al Academiei Naţionale de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, membru U.A.P. din România, BBK din Germania şi IAA-AIAP UNESCO.
Salutăm expoziţia sa din Braşov ca pe un eveniment notabil, atât pentru artiştii locali, cât şi pentru publicul amator de artă.
Sâmbătă, 23 octombrie 2010 Montreal, Canada
De la Ioana Gherman Mureşianu, aflăm că pe data de 23 octombrie 2010 a avut loc primul concert din seria de spectacole de muzica clasică românească, organizat de asociaţia „La Muse Heritage Musical” (preşedintă d-na Ioana German) şi asociaţia „MAVA - La marche a l'amour, a la vie et a l'amitié” (preşedintă d-na Otilia Tunaru).
Spectacolul a avut loc la Centrul de artă KoSA şi a pus în valoare muzica compozitorului român Iacob Mureşianu (1857-1917). Concertul a reunit artişti de diverse origini culturale (română, canadiană, mexicană, martinicheză) şi a oferit publicului larg o seară bogată în descoperiri istorice şi artistice. Subliniem participarea sopranei braşovene Paula Duca, invitată specială din România. Evenimentul a fost compus din mai multe părţi: o parte muzicală cu piese pentru pian, solişti (soprană, tenor, bariton şi bas) şi cor, o prezentare multimedia făcută de d-na Ioana German şi o recepţie la final.
Următorul concert din seria acestor spectacole va avea loc pe data de 15 Mai, 2011, la Theatre GESU.
Vineri, 5 noiembrie 2010 Galeria „Hora”
Ieri, 4 noiembrie, Elisabeta Ursu ar fi împlinit 90 de ani. Datorăm expoziţia nepoatei artistei, doamna Zamfirescu Elisabeta, care se află în posesia unora dintre tablourile sale.
Născută la Noul Săsesc, în judeţul Sibiu, a plecat de tânără la Bucureşti, unde a absolvit Academia de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu”, secţia pictură. A executat pictura a 20 de biserici şi, evident, a realizat numeroase expoziţii personale. S-a mai distins şi printr-un volum de poezii şi altul de proză scurtă.
Ca stil, se pot observa influenţe ale unora dintre contemporanii săi, ca Ţuculescu şi alţii, dar maniera proprie de interpretare este prezentă peste tot. Ceea ce se remarcă încă de la prima vedere este forţa cromatică deosebită a tablourilor sale.
Vineri, 28 octombrie 2010 Filarmonica Arad
În imaginea alăturată, sub numele Mihaelei Ungureanu, se poate citi Austria. Nu este nici o greşeală. Ea este originară din România, dar reprezintă astăzi Austria, deşi se poate spune la fel de bine că reprezintă şi şcoala românească de muzică, mai exact pe cea din Braşov.
Cât despre dirijorul corului, Robert Daniel Rădoiaş, el fost profesor de muzică la Braşov, iar actualmente este lector universitar la Institutul Emanuel” din Oradea şi, de curând, este noul dirijor al corului Filarmonicii din Arad.
Corina Kiss ne informează că Messa da Requiem de Verdi a avut un succes remarcabil.
Evident, nu putem decât să ne bucurăm.
Vineri, 22 octombrie 2010, Galeria „Kronart” Braşov
„Târgul de nopţi" şi „Balada sărmanului pescar" sunt titlurile celor două volume de poeme lansate de către Valeriu Stancu. Pe coperta celei de a doua, pe lângă numele său, apare şi cel al lui Traian Mocanu, care a ilustrat poeziile.
Pentru iubitorii de poezie, numele lui Valeriu Stancu este binecunoscut prin numeroasele sale cărţi, precum şi ca redactor şef al revistei culturale „Cronica”, ce apare la Iaşi, unde este director adjunct la Biblilioteca Judeţeană „Gh. Asachi”. De asemenea, este un activ traducător, în special din literatura franceză. În străinătate colaborează cu eseuri, versuri, proză, cronici, interviuri la publicaţii ca „Autre Sud”, „L'Estracelle”, „L'Encrier” din Franţa, „Courrier du Centre International d'Etudes Poétiques”, „Journal des Poètes”, „Sources”, din Belgia, „Nouvelle Europe” din Luxemburg. Participă în mod frecvent la prestigioase manifestări culturale internaţionale în multe din ţările Europei, Mexic, Statele Unite ale Americii, Canada. Figureazã în prestigioase antologii de poezie publicate în Franţa, Germania, Suedia, Ungaria, Belgia, Mexic. Devine din 1992 corespondent pentru România al cunoscutului Centru Internaţional de Studii Poetice cu sediul la Bruxelles. Este tradus în Franţa, Belgia, Luxemburg, Spania, Grecia, Germania, Canada, Tunisia, Bulgaria, Rusia, Suedia, Ungaria, Mexic, Porto Rico, Panama etc.
La lansare, au vorbit Doru Munteanu, prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu şi Gelu Bichineţ
Autorul nu a venit singur, ci însoţit de o numeroasă echipă de prieteni, veniţi la Braşov cu prilejul unei întâlniri a bibliotecarilor din toată ţara.
Vineri, 22 octombrie 2010
Aseară, în locul concertului Filarmonicii, la care nu am fost fiindcă sunt răcit, am văzut o înregistrare pe DVD cu Otello. Cu toată interpretarea foarte bună, opera rămâne anostă: nici o arie remarcabilă, cvintete, cvartete, trio-uri sofisticat elaborate, dar fără strălucire. Doar în acompaniamentul orchestral îl recunoaştem pe Verdi, cel apreciat de toata lumea.
Se spune că el şi-a schimbat stilul în a doua parte a vieţii şi ar fi renunţat la arii în favoarea a ceea ce s-a numit „operă simfonică”. Unii specialişti consideră asta un progres. Cred că sursa unor asemenea explicaţii poate fi doar snobismul. Ba, am mai citit pe undeva şi afirmaţia că Verdi ar fi fost influenţat de Wagner, ceea ce mi se pare absurd; cum ar putea un talent ca Verdi să se lase influenţat de Wagner, la care - în ciuda elaborărilor savante - tocmai lipsa talentului este evidentă. Ideea „operei simfonice” este şi ea absurdă; în primul rând că arii există, dar sunt fade. Armonia componistică şi susţinerea orchestrală sunt, într-adevăr, remarcabile, dar ele sunt o constantă a operei lui Verdi, indiferent de perioadă.
Cred însă altceva: geniul lui Verdi a atins un vârf între 1850 şi 1853, când a compus Rigoletto, Il trovatore şi La Traviata. El însuşi a fost conştient şi-a atins limita superioară, pe care nu o va mai putea depăşi, ca dovadă că se retrăsese. Operele ulterioare au fost compuse la comandă (Aida) sau la insistenţele prietenilor.
Este adevărat că în operele de succes el a preluat multe melodii din folclorul italian. Aceasta nu-i diminuează cu nimic meritul. Aproape toţi compozitorii au făcut-o. Dacă din Carmen de Bizet, spre exemplu, eliminăm ariile de inspiraţie folclorică nu mai rămâne aproape nimic. Ariile „inventate” de către compozitori sunt rare. Talentat este ce ştie ce să preia şi să creeze un ansamblu bine orchestrat.
16 octombrie 2010, Librăria „Okian” Braşov
„Ritual de seară” este titlul volumului de poezii al Gabrielei Blănariu.
Au prezentat Ion Popescu-Topolog şi Gabriela Daraban, de la Editura „Dealul Melcilor”.
A recitat actriţa Elena Manoliu, prietenă a autoarei.
Este un volum de debut. Din cele câteva poezii recitate, am sesizat un stil liric-confensional, cu o remarcabilă putere de sugestie, ceea ce constituie esenţa oricărei poezii.
16 octombrie 2010, „Casa Sfatului” Braşov
Poate că unora evenimentul li se pare minor. Alţii probabil înregistrează doar caracterul muzeistic şi/sau arhitectural. Pentru mine el are valoare de simbol, fiindcă punctualitatea este una dintre trăsăturile definitorii ale urbanismului. Nu este vorba despre vreun moft. Oraşul, burgul medieval, s-a născut ca centru comercial şi manufacturier, ulterior industrial. Lipsa unei singure piese, fie ea şi minoră, în procesul de asamblare al unui produs, conduce la imposibilitatea finalizării lui şi, în consecinţă, la eliminarea din lumea afacerilor a celui vinovat. Lipsa punctualităţii nu era deci acceptabilă. Acesta este motivul pentru care orice oraş avea cel puţin un turn cu ceas. Invocarea pretextului „nu am ştiut cât e ora” nu mai era astfel posibilă.
Între timp, situaţia nu s-a schimbat în lumea oamenilor serioşi, doar că, în România de azi, oraşele s-au ruralizat.
Desigur, ceasul din turn nu mai este necesar pentru a ne informa asupra orei; avem câteva telefoane mobile şi, poate, chiar un ceas de mână, dintre cele scumpe, bineînţeles, fiindcă nu ar avea rost să ne complicăm cu unul ieftin. Mulţi însă nu le-au aflat utilitatea. A devenit chiar o obişnuinţă ca anumite manifestări să înceapă cu întârziere, probabil ca semn al protestului nostru împotriva europenizării. Păcat. . .
Japonezii şi chinezii sunt şi mai punctuali. Nu ştiu indienii cum sunt.
15 octombrie 2010, Galeria „Europe” Braşov
Tinerii noştri bătrâni. . . Petre Matei este născut în 1936 şi este inginer.
În 1964 expune pentru prima dată, cu ocazia Expoziţiei judeţene de artă plastică din Braşov. În 1971 construieşte un cuptorul de ceramică la Şcoala populară de artă şi devine nu numai ceramist, dar dascăl pentru o întreagă pleiadă de tineri.
Acum, la 74 de ani, expune grafică realizată pe calculator: „Eseuri picto-foto-grafice”. Fie şi numai pentru atât, puterea creativă a artistului se dovedeşte a fi superioară majorităţii colegilor cu mult mai tineri. Dacă mai adăugăm şi simţul estetic evident deosebit, ne pare rău că nu întinereşte. Viitorul artei româneşti ar avea o şansă în plus.
15 octombrie 2010, Librăria „Şt. O. Iosif” Braşov
De fapt, au fost două cărţi şi doi autori: „Igluuri la tropice” de Anthonia Amatti şi „Autopsierea labirintului” de Eugen Axinte.
Au prezentat scriitorii: Doru Munteanu, Aurel Ion Brumaru, Mihaela Malea Stroe şi Mircea Moţ. Pentru cartea lui Eugen Axinte a vorbit şi Ana Munteanu, redactor şef la Editura „Minerva”.
Deocamdată, nu ştiu nimic despre interiorul cărţilor. Am remarcat doar atitudinea autoarei Anthonia Amatti, pseudonim pentru Mioara Nicolau, profesoară. Ea declară că doreşte ca scrisul său să fie limpede, clar pentru cititor, fiindcă rostul oricărei scrieri este mesajul pe care îşi propune să-l transmită. Ce bine ar fi dacă toţi scriitorii ar gândi la fel. . . Am avea cu siguranţă mai puţină maculatură, fie ea şi premiată.
Joi, 7 octombrie 2010, Librăria „Okian” Braşov
Evenimentul a fost inedit din două motive:
- la manifestarea săptămânală „Dialogurile Credinţei” organizată de pr. Cristian Muntean, a fost invitat un muzicolog;
- muzicologul Petruţa Măniuţ-Coroiu, ale cărei prelegeri muzicale s-au desfăşurat în până acum în diferite săli ale Bibliotecii judeţene, şi-a susţinut dizertaţia într-un alt cadru.
Toată lumea a avut de câştigat. Pe de o parte, spaţiul şi condiţiile oferite de către Librăria „Okian” sunt cu mult mai generoase şi elegante; pe de altă parte, spectatorii obişnuiţi la „Dialogurile Credinţei” au avut prilejul să cunoască un alt aspect al religiei, prezentat de către un specialist de înaltă clasă intelectuală.
După o vacanţă binemeritată, Petruţa Măniuţ-Coroiu a fost într-o vervă deosebită. Exemplificările din Bach, Albinoni şi alţii, împreună cu expunerea doctă dar caldă, au impresionat profund auditoriul.
Joi, 7 octombrie 2010, Librăria „Okian” Braşov
Cartea se numeşte „Ani de pasaj”, iar autor este mai vechea noastră cunoştinţă, Mircea Pora. L-am cunoscut exact cu doi ani în urmă, la 7 octombrie 2008, când îşi lansa cartea „Iertaţi-mi acest strigăt”. L-am iertat. Spuneam atunci că este un mizantrop aflat într-o perioadă de depresie, din care şi-a propus să iasă prin scris. A reuşit să iasă din depresie, dar mizantrop a rămas, fie şi într-o mai mică măsură. Şi-a ascuţit între timp simţul umorului, astfel că lectura cărţii este cu mult mai agreabilă. Ea, cartea, are două părţi: „Ani de pasaj” o culegere de mici şi foarte mici eseuri şi „Existenţă” un jurnal pe sărite, scris între 1 septembrie 2008 şi 11 iulie 2009. De fapt, ambele au un caracter eseistic, primele fiind ceva mai elaborate. Aşa stând lucrurile, mi se pare mai relevant să citez un pasaj din carte, decât să vorbesc eu despre ea. Sper ca autorul să nu se supere.
„Nu prea înţeleg ce se întâmplă. Vin peste mine, în năvală, podurile din copilărie gemând de jucării, dungile roşii, aprinse ale unor zile de vară, cizmele folosite de tata în război, praful şi frunzele ridicate în aer de vagoanele rapidului roşu. Pe urmă, liniştea transformă totul într-o pastă, cu metodă, se uniformizează. Să stau cu capul pe pernă şi să aştept& poate se va auzi un zgomot prevestitor de bucurii. Mi se va spune că un scriitor, un confrate, vorbeşte despre mine chiar acum într-un lan de porumb. Că vor veni să mă vadă, când nici nu mă aştept, cei ce ştiu deja din care parte a corpului se vor înălţa durerile în straie cenuşii. Dintre cele zece telefoane ce le am, nici unul nu sună& „Nu te nelinişti pentru asta”, mi se şopteşte& E cu adevărat o pace întinsă peste întreaga geografie ce-o cunosc. Cineva de pe un mic ecran se îmbrăţişează cu cineva de pe un alt ecran. Şi printre ei trece scriitorul cu lanul lui de porumb, vagoanele rapidului roşu cu ochii părinţilor mei alergând după ele. Se spune chiar c-aş fi avut un frate, că el ar fi trăit, cu familia lui cu tot, dincolo de geografia ce-o cunosc&
De ce mi se pare mie că sângerează totul şi că din cauza aceasta înserarea va veni şi mai devreme? & Corbul portocaliu tace, corbul albastru se înfundă-n propriile-i pene, corbul mov se muta-n alt copac, doar corbul însuşi pare c-ar vrea să spună ceva& ”
Influenţa lui Bacovia este evidentă.
La lansare au prezentat Rodica Ilie şi Andrei Bodiu, ambii de la Universitatea „Transilvania” Braşov.
Joi, 7 octombrie 2010, Librăria „St. O. Iosif” Braşov
Originalul „Dans ma peau” a fost tradus în limba română de către Ana Mihăilescu, de la editura „Spandugino”, ca „Prizonier în propriul corp”.
Născut la Pau Franta, în 1968, autorul, Guillaume de Fonclare, este supravieţuitor în timp de pace al unei boli incurabile şi directorul Memorialului „Războiului cel Mare”, din Peronne (Somme), unde sunt înmormântaţi cei ce nu au supravieţuit Primului Război Mondial.
„Prizonier în propriul corp” este primul sau eseu. Apărut în 2010, a primit Premiul „Jacques de Fouchier”, din partea Academiei Franceze şi „Prix Essai France Televisions 2010”.
De pe coperta a patra, am extras:
„Îmi voi reconstrui o viaţă care să poată fi trăită de corpul meu bolnav, cel care mă cară de atâta timp încât îi sunt dator să-l car şi eu, la rândul meu. O să mergem în ritmul lui, voi învăţa să ascult plânsetele lui, să le înţeleg şi să am grijă de ele atât cât pot eu mai bine. Dacă înaintăm târâş-grăpiş, nu o să-mi fac griji pentru glumele proaste şi deocheate; un pas, şi încă un pas, vom înainta aşa spre un mai departe de care am învăţat să nu mă mai tem: şi voi învăţa să trăiesc în propriul corp”.
Guillaume de Fonclare
Şi tot de pe coperta a patra, opinia unui conaţional:
„E o carte sublimă. Una dintre cele mai bune, pe care am avut bucuria să le citesc în ultimii zece ani. Îmi place când un scriitor nu trişează. (& )
El iese din rezerva sa, aşa cum se iese dintr-o tranşee, se îndreaptă, cu faţa descoperită, cu pieptul expus judecăţii, vorbelor şuierătoare şi comentariilor critice. E un fel de strigăt (câteodată), o confesiune (adesea), e literatură frumoasă şi nobilă (întotdeauna).
Philippe Lacoche, Le Courrier Picard 2010
Am apucat să citesc cartea. Şi traducerea este bună. O semnează Ana Mihăilescu.
Este un eseu despre sine, sincer, scris cu putere evocatoare a propriilor trăiri, din partea unui autor cu reale probleme de viaţă.
La lansare, au participat soţia autorului, Ana Mihăilescu, traducător şi editor şi Mălina Dumitrescu, din partea Fundaţiei Hospice „Casa Speranţei”.
A vorbit Doru Munteanu, preşedintele Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România
Miercuri, 6 octombrie 2010, Librăria „Okian” Braşov
Se numeşte „Provizorat” şi este iscălită de Gabriela Adameşteanu
Nu am citit cartea, aşa că ceea ce urmează nu este o cronică literară, ci doar câteva consideraţii, prilejuite de speech-urile celor ce au prezentat-o. Ei sunt: Georgeta Moarcăs, Adrian Lăcătuş şi Andrei Bodiu, toţi de la Universitatea „Transilvania” din Braşov. Bineînţeles, la sfârşit, autoarea a spus şi ea câteva cuvinte.
Păcălind ziua de 1 aprilie, s-a născut a doua zi, adică pe 2 aprilie, la Târgu Ocna. Se întâmpla în 1942, astfel că a prins din plin „epoca de aur”, poate mai puţin primii ani de ocupaţie sovietică, când era prea mică. Aş putea să-mi imaginez că atunci, în acea perioadă cumplită, când în Moldova se murea de foame la propriu, nu la figurat, părinţii ei s-au mutat la Piteşti, unde ea a urmat liceul. Este doar o speculaţie; de fapt, nu ştiu nimic. Cert este că, după absolvirea Facultăţii de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti (1960-1965), s-a descurcat foarte bine: a fost redactor la editura Enciclopedică, devenită ulterior Ştiinţifică şi Enciclopedică şi apoi la editura Cartea Românească.
Am scris toate acestea, pentru că eroii cărţii au lucrat în aceeaşi clădire - fosta „Casa Scânteii”, sediul majorităţii editurilor centrale din România - iar acţiunea romanului, după cum singură declară, i-a fost inspirată de fapte reale. Consider asemenea cărţi ca fiind importante, deoarece literatura este cea unde se scrie istoria şi nu în tratatele de istorie. Istoricii profesionişti se bazează pe documente, dar documentele pot induce în eroare şi, uneori, chiar o fac. Alteori, însă, ele nici nu există. Nu vom afla niciodată, spre exemplu, date exacte despre soarta militarilor din armata română, surprinşi pe linia frontului la 23 august 1944 şi abandonaţi de către noile oficialităţi. Armistiţiul a fost o declaraţie unilaterală, pe care sovieticii au analizat-o pe îndelete în săptămânile următoare, timp în care, soldaţii ruşi trăgeau în tot ce mişcă. Procopius din Cæsareea, un exemplu de altă natură, a scris la comandă istoria oficială şi, în particular, „Istoria secretă”, prin care îşi expune propriile-i puncte de vedere. Nu putem afirma că adevărul s-ar afla la mijloc, fiindcă, între cele două, nu se poate face o medie, faptele relatate fiind diferite. Pe de altă parte, dacă mă gândesc la istoria Angliei, alt exemplu, înaintea datelor din cărţile de istorie, îmi vin în minte filmele şi romanele lui Dickens şi alţii asemenea lui.
Cât despre sursele de subiecte, cred că puţine momente istorice au oferit o paletă atât de largă. Am auzit afirmaţia că „în România oamenii îşi doreau să emigreze, fiindcă viaţa era banală”. Am rămas consternat în faţa unei asemenea dovezi de ignoranţă. Orice alt atribut în afară de „banal” ar fi fost mai puţin deplasat. Într-o societate stabilă, unde istoria nu a înregistrat evenimente majore de sute de ani şi viaţa oamenilor îşi urmează cursul în mod firesc, s-ar putea vorbi despre banalitate, dar nici acolo pentru cei ce vor să facă ceva cu viaţa lor. Într-o societate care se restructura în profunzime, ca cea românească de după război, când toate valorile erau răsturnate, între tragică pentru unii şi fericită pentru alţii, viaţa putea fi oricum, numai banală nu.
Este adevărat că orice roman se deschide în mod diferit, în funcţie de cititor, iar în România de astăzi, persoanele în vârstă nu simt nici o plăcere să-şi amintească tragediile trecutului, în timp ce tinerii nu sunt curioşi să le afle. Autorii de romane se gândesc la contemporani şi scriu pentru ei. Pentru cei ce o fac din motive comerciale este de înţeles. Pentru ceilalţi, ar fi o greşeală; un scriitor autentic scrie ceea ce simte că are de spus, indiferent de cititor.
Revenind la cartea Gabrielei Adameşteanu, la suprafaţa ţesăturii epice, pare un roman de dragoste. La o lectură mai profundă, însă, el pare a avea puterea să sugereze probleme cu mult mai profunde, corespunzătoare complexităţii vieţii într-o societate convulsionată. Mă bucur că autoarea abordează asemenea subiecte, fiindcă, nescrise, informaţiile s-ar pierde şi ne-am pierde astfel istoria. De aceea, asemenea scrieri sunt mai necesare decât orice altceva. Desigur, punctele de vedere ale autorilor sunt diferite. Acesta este însă un argument în plus pentru necesitatea mai multor scrieri, reflectând multitudinea punctelor de vedere, astfel încât cei ce le vor citi peste ani să-şi poată forma propria lor viziune, singura care contează.
1 - 15 octombrie 2010, Galeria „Europe” Braşov
Scriam mai demult despre diferenţa dintre felul în care oamenii şi-au imaginat Raiul şi Iadul şi modul în care literatura şi arta le-au zugrăvit: dacă Raiul mi s-a părut cumplit de plictisitor prin lipsa oricărei activităţi, Iadul a stimulat imaginaţia la maximum.
Privită din stradă, fiindcă uşa este aproape permanent închisă, expoziţia lui Adrian Timar, intitulată „Iadul”, are o notă de mister. Prin fereastra murdară se întrezăresc şase panouri mari, toate negre. Până aici, totul este în regulă. Soluţia uşii încuiate se dovedeşte a fi o soluţie avantajoasă. Provoacă imaginaţia.
După expoziţia precedentă de la aceeaşi galerie colorată la limita kitschului (expoziţia, nu galeria) excesul de negru mi-a provocat un mic şoc. Am reuşit însă să pătrund înăuntru şi mi-a părut rău; dispăruse misterul.
Panourile sunt într-adevăr negre. Doar negre. Uşoare denivelări ale suprafeţei sugerează smoala. Poate chiar este smoală! Lipseşte însă focul, ori esenţa Iadului este focul, nu smoala. Smoala răcită sugerează încetarea activităţii: o întreprindere falimentată şi abandonată, asemenea unui oraş acoperit de lavă în urma unei erupţii vulcanice, sau doar părăsit demult şi acoperit de un strat gros de praf. De praf negru! Praf de smoală! S-a ales praful şi de Iad. A dat faliment până ce şi el. S-ar fi privatizat, dar nu ar fi fost rentabil din cauza concurenţei din viaţa reală, de pe pământul nostru drag, astfel că investitorii s-au orientat către ceva mai sigur.
Trist este că inspiraţia artistică se află şi ea într-o situaţie asemănătoare.
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 3, 2010
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 2, 2010
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2010
Clic aici pentru evenimentele din noiembrie-decembrie 2009
Clic aici pentru evenimentele din octombrie 2009
Clic aici pentru evenimentele din august-septembrie 2009
Clic aici pentru evenimentele din ianuarie-iulie 2009
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 4, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 3, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 2, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2008
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 4, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 3, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 2, 2007
Clic aici pentru evenimentele din trimestrul 1, 2007
Clic aici pentru evenimentele din august-decembrie 2006
Evenimentele lunii iulie 2006
Clic aici pentru evenimente mai vechi